Analize și opinii Politică

Oferta preşedintelui Argentinei pentru evazionişti: Cumpăraţi obligaţiuni sau mergeţi la închisoare

Preşedintele Argentinei, Cristina Fernandez de Kirchner vrea ca evazioniştii fiscali din Argentina, care ascund venituri de 160 de miliarde de dolari să finanţeze sectorul petrolier. Oferta sa: Cumpăraţi o obligaţiune cu dobânda de 4% sau riscaţi să mergeţi la închisoare, scrie Bloomberg.

Autoritatea fiscală a anunţat planul pe 7 mai, punând accept pe acordurile de schimb de informaţii cu alte 40 de naţiuni, avertizându-i pe argentinienii care nu folosesc perioada de graţie de trei luni că riscă să fie arestaţi să fie arestaţi sau amendaţi. Evazioniştii au două opţiuni şi singura care le va aduce dobândă este o obligaţiune în dolari, care va finanţa compania petrolieră de stat YPF SA. Dobânda de 4% reprezintă o treime din dobânda medie de 13,85% pentru obligaţiunea de stat.

Preşedintele Fernandez alocă tot mai multe fonduri sectorului energetic, guvernul argentinian străduindu-se să crească producţia petrolieră.

Argentinienii au cel puţin 160 de miliarde de dolari în venituri nedeclarate, ceea ce înseamnă 36% din PIB al ţării. Mulţi argentinieni îşi ascund o parte din venituri, pentru a le sustrage de la impozitarea de 35%.

Cei care vor cumpără obligaţiuni vor fi imuni la posibilele sancţiuni penale şi nu vor fi forţaţi să plătească impozite restante, a spus Ricardo Echegaray, şeful agenţiei fiscale din Argentina.

sursA: zf.ro