Deseori auzim ca multe dintre problemele societatii romanesti se trag de la subdezvoltarea institutiilor democratice si lipsa de incredere in institutiile statului. Cei care evoca astfel de argumente, de obicei, se blocheaza intr-un cerc vicios construit pe ipoteza ca institutiile statului nu pot fi eficiente daca nu beneficiaza de increderea populatiei, iar populatia nu poate avea incredere in institutii care si-au demonstrat ineficienta in repetate randuri.
Subdezvoltarea institutiilor democratice si lipsa de incredere in institutiile statului nu sunt cauzele tuturor relelor, ci doar simptome generalizate ale unei boli de care sufera societatea noastra. In lumina ultimilor douazeci de ani, suntem nevoiti sa constatam ca in Romania s-a dezvoltat un tip aparte de societate, cu caracteristici foarte similare unor societati din America de Sud sau Africa Subsahariana. Traim intr-o societate isterizata.
Din perspectiva istorica, este inevitabila constatarea existentei unei involutii pronuntate a discursului politic si a cerintelor societatii fata de politicieni in privinta elaborarii unei idei nationale. Analizand discursurile si scrierile politicienilor interbelici, este imposibil sa nu observam principialitatea competitiei politice intre idealurile celor care sustineau “politica portilor deschise” si fortele care sustineau o politica privilegiata pentru capitalul autohton. Astazi, in discursul politic nu exista principialitate. Bataliile televizate intre gasti de politicieni si grupuri de interese sunt lipsite de principialitate, iar discutiile despre o idee de uniune nationala lipsesc cu desavarsire. O societate isterica trebuie calmata printr-un discurs rational si prezentarea unei idei nationale coerente. Clasa politica actuala nu dispune de personalitati capabile sa-si asume rolul de psihologi pentru societate. Printre liderii partidelor politice se numara multi specialisti in populism aplicat, academicieni ai smenului si manipularii informationale. Exista mai multe personaje care doresc sa-si asume rolul de “tatuc al natiunii”, dar Romania nu are nevoie de “tatuci”, ci de lideri competenti.
O natiune isterica are o dorinta nestavilita de a gasi un lider providential. O persoana geniala, care sa fie un fel de rege chiar si in conditiile unei forme republicane de guvernamant. In acest sens, o parte importanta a societatii chiar nu isi doreste sa aiba un sistem democratic de reprezentare. Schema clasica in care exista “un voda bun la Bucuresti, care nu stie despre problemele poporului si lupta cu boierii cei rai care-l mint” este mult mai confortabila pentru mintalul colectiv. Traian Basescu si-a construit intreaga cariera politica prin exploatarea acestei particularitati psihologice a electoratului.
Problema tuturor societatilor isterice care isi doresc sa gaseasca un lider providential care sa le rezolve toate problemele consta in faptul ca de obicei o astfel de dorinta se soldeaza cu identificarea unui lider carismatic, dar deosebit de periculos pentru insusi poporul care l-a intronat. In istoria recenta, un astfel de lider a fost Adolf Hitler, care a venit la putere prin vot popular si democratic si o pletora intreaga de dictatori sud-americani, care in mod paradoxal au beneficiat de dragostea populara in ciuda faptului ca au uzurpat puterea. In cazul Romaniei, Traian Basescu a fost un mini-tatuc cu apucaturi de dictator african. Ideologia portocalie, la nivel popular, s-a bazat pe doua idei simple: “Basescu e un justitiar si presedinte-jucator care lupta cu parlamentarii si oligarhii (a se citi: boierimea de astazi)” si “am intrat in UE si acum Europa va avea grija de noi”. Criza economica si politica prin care trece Romania are sanse serioase sa decredibilizeze ambele idei, lasand mintalul colectiv fara o idee calauzitoare. In acest context, exista riscul ca frustrarea colectiva a unei societati isterice, adica a unei societati care isi bazeaza deciziile pe emotii si mai putin pe rationament logic, sa aiba forme extreme de manifestare. Daca se va gasi vreun lider carismatic care va fi capabil sa catalizeze aceasta frustrare, ne vom confrunta cu multiple probleme pe plan politic si social. Avem nevoie de o noua forta politica, capabila sa discute cu societatea in termeni rationali, iar liderul acestei formatiuni politice ar trebui sa semene mai mult cu un psihiatru decat cu un dictator african.
sursa: cronicaromana.ro