De la stanga la dreapta si de sus in jos, o idee reuneste cvasi-unanimitate: romanii nu vor sa munceasca (precum nemtii) ; prea putini contribuie si prea multi consuma. De faptul ca foarte putini consuma mult prea mult in tara noastra, nu se vorbeste…
Cei acuzati de nemunca sunt, bineinteles, saracii; bogatii, trebuie sa o credem, au tot ce au pentru ca au muncit cu harnicie; gurile rele zic ca multi ar fi furat, de asemenea, cu mare harnicie dar diferenta nu mai are demult importanta; cel care a furat putin este hot; cel care a furat mult este om de afaceri! Asa ca, atunci cand hotul-amarat este trimis la inchisoare, se face dreptate; cand… celalalt, aflam ca este invers…
De ce cred oamenii lucruri care contrazic realitatea in mod flagrant este o problema greu de rezolvat dar merita macar incercarea; motivul este cunoscut de oricine – daca nu identifici corect problema, nu gasesti nici solutia potrivita; cu tratament neadecvat, boala se agraveaza…
In Romania, realitatea obiectiva, nu cealalta, spune ca la sfarsitul lunii august (luna de vara, cu somaj redus) 679500 persoane voiau sa munceasca, cautau un loc de munca, dar nu s-au putut angaja. Numarul este cel oficial, oferit de ANOFM; numarul real este, o stim cu totii, mai mare. Vreo trei milioane de romani se afla , in acelasi timp, raspanditi prin Europa si prin restul lumii dintr-un principal motiv, daca nu unic – pentru ca acolo au gasit loc de munca.
Daca aceste argumente par slabe pentru a infirma credinta generala despre ne-munca la romani, exista unul mult mai puternic. Aproape cinci milioane de romani lucreaza pentru un salariu mediu de cinci ori mai mic decat media europeana si traiesc intr-o tara unde preturile medii au atins deja aproape 70% din preturile practicate la altii. Nu am luat in considerare salariul minim; pe acesta, europenii nici nu l-ar numi salariu; totusi, cateva sute de mii de romani muncesc si alte cateva sute de mii ar munci pentru salariul minim dar nu au unde…
Nu au unde, pentru ca nu se produce, zic adeptii ideologiei ne-muncii. Un lucru au uitat, desi traiesc de douazeci de ani intr-un capitalism salbatic – nimeni nu produce ca sa dea locuri de munca celor ce nu au, indiferent cat de ieftin s-ar vinde acestia; asta se intampla in socialism. Firmele decid sa produca atat cat pot vinde, ca sa obtina profit, pentru ca asa este regula capitalista…
Or, Romania nu consuma; este dependenta de ce consuma altii, adica de ce poate exporta. Piata interna este fragila, pe masura veniturilor care se obtin. Consumatorii romani se impart intre cei ce cumpara chinezarii ieftine si cei ce cumpara lucruri occidentale, scumpe; producatorul intern, prins intre ciocan si nicovala, ajunge subtire. Nu ne-munca, ci inegalitatea uriasa a veniturilor care s-a instalat in Romania da seama de situatie, caci tara noastra este cea mai inegala dintre cele 27 de state europene.
Productivitatea ea insasi mai mica are cauze evidente; ce productivitate ar putea atinge un muncitor platit cu 500 lei pentru o luna de munca grea, pe santier?! Se hraneste prost; are datorii la intretinere; copiilor nu le poate da o educatie buna, ca bani buni nu are de unde sa le dea; la concediu, ca sa se refaca, nici nu se gandeste; nici firma nu se gandeste la protectia sa la locul de munca; numarul accidentelor este ingrijorator. In cartierul lui, profesorii sunt ca si el – saraci si cu gandul la cum se vor descurca maine; numai intelectuali nu se pot numi; si unii si altii sunt priviti cu raceala si dispret; fiecare trebuie sa-si poarte de grija singur, li se spune. Ei muncesc de dimineata pana seara in fiecare zi si nu reusesc sa-si poarte de grija; depresia si lipsa de speranta este prima reactie, nu foarte productiva… Urmeaza fuga de realitate si alcoolul; pentru cei mai puternici, fuga de Romania.
Altii reusesc totusi sa-si poarte de grija. Avocatii care mediaza conflicte reale si imaginare, o duc bine; cu cat raul si distrugerea e mai mare, e nevoie de mai multi! Notarii care dau garantii de autenticitate, o duc bine. Daca neincrederea intre oameni e mai mare, o duc mai bine. Cei ce se ocupa cu supravegherea si controlul saracilor trebuie sa fie si ei platiti ceva mai bine; cine stie ce le trece prin cap in caz contrar…
Descrierea unei tari triste poate continua; statul nu-si asuma responsabilitatea pentru solutii; cauta mereu vinovati. Pentru crizele trecute vinovati au fost facuti evreii sau tiganii. Pentru criza actuala, statul zice ca vinovati sunt saracii. Ordinul “omorati-i pe saraci” nu s-a dat inca; traim intr-o lume in care violenta oripileaza. Ii lasam sa moara singuri, de foame sau batranete; mai repede inca, se moare de disperare!
Gabriela Cretu
sursa: cronicaromana.ro
Dictatura proletariatului a aparut atunci cand saracia din Rusia atinsese un maximum. Hitlerismul a aparut atunci cand nemtii o duceau prost. Rasturnarea lui Ceausescu a fost posibila atunci cand nu se mai gasea mare lucru de mancat in Romania. Se pare ca s-a copt o noua situatie favorabila unor schimbari in Romania. Oare ce va urma ?