Pe Klaus Iohannis îl doare la Spielhosen de poporul român, de eroii și de istoria sa

Sub pretextul împietririi de durere pe care o resimte față de victimele tragediei din Clubul Colectiv și ale atentatelor de la Paris, președintele Klaus Iohannis a anunțat, după cum se știe deja, că nu va organiza anul acesta recepția de 1 Decembrie de la Palatul Cotroceni.

Semnificația și încărcătura Zilei Naționale a României o cunoaștem mai toți. În urmă cu 97 de ani, Rezoluția Marii Adunari Naționale de la Alba-Iulia, prin punctul ei I, a hotarât unirea teritoriilor locuite de românii ardeleni cu Țara: „Adunarea Națională a tuturor Românilor din Transilvania, Banat și Ţara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba-Iulia în ziua de 18 Noiembrie/1 Decembrie 1918, decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România. Adunarea Națională proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al națiunii române la întregul Banat, cuprins între râurile Mures, Tisa și Dunare.”

Aceeași Adunare Națională, în punctul VII, se „închină cu smerenie înaintea memoriei acelor bravi români, care în acest război și-au vărsat sângele pentru înfăptuirea idealului nostru murind pentru libertatea și unitatea națiunii române.” Semnificația acestei zile este, astfel, majoră pentru Istoria României. Pentru materializarea idealului Unirii, jertfa de sânge a fost uriașă, au căzut 880.000 de ostași și 275.000 de civili, 1.155.000 de români au semănat pământul cu oasele lor, pentru ca un vis de nevisat, România Mare, să rodească. Este un moment de maximă încărcătură emoțională, în care mândria se amestecă cu lacrimile. Nu cunosc pe nimeni care să nu fi avut în neam, printre înaintași, măcar un singur erou căzut, piatră în Zidul Neamului. Mii de monumente presărate în toate comunele ce alcătuiesc fostul Regat sunt martorii solemn-împietriți ai acestei izbânzi cu preț mai greu decât plumbul.

În urmă cu 25 de ani, Ziua Marii Uniri a devenit și Zi Națională și, de atunci încoace, este sărbătorită așa cum toate popoarele o fac cu zilele lor naționale. Parade militare, depuneri de coroane de flori la monumentele ostașilor căzuți și mormintele Eroilor Necunoscuți, serbări și recepții oficiale. Ambasadele noastre fac și ele, pe acolo pe unde sunt risipite prin lume, același lucru: arată străinilor, invitaților lor, că suntem un popor, că avem un nume, o identitate și o devenire falnică. Este un mod prin care o națiune își arată și arată lumii că există, că are trecut, că dăinuie, că are memorie și că este capabilă de recunoștință față de cei ce au plămădit și predat țara urmașilor, după ce au plătit-o cu viețile lor.

Cu toate astea, președintele Klaus Iohannis, președintele României și cel mai înalt reprezentant al statului român, a anunțat că el spune „pas” Zilei Naționale. Motivul, așa cum am arătat mai sus, în fapt un pretext ipocrit, cu retard sever, durerea care ar face ca sărbatorirea Zilei Naționale, prin tradiționala recepție dată la Palatul Cotroceni, să pară o manifestare indecentă. Desigur, cupele cu șampanie ciocnite la instalarea Guvernului Lui, însoțite de rânjetele satisfăcut-tâmpe, nu au mai fost deplasate la doar câteva zile de la aceleași evenimente cernite. În celebrarea Zilei Naționale nu ar fi fost nimic indecent, nu ar fi trebuit ca Iohannis să se deghizeze în Till Eulenspiegel, sau în ce s-o deghiza el, cand se duce să bea bere legănandu-se inteligent, dreapta-stânga și retur, la cine stie ce festival de bere cu cârnați pe varză. Ar fi fost suficient să joace teatru câteva ceasuri, atâta cât i-ar fi luat să strânga mâini și să se întrețină afabil cu personalităţile şi reprezentanţii străini invitați. Un costum negru, o cravată sobră și un zâmbet discret, pe care ar fi putut Mihalache să i-l fixeze în prealabil cu superglue, cu Răvășitoarea lângă el, îmbracată civilizat, cu mânecuțe ¾ și, dacă s-ar fi putut, fără dește rașchirate batracian din sandale, ar fi fost mai mult decât suficient. N-a putut! De ce, oare?

N-a putut pentru că, așa cum devine din ce în ce mai clar, președintele României nu dă doi bani pe români, pe istoria și pe sentimentele lor. Îi este scârbă! De unde știu asta? Din faptul că, așa cum presa națională și locală a tot consemnat de-a lungul timpului: „Iohannis a dat cu flit întotdeauna ceremoniilor patriotice, el neparticipând în nici un an la manifestările prilejuite de Ziua Naţională, în 1 Decembrie, desfăşurate de-a lungul timpului la Sibiu.”

Autor: Mirel Curea

Sursa: Evz.ro