Ţările lumii se împart în două categorii mari, zic eu: deschizătorii de drumuri şi cei care-i urmează. Şi cred că-i lesne de înţeles că statele care deschid calea sunt şi cele care au cele mai bune perspective de îmbogăţire. Din nefericire, România face parte din categoria ţărilor aparent incapabile să inoveze (sau să susţină acest sector). Conform unui raport al Comisiei Europene, România se află pe locul 24 în Uniunea Europeană din perspectiva inovării, depăşind doar Bulgaria şi două state baltice. Suntem în cea mai slabă categorie, a statelor modeste în domeniul inovării.
După mine, dezvoltarea accelerată şi sustenabilă se poate face acum, în aceste vremuri, aproape numai prin inovare, capitol deficitar pentru România. Acum riscăm să mai ratăm acum un “tren al dezvoltării” pentru următoarele decenii, dacă ţinem cont de ultimul raport despre inovarea din statele membre ale Uniunii Europene.
Just, indicele inovaţiei a crescut mai repede în România decât în UE în ultimii ani. Comisia ne anunţă că Bulgaria, Estonia, Malta, România, Portugalia şi Slovenia au marcat în ultimii ani cele mai mari ritmuri de creştere a inovaţiei la nivel european, în medie, de peste 5% pe an. O problemă ar fi că România este departe de a fi consecventă: în 2010 am avut cea mai mare contracţie a indicelui de inovare din Uniunea Europeană, cu 7,4% faţă de 2009. O altă problemă se va elucida în următoarele două grafice: am crescut atât de mult fiindcă pornim la coadă. Cu alte cuvinte, dacă am vrea să intrăm în liga mare, avansul ar fi trebuit să fie de două cifre, nu de una.
Mai jos vă pun un grafic făcut de Comisia Europeană pentru România, care detaliază starea diferitelor categorii de invovaţie în funcţie de media Uniunii Europene.
Remarcăm o singură mare categorie unde suntem semnificativ peste media UE: la alte cheltuieli decât de cercetare şi dezvoltare, care generează inovare. În rest, România este cu mult în urma celorlalte ţări. Iar la brevete suntem atât de departe de media UE, încât aproape s-ar putea spune că nu avem aşa ceva (bine, am găsit date că ar fi în jur de 2-3-4 cereri de brevete pe an înaintate de români).
Ar mai fi alte precizări de făcut: potrivit Bruxelles-ului, ţara noastră stă cel mai bine la investiţiile făcute de firme în cercetare şi în produse inovative. La acest indicator, România este undeva pe la mijlocul clasamentului (centrul Dacia de la Titu?). Din perspectiva activelor intelectuale, România este pe ultimul loc în comunitatea europeană. Şi la alte categorii, ocupăm printre ultimele poziţii. La inovarea în resurse umane, de exemplu, dar şi la deschiderea şi atractivitatea sistemelor de cercetare, precum şi în cazul anterprenoriatului.
Mai jos este un grafic făcut de mine după datele Eurostat, care măsoară ponderea în PIB a cheltuielilor pentru cercetare şi dezvoltare. Remarcaţi că în România, tendinţa era bună, doar că a fost întreruptă de recesiunea globală. Se mai poate observa că nivelul cheltuielilor făcute de Cehia s-a apropiat mult de media UE în ultimul deceniu, în timp ce România a rămas în urmă. Iar Cehia este, în prezent, cel mai dezvoltat stat membru dintre cele care au aderat după 2004 (se apropie vergitinos de PIB-ul/locuitor al Spaniei şi al Italiei). Aşadar, ponderea în PIB a cheltuielilor pentru cercetare şi dezvoltare:
Conform raportului Comisiei, campionii inovării la nivel european sunt Danemarca, Finlanda, Germania şi Suedia (a se observa că aceste ţări sunt printre cele mai bogate din Uniune). Iar corelaţia dintre inovare şi bogăţie nu este deloc întâmplătoare. Şi aşa ajungem la următoarea întrebare: vrem să fie mai bine peste câţiva ani? Dacă da, trebuie stimulate câteva sectoare. Şi nu-i deloc greu.
Uite, dacă statul ar acorda deduceri fiscale (chiar şi de 100% în unele cazuri) pentru investiţiile private în cercetare şi dezvoltare, beneficiile ar fi imense, la costuri aproape de zero pentru buget (pornind de la prezumţia că nu prea am atrage acele investiţii în caz contrar). O altă chestie cu costuri minime pentru stat ar fi garantarea creditelor contractate de cei care investesc în inovaţie (în loc să acorde subvenţii şi garanţii companiilor păguboase de stat).
Alt exemplu: statul să facă nişte “parcuri de cercetare”, după modelul celor industriale, în care să aducă şi să plătească românii de excepţie şcoliţi peste hotare la nişte salarii foarte bune (2.000-3.000 de euro). Iar aceste parcuri ar lucra ulterior cu mediu privat, care ar putea comanda şi angaja aceşti cercetători pe diverse proiecte. Sau, în loc să-i plătească statul, aceste parcuri de cercetare ar putea să funcţioneze ca un liant între oameni de ştiinţă de calitate şi firmele care au nevoie de ei.
Aceste trei sugestii mi-au venit aşa, pe moment. Sunt sigur că ar putea fi altele şi mai bune, dacă ar exista un dram de interes pentru acest domeniu… şi ar trebui să existe, fiindcă doar prin inovare se poate crea valoare din nimic, valoare care nu ar fi existat fără o sclipire.
Pe final, vreau să mai spun doar atât, ca temă de gândire: se pare că Apple va deveni în următoarele luni cea mai valoroasă companie din lume, depăşind capitalizarea Exxon Mobil, după unii analişti americani. De ce? Fiindcă Apple a inovat… fiindcă fără Apple, piaţa produselor IT&C nu ar fi fost aceeaşi. Apple a creat pieţe, de fapt, prin produse gen iPad. Nu în ultimul rând, fiindcă randamentul inovaţiei poate fi incomparabil mai mare decât cel al capitalului investit în orice alte bunuri şi servicii “normale”, dacă ar fi să le numim aşa.
autor: Silviu Pop
sursa: standard.ro
Adauga comentariu