Potrivit marilor clasici greci, schimbarile in politica sunt supuse unui ciclu. Astfel, se incepe prin tiranie, care este inlaturata pentru ceea ce numim la acel moment democratie.
Cum se ajunge la concluzia ca poporul nu se poate organiza eficient, un grup restrans de oameni “isi asuma” intreaga putere politica si economica, ajungandu-se la oligarhie, care duce din nou la tiranie, care, dupa ce saturatia a fost atinsa, duce la revolte domocratice si ciclul se reia.
Acelasi tipar poate fi gasit si in economia moderna, dupa cum observa Financial Times. Incepem de la crestere economica, care, mai devreme sau mai tarziu, scapa de sub control. Uneori din teama de inflatie sau de un deficit bugetar prea mare sau din cauza grijilor legate de creditarea excesiva sau de cursul valutar. De cele mai multe ori, este o combinatie a catorva dintre acesti factori sau a tuturor.
Iar asta duce la austeritate. Aceasta genereaza mereu nemultumiri in randul maselor, fiind insotita de scaderi ale veniturilor si somaj, ceea ce duce la o adancire a deficitului bugetar.
In acest punct, mediul privat, opozitia politica si chiar si sustinatorii Guvernului la putere cer intr-un glas crestere economica. Mai exact, ceea ce cer ei este reducerea diferentei dintre o rata a somajului sustenabila si cea prezenta, ceea ce ar aduce cu sine cresterea consumului, a creditarii si a veniturilor la bugetul de stat.
Seful Guvernului respectiv solicita, atunci, ministrului sau de Finante sa faca ceva in acest sens. Insa, de obicei, acest tip de stimuli intra in contradictie cu politicile Guvernului de a reduce deficitul bugetar. Asa ca se iau anumite decizii care sa nu faca rau deficitului, care aduc cateva investitii, locuri de munca si o eventuala crestere a creditarii, insa nu indeajuns incat sa deblocheze si consumul.
Asa ca, incet-incet, cureaua este largita si cererea consumatorilor se face simtita si asa se ajunge pe drumul catre urmatorul boom.
La acest moment, multe dintre tarile lumii se afla la faza “cererii de crestere economica”. Insa opozitia care cere mentinerea austeritatii este la fel de puternica. Deci, avand in vedere ca nu am razbit inca aceasta criza, mai avem mult pana vom putea vorbi de urmatoarea.
Sursa: Ziare.com
Autor: Alexandra Sandru
Uitându-mă la ceea ce s-a întâmplat până acum în România constat foarte uşor că am avut o creştere economică puternică în 2005 – 2007 care s-a făcut preponderent pe seama consumului (atenţie că acest consum a crescut şi printr-o creştere puternică a importurilor, deci rata de creştere putea fi mult mai mare dacă nu importam şi reuşeam să producem în interior o bună parte din bunurile consumate). O astfel de politică are avantajul că oferă clasei de mijloc oportunitatea de a-şi deschide o afacere şi de a pune la dispoziţia pieţei bunuri care să fie competitive prin calitate şi preţ. O astfel de schimbare însă nu se poate face peste noapte. E nevoie de o clasă de antreprenori care să vadă în piaţa liberă oportunităţile şi nu eşecurile sale. O bună parte din creşterea economică bazată pe consumul privat s-a făcut prin consum pe datorie (adică am sacrificat un consum viitor pentru consumul prezent). În momentul în care a apărut criza consumul s-a redus drastic pentru că el s-a bazat fundamental pe un climat de încredere al consumatorului în viitorul său (pe care îl sacrifica pentru consumul prezent). Este clar că România nu a fost pregătită pentru o creştere prin consum (schimbarea de politică a generat închiderea multor companii mici şi mijlocii deschise pentru a veni în întâmpinarea consumului şi care nu au avut timpul necesar să se dezvolte pentru a rezista crizei).