Ar fi destul de neplacut sa descoperi ca avionul cu care zbori este condus de un echipaj format din oameni de nimic, lipsiti de experienta si responsabilitate. De douazeci de ani, România toata, cu cei peste douazeci de mii de mii de pasageri ai ei, este condusa de asemenea oameni si, in conditiile in care isi schimba la intâmplare directia si pierde mereu din inaltime, se poate oricând prabusi. In ceea ce ma priveste, evit cât mai mult posibil sa ma uit la televizor, fiindca simpla vedere a celor care ne conduc, vulgari, cinici, lipsiti de o minima pregatire intelectuala, ma demoralizeaza. Exista si politicieni competenti si bine intentionati, dar nu ei dau tonul.
Parlamentul s-a remarcat de la inceput ca o colectie de figuri ilustrând momente din trecutul indepartat al evolutiei omului. Oamenii superiori ajunsi printr-un capriciu al loteriei vietii in Senat sau in Camera Deputatilor n-au reusit aproape niciodata sa se faca auziti, fiind bruiati cu huiduieli si cu tropaituri.
In primii ani de dupa revolutie, traind un fel de a doua adolescenta, mergeam frenetic la mitinguri, scriam articole politice patetice, participam sufleteste la fiecare moment al vietii politice, riscând sa fac oricând un infarct sau o congestie cerebrala. Ma dezamagea cumplit sa vad ca Parlamentul, pe care mi-l imaginasem ca pe o adunare a inteleptilor tarii, era de fapt o Mare Adunare Nationala vag cosmetizata. Intr-un pamflet scris atunci, il parafrazam pe Eminescu: „Si apoi in sfatul tarii se adun sa se admire/ Activisti cu ceafa groasa, securisti cu nas subtire.“
Vremea aceea a trecut. Acum n-as mai avea rabdare sa ma gândesc la biografia fiecarui om politic in parte si sa deplâng indecenta revenirii la putere a nomenclaturii comuniste. In prezent, ceea ce mi se pare cu adevarat grav este nivelul intelectual lamentabil al multora dintre senatorii si deputatii nostri si chiar si al unora dintre cei care ne reprezinta in Parlamentul European.
Nu fac caz de faptul ca unii parlamentari dorm sau rezolva integrame in timpul sedintelor, ca dau dovada de prost-gust in alegerea hainelor, ca sunt nepoliticosi etc. Avem de-a face cu oameni, nu cu zei. Dar nu pot sa ma impac cu ideea ca in rolul de intelepti ai tarii sunt distribuite persoane cu o gândire rudimentara si cu o retorica interjectionala, care nu ar reusi sa se faca respectati nici macar intr-un grup de muncitori necalificati de pe un santier.
Recitesc cele cinci volume de „Discursuri parlamentare“, aparute acum sapte-opt ani la Editura Albatros din initiativa Getei Dimisianu (editie ingrijita, studiu introductiv, note si comentarii de Constantin Schifirnet). Lectura acestor volume ar trebui interzisa parlamentarilor din vremea noastra. Ei n-ar trebui sa le citeasca nici macar cu acordul parintilor. De ce? Pentru ca s-ar rusina si ar face, poate, o cadere psihica intelegând ce uriasa diferenta de tinuta intelectuala exista intre ei si Titu Maiorescu, intre superficialitatea lor voioasa si seriozitatea, competenta, sentimentul raspunderii ale unui om politic din a doua jumatate a secolului nouasprezece.
Putini dintre ei stiu ca Titu Maiorescu nu a fost numai primul nostru mare critic literar, care a contribuit la modernizarea literaturii si l-a remarcat pe Mihai Eminescu, ci si un influent om politic, fiind succesiv ministru al Instructiunii publice si cultelor, ministru de Externe si prim-ministru. Si ca in Parlament s-a aflat inca de la vârsta de 31 de ani, ca reprezentant al conservatorilor, dupa ce, la numai 23 de ani, fusese rector al Universitatii din Iasi.
Intelectual eminent si multilateral, cu studii stralucite facute in Germania, Titu Maiorescu a renuntat in mod deliberat la ocazia de a ramâne in strainatate, unde ar fi putut beneficia de o civilizatie creata de altii, si a preferat sa se intoarca in România si sa se angajeze in reformarea societatii românesti.
