O Europă a micilor lideri

Ce mai contează viitorul, când alegerile se ţin mult mai curând?

Nici măcar aparenţele nu mai pot fi salvate. Chemaţi de preşedintele Consiliului European la Bruxelles, la sfârşitul săptămânii trecute, pentru a da un răspuns crizei datoriilor, liderii zonei euro au declinat invitaţia. A fost semnul cel mai clar al incapacităţii lor de a acţiona în comun, într-un moment critic pentru Uniunea Europeană.

Până acum, aceiaşi lideri măcar dădeau mesaje de unitate în Consiliu: guvernanţă economică, semestru european, fond de intervenţie financiară. Apoi, măştile jos, odată ajunşi acasă! Cancelarul german ezită să mai angajeze contribuabilul într-un nou plan de salvare a datornicilor mediteraneeni. Dar cine garantează că Germania nu va fi trasă şi ea, cumva, în turbionul declanşat de căderea Greciei, Spaniei, Portugaliei, Irlandei, apoi a Italiei şi … cine mai ştie? Fostul cancelar Helmuth Kohl are dreptate să fie îngrijorat că Angela Merkel nu e la înălţimea proiectului european, la care el a contribuit din plin. „Soluţii” anti-imigraţie în Olanda, la presiunea extremei drepte, dar şi în Spania, guvernată de centru-stânga. Evoluţii politice cu iz de secol XIX în vecina Ungarie. Bariere absurde ridicate de Danemarca în calea liberei circulaţii. Populism falit în Italia. Fudulia Franţei de a ţine România şi Bulgaria în afara spaţiului comun fără frontiere, din considerente legate de alegerile interne din 2012. Şi iarăşi, mesaje de unitate la Bruxelles! Unde va duce până la urmă această euro-schizofrenie?

Aleşi în ţările lor de electorate căzute tot mai mult sub influenţa extremei drepte, liderii europeni stau mai curând cu ochii la sondajele de opinie în loc să se obosească în a susţine un proiect cu mult mai greu de explicat cetăţenilor nervoşi. Desigur, luate separat, statele vor face faţă cu mult mai greu concurenţei globale decât un bloc comun cu 500 de milioane de oameni. Pacea, pe care proiectul european a menţinut-o de peste cinci decenii, nu mai e nici ea chiar atât de sigură. Dar ce mai contează viitorul, când alegerile se ţin mult mai curând? Că vorbim de floreta franţuzească, de tropăitul unguresc, de commedia dell’ arte italiană sau de bâlciul românesc, tot pe acolo ne găsim.

Pentru România, aceste evoluţii înseamnă un pericol mortal – prăbuşirea proiectului european va face ca, pentru noi, terenul să se încline ameninţător spre răsărit, spre capitalismul etatist-oligarhic. Conştientă de pericolul ce planează asupra întregii regiuni, preşedinţia poloneză cere unitate şi fapte. Şi, în mod normal, ar trebui să aibă în România un mare susţinător.

Joi şi vineri, liderii zonei euro se adună, totuşi, la Bruxelles, într-o întâlnire care ar putea fi a ultimei şanse. Se vor ridica ei la înălţimea provocării?