Piaţa Universităţii, omul şi balconul

Acum 22 de ani, prorectorul Universităţii Bucureşti făcea primul său gest politic major, cu un impact covârşitor de imagine asupra ulterioarei sale cariere politice. Deschidea balconul, pentru ca protestatarii antiregim să beneficieze de o tribună. Astăzi, rectorul recent ales al Universităţii Bucureşti ţine balconul închis, să nu care cumva să beneficieze protestatarii antiregim de o tribună şi să nu-şi ostilizeze binefăcătorii politici. Acum 22 de ani nu exista Internet. Lumea se informa, vizual şi unilateral, asupra mersului protestelor, din ziare şi de la Televiziunea Română, prospăt declarată liberă. Care, când a luat foc oraşul, şi-a retras carele din piaţă. Că era ceaţă. Astăzi nu prea mai sunt ziare şi există Internet, dar degeaba, fiindcă rectorul interzice amplasarea webcam-urilor în instituţia pe care a fost ales să o conducă, nu să o stăpânească. Şi mai există o multitudine de televiziuni de la care lumea află, zilnic, ceas de ceas, ce-i în piaţă. Altele decât Televiziunea Română, care între timp a renunţat justificat la mincinosul “Liberă” din titulatură, preocupată să mute protestele pe apendicele fără audienţă “Info” şi să dea telenovele coreene cu luptători neînfricaţi şi extrem de mustăcioşi. Iar afară plouă…

Acum 22 de ani, manifestaţia de protest din Piaţa Universităţii a blocat o lună şi jumătate traficul auto în faţa Teatrului Naţional. Astăzi, prima grijă a autorităţilor e să asigure fluenţa traficului în zona Pieţei Universităţii. Acum 22 de ani, propaganda regimului ne anunţa că autorităţile au confiscat, din corturile manifestanţilor-golani, droguri şi dolari falşi, provenind “cert” din sediile partidelor istorice. Lovitura de stat se inocula tragând pe nas ori în piept. Astăzi, corturile sunt o amintire. Sau, după caz, o imagine la televizor din Piaţa Syntagma, unde guvernul de la Atena n-a avut îndrăzneala să dea cu gaze lacrimogene. Iar propaganda ne anunţă că drogurile au reapărut în Piaţa Universităţii, însă la manifestanţii-ultraşi. Banii nu mai sunt dolari şi nici falşi, ci reali şi lei. Şi vin tot de la partidele de opoziţie, care urmăresc înlăturarea, tot printr-o lovitură de stat, a regimului politic legitim ales.

Acum 22 de ani, România avea un sigur institut de sondare a opiniei publice şi un preşedinte (de curând) ales cu peste 85% din sufragiile populaţiei. Provenit din activul Partidului Comunist Român, nu s-a dezis niciodată public de ideologia îmbrăţişată-n tinereţe şi a încercat să instituţionalizeze un dialog constant cu societatea. Astăzi, România are un preşedinte a cărui (prezumtivă) intenţie de vot nici măcar nu mai e măsurată de multele institute de sondare a opiniei publice. Are o cotă de încredere situată între 10 şi 20% din totalul populaţiei, provine tot din activul Partidului Comunist Român şi, spre deosebire de predecesorul său, s-a dezis de ideologia care l-a făcut om şi a condamnat-o în Parlament. Acum 22 de ani, România avea un preşedinte “sărac şi cinstit”. Astăzi, România are un preşedinte bogat din “vânzări anterioare”. Acum 22 de ani, proaspăt-alesul era cel mai înjurat om din România, insista pentru dialog, visa o “democraţie originală” şi-un “model (social) suedez” aplicat în România. Astăzi, urmaşul lui monologhează, e încurcat de orice semn de democraţie şi ia atacurile ca pe o lezmajestate, “reformează” statul şi e-n stare să scoată cuvântul “social” şi din DEX, că din lege l-a eliminat demult.

Acum 22 de ani, pe vremea “Emanatului”, Piaţa Universităţii avea societate civilă, lideri şi trubaduri, iar nimeni n-a avut tupeul să-şi pună problema că balconul ar putea fi închis. Astăzi, pe vremea “Jucătorului”, Piaţa Universităţii are infiltraţi şi ofiţeri sub acoperire, personaje pitoreşti şi-i lipsesc trubadurii, iar nimeni nu-şi permite să (re)deschidă simbolul protestului democratic.

P.S. Marele tăcut a grăit pierit, în compania selectă a intelectualilor fini Onţanu şi Piedone, sub privirea bovină a lui Baconschi, la învestirea în funcţie a lui Diaconescu, un imens caracter, mânat doar de interesul naţional. Un teatru ieftin, cu ochii înlăcrămaţi, faţa voit chinuită şi eternul “Iliescu e de vină”. Plus agenturili şi, mai nou, Voronin. Mai avea să ne anunţe că vin minerii şi fuge Vanghelie cu cota unică. Pardon, pe ăl mic l-a reevaluat şi l-a făcut cavaler. Securitate şi corupţie, o să facă el şi o să dreagă. Sunt convins, doar ştie din proprie experienţă cum stă treaba; şi la Securitate, şi la corupţie.

sursa: jurnalul.ro