Discursurile lui parlamentare (interventii propriu-zise in cadrul sedintelor Camerei, dar si raspunsuri la interpelari) sunt modele de rigoare logica, de ierarhizare inteligenta a informatiilor, de folosire eleganta a limbii române. Nu intâmplator, mentorul „Junimii“ era frecvent aplaudat in Camera nu numai de tovarasii lui de idei, ci si de adversarii politici! Titu Maiorescu stia sa fie si ironic, dar ironia lui, fina si taioasa, reprezinta cu totul si cu totul altceva decât mistocareala care se practica azi in Parlament.
Citind discursurile (125 la numar, rostite in perioada 1871-1899), aflam, mai bine decât dintr-o carte de istorie, cum se traia in România cu o suta si mai bine de ani in urma, cum se constituiau si functionau guvernele, ce rol avea opozitia in Parlament, cum se faceau interpelarile si cum li se raspundea. Surprinzator este sa constatam ca problemele erau in linii mari cele care ne preocupa si azi. Se vorbea de tranzitie, pentru ca Unirea Principatelor din 1859 si instaurarea monarhiei, in 1866, impuneau constituirea unui nou stil de viata. Se vorbea de reformarea invatamântului si a asistentei medicale, de combaterea coruptiei, de descentralizare, de necesitatea respectarii stricte a Constitutiei (numita pe atunci Constitutiune), de situatia materiala precara a personalitatilor din domeniul stiintei si culturii, de libertatea presei, de ineficienta agriculturii. Ar fi o greseala sa credem ca aceste probleme au ramas nerezolvate de peste un secol. Ele au fost rezolvate, in mare masura, la timpul potrivit, dar ocupatia sovietica si regimul comunist au dat timpul nostru istoric inapoi, astfel incât acum trebuie sa le rezolvam inca o data.
Discursurile lui Titu Maiorescu au – o repet, au mai spus-o si altii – nu numai o valoare documentara, ci si una literara. Ele il captiveaza pe cititor si acum, ca o lupta de idei eternizata artistic, chiar daca pasiunile politice de altadata s-au stins. Se remarca, inainte de toate, geometria simpla si clara a ideilor, la distanta de ani lumina de confuzia din mintea majoritatii vorbitorilor de azi din Parlament:
„Astazi sadica in ziua de 25 decembrie 1895, când Titu Maiorescu ia cuvântul in Senat atacându-i pe liberali, care erau majoritari si abuzivit se incearca un atentat in contra presei la Focsani, se mai incearca la Galati. Curios aceasta, când sunt liberalii la putere!
Apoi, d-lor, libertate nu inseamna ca sa fii tu liber sa faci ce vrei, aceasta o vrea si orcare despot. Libertatea se arata când lasi tu adversarul tau liber sa faca ce vrea, numai sa ramâie in limitele legilor. Nu esti tu liberal când faci ce-ti place tie; esti liberal când lasi pe celalalt sa faca ce-i place in marginile legii.“
Imi aduc aminte ce uimiti si ce incântati erau multi parlamentari când Stefan Cazimir le citea câte un scurt fragment din Anton Pann. In mod evident, de existenta lui Anton Pann aflau abia atunci si se bucurau ca niste copii.
De existenta lui Titu Maiorescu, totusi, n-ar fi bine sa afle, cel putin deocamdata. Comparându-se cu el, am mai explicat, ar putea trai un soc si ar ramâne traumatizati toata viata. In afara de asta, insa, ar fi prea brusca trecerea insasi de la pitorescul popular al lui Anton Pann la finetea gândirii rationaliste a lui Titu Maiorescu. Mult mai corect, din punct de vedere pedagogic, este sa-i lasam intâi, timp de câtiva ani, sa-l inteleaga deplin pe Anton Pann si abia apoi sa mergem mai departe.
ALEX. STEFANESCU
sursa: revistacultura.ro
La primele alegeri prezidentiale de dupa 89 au fost 3 candidati, daca va mai aduceti aminte ! La ultima confruntare a candidatilor, Dl. Ion Ratiu, Dumnezeu sa-l ierte, ne-a facut o expunere pe intelesul tuturor a ceea ce urma sa se intample in Romania. Drumul Romaniei spre capitalism este un drum de munte cu multe curbe, cu urcusuri si coborasuri, deci este un drum periculos cu prapastii si fara parapete, a zis Ratiu. Vreti ca autobuzul in care se afla toata populatia Romaniei sa fie condus pe acest drum de un incepator(Ion Iliescu) sau de un sofer profesionist(Ion Ratiu),a intrebat el. Care a fost raspunsul populatiei il stim cu totii: 87% au votat cu Iliescu.Acesta a fost inceputul pasilor gresiti pe care Romania ii tot face de 20 de ani si care azi se razbuna crunt pe aceasta populatie care intelege greu si uita repede.