Politică

Patriarhul Rusiei: Pentru prima oară în istorie, păcatul este justificat prin lege

Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii, Kirill, a declarat recent că Biserica Ortodoxă Rusă va insista întotdeauna că ‘o căsătorie între persoane de acelaşi sex este un păcat’, subliniind totodată că, ”pentru prima dată în istoria umanităţii, păcatul este justificat prin lege”.

”Dacă oamenii îşi aleg un astfel de stil de viaţă /uniune între persoane de acelaşi sex/, este treaba lor, dar responsabilitatea Bisericii este de a spune că este un păcat în faţa lui Dumnezeu”, a declarat patriarhul rus, în cadrul unei întâlniri avute în urmă cu câteva zile la Moscova cu secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, potrivit Interfax, citată de Agerpres.

În acelaşi timp, patriarhul Kirill s-a declarat îngrijorat ”nu atât de existenţa acestui păcat”, care, aşa cum a menţionat el, a existat întotdeauna, ci de faptul că, ”pentru prima dată în toată istoria umanităţii, păcatul este justificat prin intermediul legii”.

Patriarhul a adăugat că Biserica Ortodoxă Rusă a fost ”şocată” de faptul că, deşi milioane de francezi s-au opus proiectului de lege privind legalizarea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex, ”opinia acestor milioane nu a fost ascultată de nimeni şi legea a fost votată”.

De la începutul acestui an, în Franţa şi Marea Britanie au fost adoptate legi ce legalizează căsătoriile homosexuale şi permit adopţiile de copii de către astfel de cupluri. Discuţiile şi votarea acestor legi au provocat valuri de proteste în Franţa, o demonstraţie uriaşă având loc şi duminica trecută.

În urma deciziilor luate de parlamentele de la Paris şi Londra, Duma rusă /camera inferioară a parlamentului/ a început pregătirea unor amendamente la legea privind adopţiile pentru a interzice adopţiile de copii ruşi de către cupluri de homosexuali din străinătate.

Ziarul rus Izvestia scrie marţi că mai mulţi cetăţeni francezi – reprezentanţi ai unor ONG-uri, dar şi părinţi în familii numeroase – şi-au anunţat dorinţa de a veni la Moscova pentru a participa la dezbaterea acestor amendamente şi a susţine Rusia întru apărarea valorilor familiei tradiţionale.

Autor:  Catalin Seca

sursa: pesurse.ro

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Normal ca nu ar trebui acceptate casatoriile ca sa nu mai vorbim de adoptii. Daca vor sa stea impreuna nu au decat, dar sa aiba si pretentii sa se cunune religios, asta deja e prea de tot.