C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Până când democraţia Securităţii?

Trecutul recent, sau mai îndepărtat, se resimte perturbator în configurarea democraţiei. Primării, ministere, mici şi înalţi funcţionari sunt copie a celor din perioada roşie. Sistemul obligă la adaptări din care, probabil, nu se mai poate ieşi. Rezultatul se constituie într-un funcţionar corupt, cu o conduită schizofrenă, total separat de interesele societăţii. Programele sociale, de dezvoltare sunt înlocuite de organigrame în care se regăseşte, la o adică, întreaga structură infracţională a României. Niciun guvern n-a fost supus unor măsuri radicale, de funcţionalitate adecvată momentului. Spre exemplu, actualul Guvern se autoadulează dându-se drept rezultatul unei adevărate mişcări politice reformatoare, când este doar un joc de păpuşi cu dublu regizor.

Faptul că în 1989 s-a pornit catastrofal, manipularea totalitarismului supravieţuind de atunci neîntrerupt, pare să fie încă motivul principal al impasului continuu în care se află România. Este regretabil, poate şocant, dar toţi politicienii români ai momentului au o legătură cu personajele trecutului întunecat, atunci când nu sunt ei înşişi acele personaje. A vorbi despre o reformă în aceste condiţii este curată pierdere de vreme, o deformare a unei speranţe legitime. Societatea românească a acumulat până la refuz un blocaj pe toate palierele sale de funcţionalitate. Cercul se desfăşoară de la libertatea cuvântului la libertatea economică, ca o roată londoneză exemplificând monstruos peisajul în totalitatea sa halucinantă.

A fost remarcabilă ideea, când eurodeputatul Renate Weber a adus într-o discuţie, la Bruxelles, libertatea presei ca pericol public în viziunea puterii prezidenţiale din România. Somnul ONG-urilor din România se explică numai prin controlul economic nedemocratic, mafiot. Dirijarea fondurilor spre susţinerea propagandei arată că România funcţionează exact ca înainte de 1989. Entităţile, gen edituri, ziare independente mai există doar prin eroismul şi idealismul unor persoane net superioare celor de la vârful societăţii politico-administrative, fiind singurele care contează în adevăr.

Obişnuiţi cu ritmurile terorizante pe care le impunea totalitarismul, mulţi dintre noi aşteptăm o judecată de apoi aici. Într-o societate deschisă aceasta ar trebui să fie însăşi definirea ei. Românii, paradoxal, trăiesc într-un infern şi într-o societate liberă, în acelaşi timp, contextul obligându-i la un paradox continuu şi într-un refuz al asumării libertăţii. Ajunşi la capătul puterilor, românii nu mai văd nici emigrarea o soluţie, atunci când este posibilă. Cercul identitar se restrânge dramatic, într-o metafizică unică a istoriei noastre. Aşa cum internetul a fost frânat de nu ştiu ce specialişti în spargerea serverelor, la fel se întâmplă cu orizontul de aşteptări şi perspective al unei naţii. Europa noastră din cărţi, din speranţe, din călătorii, din doctorate, din însuşirea limbilor străine este făcută pulbere de mediatori politici efemeri. Într-o secundă nu mai ştii pe ce lume te afli, pe ce principii funcţionează această lume pe care am considerat-o unica alternativă la comunism.

Dacă aş fi plecat din România, aşa cum au făcut-o mulţi dintre prietenii, sau cunoscuţii mei, cheia acestei istorii care ne-a terorizat, şi continuă să o facă, aş fi ratat-o, deşi mi-a fost clară dintotdeauna. Propaganda, agresivitate sub orice formă, are o putere atomică în societatea românească, depăşindu-i dramatic instinctul de conservare. Puterea dictatorială, antidemocratică, evident, este mult mai acceptată din motive care ţin de înapoierea morală, de la care începe dezastrul. Înţeleg apologia, nevoia statuării până la un punct, dincolo de aceasta se instalează mizeria morală, intelectuală, dezastrul, corupţia .

Nu ştiu dacă politica arestărilor, în cazul corupţiei, este corectă, eficientă. Ea caută să dea satisfacţie unui public de tip gură-cască, celor de la putere implicaţi politic şi, desigur, decidenţilor externi. Algoritmul politic face ravagii peste tot, fără ca noii câştigători ai portofoliilor să mai poată repara ceva. De aceea, sindicalismul, justiţia, conştiinţa individuală trebuie repuse, prin educaţie, în drepturi. Altfel, ideea europeană va ajunge pe mâna pe mâna lui Vadim Tudor, un fel de văr mai mare al lui Traian Băsescu.

Despre faptul că această abordare abuzivă a unei justiţii politic interesate nu prea are de-a face cu eficienţa, cam toată lumea tace. Nu prea auzim de recuperarea de către Stat a fabuloaselor averi ilicite. Să fie Bruxelles-ul atât de inoperant în această chestiune? Până una alta, aşa stau lucrurile. Deocamdată, rezultă că spectacolul de doi bani, evazionist, este susţinut de pe ambele părţi ale eşichierului stabilităţii, naţionale şi comunitar-europene. Aberaţiile pe care le susţine actuala Comisie Europeană au ajutat, în timp, Ciprul să aibă băncile blocate două săptămâni, iar România să aibă un preşedinte care vorbeşte cu cei câţiva consilieri care îl vor părăsi în curând. Actuala Comisie Europeană a ajutat Grecia să falsifice bilanţuri, Serbia să acceadă în spaţiul comunitar cedând teritoriu identitar.

Prin confiscarea averilor ilicite ale funcţionarilor publici, România poate restabili echilibrul social şi juridic în societate, blocând infracţionalitatea. DNA trebuie să lucreze non-stop în această direcţie, pentru a justifica salariile. Pe de altă parte, este nevoie de legi care să blocheze deturnarea Statului român, de la politică, economie până la cele mai obişnuite servicii publice. Autoritatea publică trebuie să instituie armonia corectitudinii şi respectabilităţii.

România s-ar putea schimba peste noapte, după douăzeci şi ceva de ani de aşteptare, cum tot peste noapte a fost schimbată!

Ioan Vieru
sursa: cotidianul.ro

Related Posts

One Response “Până când democraţia Securităţii?”

  1. Emilia Costea says:

    Foarte bun articolul . Paradoxul asta in care traim ne secatuieste puterile , fizice , psihice si de orice fel . Parca am fi intr-un malaxor si nu e nimeni sa opreasca vartejul , poate a murit cel ce trebuia sa apese pe buton . Modul in care se stabilesc hegemoniile in Europa , cum se retraseaza imperiile economice , financiare si in buna masura politice , nu ne ajuta decat sa ne afundam .
    Da , DNA ar trebui sa…dar nu intrevad premisele acestei sperante .

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss