“Păi d-aia am murit noi la Revoluţie?”, întrebarea care devenise motto-ul deziluziei generale prin ’95, ar trebui reînnoită săptămîna asta cu “Păi d-aia am murit noi pentru Sfinţenie?”. Pe agenda de vizite electorale politicienii de vîrf şi-au bifat una baie de mulţime la moaştele Sfintei Parascheva. E obligatoriu din punct de vedere politic să fie văzuţi acolo. Pentru vot, nu pentru mîntuire. Să dea mîna cu mîinile ce vor pune ştampila pe buletin, nu să atingă nişte rămăşiţe de om care nu mai poate avea opţiune politică.
Politicianul merge la racla cu sfînte moaşte cum se duce de multe ori la un meci de fotbal, la un concert. Să fie văzut de popor.
Într-un fel, politicianul concurează sfîntul. Sutele de mii de ochi dornici să vadă moaştele dau în treacăt de hoitul viu al politicianului. Retina e subtil atacată. E un truc subliminal. Gata emoţionat de apropierea fizică de un sfînt pe care nu l-a văzut decît în icoane, alegătorul se lasă automat impresionat de prezenţa grangurelui politic văzut doar la televizor. În minţile enoriaşilor politicianul intră ascuns /n spatele sfîntului.
Asta-i toată şmecheria. Sfîntul deschide poarta sufletului şi pe furiş se strecoară prin ea şi şoarecul de politician. Se întoarce omul acasă de la plantonul sacru şi nu ştie de ce i-a devenit deodată drag …escu, candidat la preşedinţie, pe care l-a văzut la pachet cu Sfînta Parascheva în piaţa publică. O fi minune, deja îşi face efectul tratamentul cu sfînţi? Da’ de unde! Nu e de la Sf.-ul expus public în raclă, e de la PR-ul ascuns. Stafful de campanie al candidatului a reuşit să-i facă PR pe seama unui om care a reuşit să se facă sfînt. “Păi d-aia am murit noi ca sfinţi?” se întreabă probabil în profunzimile Raiului Sfînta Parascheva. “Păi d-aia am murit şi noi la Revoluţie.” îi răspund în cor nişte martiri ajunşi acolo în ’89.
Adauga comentariu