Mugur Isărescu are nostalgia vremurilor când bancherii îşi priveau clienţii în ochi. De când cu internetul, nu-ţi mai vezi clientul şi îi dai credit fără să îl simţi dacă e de încredere sau nu. Un regres al relaţiilor interpersonale venit la pachet cu progresul tehnologic, pe care guvernatorul BNR l-a amintit, săptămâna trecută, printre posibilele cauze ale crizei actuale.
Şi supravegherea era mai simplă la sfârşitul secolului XIX, când toţi bancherii, inclusiv cei din banca centrală, stăteau pe Lipscani, în mijlocul negustorilor, şi se urmăreau reciproc de la balcon. „Băi, ia vezi ce face Xulescu, şi-a închis prăvălia sau nu?“. Dialogul din Lipscanii vechi, la fel ca şi alte forme de supraveghere vizuală din acele vremuri, când bancherii observau dacă un negustor e vesel sau trist, ori dacă îi mai intră clienţi în magazin, au fost rememorate cu nostalgie de şeful BNR, care părea să regrete timpurile când privitul în ochi te ajuta să ştii dacă poţi avea sau nu încredere într-un client.
Contactul vizual este însă bidirecţional, deşi în regretele guvernatorului nu şi-a găsit locul decât un sens al acestuia. În vremurile activităţii bancare „simple“, nu doar clientul trebuia să îşi facă griji că va fi „citit“ de bancă, ci mai ales bancherul ştia că poate fi privit în ochi de clienţi, că este observat direct de aceştia şi că, dacă le pierde încrederea, nimeni şi nimic nu îi mai scapă afacerea de la moarte. Bancherii de astăzi sunt ultimii care şi-ar dori să fie priviţi direct în ochi de clienţi. Subcapitalizaţi, cu probleme de solvabilitate, incapabili să îşi respecte obligaţiile asumate în contracte, ar dori, dacă s-ar putea, să nu aibă deloc contact cu cei cărora le gestionează banii şi ideal ar fi ca nici clienţii să nu aibă contact direct între ei, să se observe stând la coadă la ghişeu pentru retrageri şi să se întrebe „Băi, ia vezi ce face Xulescu, îşi scoate banii de la bancă sau nu?“ Ce s-ar fi întâmplat pe Lipscanii vechi dacă un bancher, evident falit, ar fi pus un afiş în geam anunţând că închide două săptămâni, apoi încă una şi din nou câteva zile, rugându-şi deponenţii să stea cuminţi şi răbdători până îşi găseşte un cumpărător care să îl scoată din necaz. Iar după o lună de aşteptat la uşi, cu cât calm şi optimism ar fi primit vestea că banii le-au fost „salvaţi“ prin transferarea contractelor de depozit la o altă bancă deţinută tot de un proprietar falit, dar inclusă într-o schemă de garantare care ar putea acoperi câteva falimente de bănci mici?
În recentul scandal legat de sucursala Bank of Cyprus, preluată de către Marfin Bank (cu acţionar falimentar), atât bancherii comerciali, cât şi BNR trebuie să fi multumit cerului că trăiesc într-o lume lipsită de contact vizual. Când nu trebuie să priveşti clientul în ochi, poţi trimite fără probleme un comunicat sec, aşa cum a făcut Marfin, că „activitatea se desfăşoară în mod normal“. Poftim şi verificaţi dacă puteţi! Te poţi considera şi prea „important sistemic“ ca să fii lăsat să mori şi perfect îndreptăţit să fii salvat din banii altora. Oricum, nici pe contribuabili nu îi mai priveşte nimeni demult direct în ochi în toată Europa.
Autor: Oana Osman
sursA: capital.ro
Adauga comentariu