Mark Gitenstein i-a dat liber lui Klaus Iohannis să-l schimbe pe Victor Ponta
Luni seară, în jurul orelor 22,30, fostul ambasador american la Bucureşti, Mark Gitenstein, i-a telefonat lui Klaus Iohannis. Tema discuţiei? I-a dat mînă liberă – din partea şefilor de peste Ocean – să facă orice pentru debarcarea lui Victor Ponta.
Dar, cum prin Moţiune de Cenzură nu se poate, fiindcă nu există majoritate, trebuie găsită altă soluţie. Mai exact, să-l facă să-şi dea demisia. Asta, deşi oficialii cu care premierul a vorbit peste Ocean i-au dat sigurări că el va rămîne în funcţie. Ca să vezi cîtă duplicitate!
Marţi dimineaţă, Klaus Iohannis i-a telefonat lui Kövesi (aflată, încă, la shopping la Madrid) şi i-a cerut să hărţuiască familia lui Victor Ponta. Pretextul e stupid: o lucrare de canalizare în Comarnic, de care s-ar fi ocupat, începînd cu 2011, soţul sorei lui Ponta (!).
În 2004, Traian Băsescu & Co. au invitat şi permis trupelor străine să tropăie cu bocancii murdari peste trupul ei, au „boc”ănit Ţara cu austeritate şi sclavie, gonind floarea poporului român peste graniţe, umilind şi tratând generaţia de intelectuali tineri ca pe o populaţie de categoria a doua.
La 29 martie 2004, România a aderat la NATO prin depunerea instrumentelor de ratificare la Departamentul de Stat al SUA. La 1 martie 2004, Ion Iliescu in calitate de Presedinte al Romaniei, promulgă Legea nr. 22/2004 (semnata de Adrian Nastase in calitate de Prim Ministru) de aderare a României la Tratatul Atlanticului de Nord. Fara Referendum, fara nicio consultare a poporului.
Dar ce este NATO ?
NATO nu este altceva decit bratul inarmat al papusarilor, o organizatie militara ce a produs in ultimii 20 de ani peste 1 milion de victime, cetateni nevinovati ai unor tari pasnice. NATO a adus moarte, singe, durere, suferinta in Irak, Afganistan, Siria, Libia, Iugoslavia,etc.
Europa se indreapta azi cu pasi mici si repezi catre un nou razboi. in mod paradoxal, razboiul ce va sa vina nu este dorit de catre nimeni in Europa. Nici de Rusia, nici de Ucraina, nici de Germania si de catre niciun alt stat european.
Singurii interesati in acest razboi sint gruparile de interese de tip mafiot din sfera industriei de armament si a exploatarii resurselor energetice ce conduc SUA. Sint aceleasi organizatii satanice care au pus la cale Maidanul la Kiev, care au creat pretextul World Trade Center pentru a invada Afganistanul, care in zilele Pastelui aruncau bombe pe care scria Paste Fericit asupra populatiei Belgradului, aceleasi organizatii care au pus la cale revolutia din Libia, care au inarmat extremistii musulmani din Statul Islamic si au bagat Siria in razboi civil, aceleasi organizatii care au inventat pretexte absurde pentru a invada Irakul in scop de jaf.
Astazi, satanele ce stau in spatele organizatiei militare NATO se lupta din rasputeri sa provoace un razboi cu Rusia folosindu-se de pretextul Ucraina. Ucraina nu a fost, nu este si nu va fi niciodata un stat prieten Romaniei. Cu toate acestea, conducatorii Romaniei, prin declaratii aberante de sustinere a intereselor americane si de jignire si sfidare a Rusiei, arunca Romania intr-un joc deosebit de periculos care atrage mania marelui vecin de la rasarit. Sa nu credeti ca va veni vreun american sa-si dea viata pentru apararea romanilor. Vor fi trimisi la moarte sotii si copiii vostri, ai romanilor ce nu aveti nicio treaba, niciun interes in acest conflict. Tinerii romani vor fi trimisi la moarte ca sa lupte pentru o cauza care nu e a romanilor si a Romaniei.
Mai mult de atit: romanii vor fi pusi in situatia de a apara o tara, Romania, ce nu le mai apartine. Pentru ce isi vor jertfi viata romanii? Ca sa apere petrolul OMV-ului si a Exxonului ? Ca sa apere padurile austriecilor de la Schweighofer si a americanilor de la Harvard? Ca sa apere gazul Chevronului si a OMV-ului? Ca sa apere industria romaneasca ce a fost rasa din temelie la cererea FMI si a Bancii Mondiale? Ca sa apere terenurile agricole care au intrat in marea lor majoritate in posesia strainilor? Ca sa apere sistemul energetic national care a fost daruit unor mari corporatii la cererea FMI?
Ultimii 20 de ani au dovedit ca NATO nu este o organizatie care sa apere pacea in lume, ca nu are ca scop binele omenirii ci este o organizatiei terorista pusa in slujba un grupuri de interese mafiote ce si-au propus acapararea prin forta a bogatiilor unor state ce nu s-au lasat ingenuncheate prin coruperea conducatorilor lor.
ROMANIA NU TREBUIE SA MAI FACA PARTE DIN ORGANIZATIA TERORISTA NATO !!!
NATO este o mişcare politică care încearcă să reînvie nazismul. Această organizaţie neo-nazistă și-a organizat reprezentanțe în multe ţări, precum şi reţele internaţionale.
Pe 24 martie 1999, Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) a lansat un război de agresiune, ilegal şi neprovocat, împotriva Republicii Federale Iugoslavia. NATO nu a avut nici o autorizaţie din partea Consiliului de Securitate al ONU să efectueze această agresiune.
