Toţi muritorii visează la libertate, dar puţini sînt cei dispuşi să evadeze cu adevărat din îngusta lor închisoare. Condiţia de prizonier e cel mai adesea preferată riscurilor libertăţii. Nimic nu apasă mai mult asupra individului decît condiţionarea socială. Cea mai rară formă de curaj nu e curajul fizic, ci curajul intelectual şi moral: capacitatea de a spune „NU” ofertei!
De aici dilema: democraţia, pe de o parte, reprezintă o forţă a mulțimii, pe de altă parte aceasta poate cel mai adesea sa fie fatală…Încă de la naşterea sa, democraţia a navigat, destul de contradictoriu, între drepturile individuale sau de grup şi „interesul general”. Ajunge ca primul registru să se estompeze şi ca interesul general să fie pus în prim-plan şi drumul totalitarismului e deschis.
Să fie aceasta o realitate doar a României sau este o prezenţă universal valabilă? Desigur, gregarismul nu poate fi identificat doar pe “plaiuri mioritice”. El poate fi păstrat la cote “normale”, însă poate şi degenera, ajungând la forme pandemice, atunci când incultura se legitimează pe forţa mulţimii. O mulţime care nu mai ţine cont de repere etice sau de valori individuale, devenind o masă amorfă al cărei obiectiv comun este doar întreținerea plăcerilor. În această situaţie, care ar fi specificul autohton? Câtă dreptate are academicianul Rădulescu Motru atunci când afirmă că “Românul este preocupat de ce vor zice alţii; uşurelnic când are să ia hotărâri sub influenţa mulţimii; aproape că-şi are sufletul individual absorbit în sufletul grupului”?
Pentru Marx, religia era opiumul popoarelor, în zilele noastre opium e spectacolul, el oferind celor mai mulţi o doză de satisfacţie facilă ce atenuează neplăcerile vieţii; permite totodată, pe nesimţite, administrarea unei doze substanţiale de manipulare. De aceea, conform unui sondaj recent IRES 95% dintre români au auzit de divorțul Columbenilor, însă doar 64% știu de modificarea Constituției.
Trăim în situaţia unui spectacol permanent, în ceea ce se poate deja numi o „societate a spectacolului”. În acord cu vechea ofertă romană: “Pâine şi circ”. Cu o singură excepţie: tot mai puţină pâine, dar mai mult circ… Tot mai multe divorțuri și tot mai puține familii. Continuând în acelaşi registru tematic,… tot mai puţin bun simţ, dar tot mai multă ipocrizie… Tot mai puţină responsabilitate, dar şi mai multă demagogie…Uitându-se că atunci când Roma a optat pentru un asemenea stil de viață și-a semnat propria condamnare.
În condițiile în care căutarea spectacolului ieftin devine o normă socială, iar pâinea singurul deziderat al vieții nu ar trebui să ne surprindă escapismul generalizat din România, dar și lipsa de atitudine în fața nonvalorilor afișate public. Ne consumăm viața între telenovele și ne batem pentru un pumn de zahăr. Trăim o viață „paralelă” și așteptăm cu pasiune următorul scandal monden. În aceste condiții, care ne poate fi viitorul? Același ca și prezentul…Demonstrând că recesiunea morală a devansat criza economică, iar „forța nonvalorică a grupului” a aruncat România într-o derivă care a dus-o în poziție de knock-aut. Acum suntem la podea, însă nici nu dăm vreo impresie că putem fi resuscitați, mai ales în condițiile în care ne-am administrat singuri loviturile… Ceea ce, nu-i așa, constituie o mare performanță! Singura de care suntem capabili în acest moment…
P.S. După cum se constată cu mare ușurință, trăim deja într-o „dictatură a mulțimii”. Aceasta face regulile și impune tăcerea când ar trebui să vorbească. Marginalizează valorile și decide ritmul vieții. Drept urmare, telenovela poate să continue…
prof. Lehaci Florentin
sursa: proatitudine.ro
ce-ti faci cu mana ta lucru manual se numeste.se pare ca suntem experti si fani ai biblicului Onan.un gen de onan-bin-laden europeni.