Analize și opinii Cultură și Familie Politică

Pentru ca Romania este a noastra si trebuie sa o recuperam de la cei morti sufleteste.

Frați români,


Asistăm de la un timp nu la o luptă politică, ci la o fractură între politicienii care au făcut din România un teritoriu al experiențelor economice și sociale sugerate sau chiar dictate din afară țării, în care forțe politice concură la slăbirea statului și a instituțiilor care asigură statalitatea României. Între o viziune care vrea să ne înglobeze unei utopii, și o parte trează a poporului român, care se identifică și merge pe calea tradiției și dăinuirii acestui neam. Faptul că oameni politici s-au raliat fără voie sau din considerente strict politicianiste acestui dat obiectiv este la această oră secund. Acum vorbim de supraviețuirea acestui neam.


Nu vă lăsați influențați de îndemnurile neoliberalilor care cer românilor să uite și de trecut, și de acest drept pe care îl au: de a decide dacă mai vor să fie conduși de acest Președinte care pretinde că ne reprezintă. Un președinte care a aplicat cele mai dure măsuri de austeritate din UE, nejustificate economic, care este adeptul distrugerii statului național prin înglobarea în Statele Unite ale Europei, prin înrobirea deplină față de structuri supranaționale, care a aplicat politici total străine de realitățile românești, în urmă cărora țara ne este vândută și îndatorată pentru câteva generații. Este susținătorul vajnic al intereselor companiilor străine în dauna noastră, a vrut să predea sistemul de sănătate după ce a închis zeci de spitale și a alungat medicii spre occident (situația fiind atât de alarmantă încât va trebui să importăm medici din țările asiatice), a lăsat prin guvernele pe care le-a condus o stare dezastruoasă în agricultură și ne-a transformat într-o piață de desfacere, deși ar fi putut singură să asigure o relansare economică a țării. Anul trecut, de exemplu, care a fost deosebit de rodnic, România a avut cel mai mare import alimentar din ultimii ani, asta în timp ce producția națională agricolă se degrada pe câmpuri.
Traian Băsescu nu este de fapt un „presedinte”, ci un trădător al intereselor României!

În acest sens, considerăm că neprezentarea la vot ar fi o greșeală. Nu mai putem fi spectatori la distrugerea cetății noastre de către politicianism. Primul pas spre însănătoșire este implicarea.

Contrar a ceea ce susțin oamenii din jurul Președintelui suspendat – care pledează pentru necesitatea dependenței României de UE și transformarea țării într-o piață de desfacere de tip colonial -, noi spunem că putem răzbi prin forțe proprii. Avem nevoie însă de măsuri aplicate realităților românești, care respectă duhul formator creștin-ortodox, persoana umană, familia, micul întreprinzător, care trebuie să consolideze legăturile de comuniune dintre noi, și nu să conducă la masificarea și destrămarea societății prin măsuri corporatiste, care susțin doar marele capital transfrontalier.

Dragi români, nu suntem ai nimănui. A venit vremea să ne aducem aminte de unde venim și cine suntem. Această țara va sta sub ocrotirea Proniei dacă ne vom îndrepta inima spre Dumnezeu! Înainte de a merge la vot, va îndemnăm să participați la Sfânta Liturghie.

Să ne rugăm împreună pentru ca neamul românesc să-și regăsească calea cea dreaptă, pentru despărțirea de vrajbă și revenirea iubirii între frați.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Alianța pentru Demnitate Națională

sursa: demnitate.nationala

Despre autor

contribuitor

comentariu

Adauga un comentariu

  • zau asa, consulta un medic! s-au inventat pilule pt astfel de afectiuni! uita-te in jur…ce agricultura? nu vezi ca s-au parjolit campiile? vorbesti din carti..ne descurcam singuri? cu plugul, cu sapa si cu coasa? esti cel putin naiv.mai ia si tu satele romanesti la picior sa vezi cine si cat mai munceste.bine mi-ar pare sa plece Basescu sa vad pe cine mai gasiti tap ispasitor pt greselile noastre,ale tuturor. noi cu totii suntem vinovati de ce se intampla nu doar Basescu. si nu-i bai, daca ne intoarce Europa fundul avem oricand bratul cald al mamei Rusii, nu? insa eu sper sa fiu plecat departe pana atunci in “decadenta” civilizatie vestica. ramaneti voi sa dati la sapa!