În UE se poartă o bătălie surdă între Germania şi Franţa, Spania şi Italia pentru impunerea măsurilor de luptă contra crizei.
Rămasă fără sprijin, Germania, care cere austeritate, va avea de înfruntat coaliţia celor trei, plus presiunile membrilor G20 care au cerut UE şi zonei euro să dea drumul banilor în piaţă prin măsuri de încurajare a creşterii economice, dat fiind faptul că după doi ani de austeritate criza împrumuturilor nu dă deloc semne de atenuare, economiile statelor UE fiind în continuare pe un trend negativ sau, în cel mai bun caz de stagnare, şi nu permit finanţarea creşterii aşteptate.
Să fi venit momentul unei schimbări de strategie sau cancelarul german va reuşi din nou să-şi impună voinţa? Cum zvonurile de injecţii financiare au ajuns imediat pe pieţe, dobânzile la obligaţiuni au scăzut uşor şi au lăsat Spania (6,38% pe zece ani) şi Italia (5,8% pe zece ani) să respire cât de cât, după ce în 18 iuni acestea crescuseră la peste 7% şi respectiv peste 6%.
Practic, francezii, spaniolii şi italienii au preluat opinia americană conform căreia Merkel ţine pe loc Europa, care are nevoie de creştere nu de austeritate. Şi e drept că economia UE în loc să crească peste nivelul datoriilor stă pe loc din cauza diminuării activităţii, a producţiei şi a consumului provocate de austeritate şi de lipsa de încredere.
Probabil că summitul de la sfârşitul acestei săptămâni va fi cel mai greu pentru nemţi, ieşirea lor din zona euro fiind lipsită de perspective, o analiză recentă relevând faptul că PIB-ul german ar scădea cu 10% în primul an de la dezeuroizare, iar numărul de şomeri ar creşte cu două milioane. Cifre inacceptabile, deci Merkel e cumva cu spatele la zid, chiar dacă 39% dintre germani ar fi de acord cu ieşirea din uniunea monetară.
Motivul luptei sunt în special euroobligaţiunile, pe care Merkel continuă să le respingă ca premature.
Iar economia zonei euro se află în faţa unui an de scădere economică, cu 0,3% potrivit estimărilor Comisiei Europene şi pare a aavea nevoie de planul de 130 de miliarde de euro propus de aliaţi, care reprezintă cam 1% din PIB-ul UE.
Până la urmă, cel mai probabil, rezolvarea problemei stă într-o cedare mai importantă a suveranităţii ţărilor membre în favoare Bruxelles-ului, de unde lucrurile ar putea fi controlate mai uşor (dacă se poate evita cumva uriaşa birocraţie din capitala UE), iar o uniune, atât politică, cât şi fiscală mai strânsă a zonei euro, dar şi a celorlalţi membri UE ar putea uşura negocierile şi stabilirea unei strategii.
Pentru că după doi ani şi jumătate Europa nu a reuşit deloc să-şi rezolve problemele, Grecia e în continuare cu un picior în groapă, iar premierul său desemnat va lipsi de la summit, ba mai mult a solicitat o uşurare a presiunilor pe austeritate, iar Spania, Italia şi Portugalia sunt în continuare la limită, primii cerând deja asistentă din partea colegilor de uniune, asistenţă deocamdată doar vorbită nu şi parafată, care ar putea însemna un sprijin de 100 de miliarde de euro pentru sistemul bancar şi achiziţionarea obligaţiunilor spaniole de UE prin mecanismele sale de sprijin, ESFS şi ESM.
Răzvan Zamfir
Sursa: businesscover.ro
Adauga comentariu