O țară devorată de șacali

Oamenii sunt topiți de plictiseală și de lehamite. Chipul lor pare a fi devorat din interior. Nimeni nu mai poate zâmbi în fața micilor bucurii care îndrăznesc să reziste deznădejdii. Așa arată oamenii într-o țară devorată de șacali ascunși vederii sau camuflați în „oameni de bine“. Doar ei zâmbesc mereu. Bine îmbrăcați și cu optimismul afișat tendențios.



Șacalii au inventat multe jocuri financiare pentru început, precum: Caritas, FNI, Țigareta I, Țigareta II, Bancorex, Banca Albina, Banca Turco-Română, Banca Internațională a Religiilor etc. Întâi au regionalizat prada în zone de influență. Acolo șacalii și-au sporit haita de clienți politici. Au luat în stăpânire străzi, cartiere, sate și comune, hălci de oraș și chiar orașe întregi, apoi, prin asociere, și-au adjudecat câte un județ sau părți din acesta și a apărut fauna baronilor locali. În teritoriu nimeni nu mișcă fără avizul pozitiv al șacalului. Vă închipuiți oare cum ar arăta o zi din viața unui om obișnuit prin Videle, Corabia, Zimnicea, Mizil, Fălticeni, Deta, Tecuci, Dorohoi etc.? Primarii nu administrează de fapt nimic. Și adesea nici prefecții. În spatele lor se află un șacal.

Pe latifundiile lor societatea s-a fragmentat și s-a atomizat. O lume hăituită cu fiecare zi, umilită și obligată la compromisuri. Bărbați și femei, tineri și bătrâni fără orizonturi de așteptare. Sclavi ai timpurilor moderne după o rețetă medievală.

Și acești „sclavi“ plătesc taxe și impozite. Șacalii nu. Ei beneficiază prin firmele lor de ceea ce plătesc douăzeci de milioane de sclavi. Pe o uriașă latifundie numită „România“.

Haitele de șacali au proliferat. Sunt mai multe și se războiesc pe ceea ce a mai rămas de devorat. Lupta lor se duce undeva sus, departe de vederea sclavilor și fără înștiințarea lor. Șacalii au ajuns să vândă viețile muritorilor de rând. Dar și viețile copiilor și ale nepoților lor. Au închiriat destinele a două, trei generații. Căci toți aceștia vor plăti datoriile externe uriașe preluate pentru a ține încă în viață o pradă numită „România“. Rețeta este simplă, la îndemâna oricărui mafiot de periferie: împrumuți bani de la alții și plătește prostimea care supraviețuiește pe latifundie. Aceeași rețetă medievală.

Dar nu este suficient. Șacalii pregătesc împărțirea definitivă a prăzii prin dezmembrarea ei. Pentru ca lucrurile să fie clare și nimeni să nu mai calce teritoriul celuilalt. Așa a apărut ideea cu regionalizarea. Acesta este de fapt scopul ei. Ce vor face „sclavii“? De această dată, fiecare regiune cu „sclavii“ ei și fiecare stăpân cu „sclavii“ lui. Trecerea dintr-o latifundie în alta se va face cu dezlegare de glie și contra taxă.

Șacalii sunt solidari, în ciuda războaielor necontenite dintre ei, pentru influență în teritoriu și mai ales în haită. Șacalul alfa este un jucător dur, iar duritatea lui aruncată asupra celor ca el își multiplică durerea în viața celor de jos.

În penitenciarul stăpânit de șacali, oamenii se privesc fără reacție. În ochii lor nu mai există nicio răzvrătire. Sunt parcă epuizați, stinși din interior de orice dram de forță. Este lehamite și deznădejde. Într-o țară devorată de șacali.

Autor: Adrian Majuru

Sursa: Cotidianul