Nu numai că agresiunea încalcă Carta ONU, dar, de asemenea,și convenţiile internaţionale referitoare la mai multe reguli de război. În mod deliberat NATO a vizat țintele civile, și nici măcar spitalele nu au fost cruţate de atacurile criminale NATO. De fapt, NATO a reuşit să distrugă mai multe spitale decât tancurile armatei iugoslave.
La data de 07 octombrie 2001 NATO a lansat un alt război de agresiune, ilegal şi neprovocat, împotriva statului suveran Afganistan. Afganistanul nu a atacat nici o ţară, nici pe 11 septembrie 2001, nici înainte de această dată şi nici după acea dată. Afganistanul a fost un stat cu o apărare slabă, care a fost şi continuă să fie o victimă a crimelor de război comise de către Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO).
La 25 martie 2011 NATO a început un alt război neprovocat, de data aceasta împotriva Libiei. Libia nu a atacat nici o ţară NATO, şi nu a lansat nici un fel de ameninţări la adresa vreunei ţări. Guvernul libian a făcut doar ceea ce ar face orice ţară, de a înăbuși o rebeliune armată care a fost iniţiată de mercenari străini plătiți. De ce a NATO a atacat Libia? Gadaffi era pe punctul de a crea un sistem bancar nou în Africa, care avea de gând să scoată FMI-ul, Banca Mondială şi alți mari bancheri albi din afacerile din Africa. din acel moment nu ar mai fi existat multele împrumuturi de ruinare utilizatede Occident pentru a paraliza economiile africane în mod intenţionat prin plătirea unor dobânzi uriașe. În schimb Banca de Investiţii Africană, cu un capital de 42 miliarde de dolari, planificase să ofere împrumuturi majore cu rate la dobânzi mici sau chiar zero pentru fiecare naţiune africană. Libia finanţase deja proiecte majore de infrastructură în Africa, care au început să creeze legături într-economiile africane şi să rupă dependenţa perpetuă de ţările vestice pentru importuri. Înainte ca NATO să lanseze războiul de agresiune împotriva Libiei ea a furat cele 42 miliarde dolari care erau alocate pentru poporul african, prin Banca de Investiţii din Africa.
Crimele comise de NATO împotriva Iugoslaviei, Afganistan şi Libia sunt aceleaşi crime pe care predecesorii NATO le-au comis în al doilea război mondial.
Unica misiune a NATO este înfiinţarea celui de-al Patrulea Reich. Si ei, la fel ca predecesorii lor, utilizează războiul (invazia apoi ocupaţia) pentru a stabili cel de-al Patrulea Reich, războaie în care de bunăvoie şi în mod intenţionat comit atrocităţi inimaginabile împotriva civililor. Războaie, care sunt declarate de către dreptul internaţional drept agresiuni nejustificate. În procesul de instituire a celui de-al patrulea Reich liderii lor comit crime împotriva păcii, crime împotriva umanităţii şi crime de război. Astazi ei recrutează guvernele din țări precum Statele Unite, Canada, Marea Britanie, Franţa, Italia şi guvernele din fostele ţări ocupate de naziști pentru a construi acest imperiu nazist numit al Patrulea Reich.
În termeni neo-naziști, al Patrulea Reich este definit ca promotorul supremaţiei ariene, anti-semitismului, biotopului, militarismului agresiv şi totalitarismului. Mai mult, neo-naziştii cred că această creştere va deschide calea pentru stabilirea Imperiului de Vest, un imperiu pan-Arian al lumii care cuprinde terenuri ocupate de popoare cu descendență preponderent europeană (Europa, Rusia, anglo-America, Australia, Noua Zeelandă, Africa de Sud , America de Sud), şi alte ţări având în mod semnificativ populație albă din America Latină. Cadrul pentru al Patrulea Reich a început odată cu formarea Tratatul Atlanticului de Nord (NATO) şi războaiele celui de-al Patrulea Reich au început imediat după reunificarea Germaniei.
În cartea sa, The Rise of the Fourth Reich: The Secret Societies That Threaten To Take Over America ( Apariția celui de-al Patrulea Reich: societăţile secrete care amenință să preia America), Jim Marrs susţine că unii membri supravieţuitori ai celui de-al treilea Reich German, împreună cu simpatizanţii din Statele Unite şi din altă parte, aflându-se la adăpost sigur prin intermediul unor organizaţii cum ar fi ODESA şi Die Spinne, au lucrat în spatele scenei, începând cu sfârşitul celui de-al doilea război mondial, să adopte cel puţin unele dintre principiile nazismului (de exemplu: militarismul, fascismul, cucerirea, spionajul la scară largă asupra cetăţenilor, utilizarea corporaţiilor şi a propagandei pentru a controla interesele naţionale şi ideile) în cultura, guvern şi în întreaga lume de afaceri. El citează influenţa pe care naziştii au introdus-o in Statele Unite, la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, așa cum oamenii de știință naziști au fost introduși în Operațiunea Paperclip pentru a ajuta la avansarea aerospațială a SUA, precum şi achiziţionarea şi crearea de conglomerate, de către nazişti şi decătre simpatizanţii lor, după război, atât în Europa cât şi în SUA – dintre care cea mai mare este Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO).
America a devenit soldatul celui de-al Patrulea Reich nazist la 11 septembrie 2001.
Atunci când Turnurile World Trade s-au prăbuşit, cei mai multi americani pur şi simplu au refuzat să creadă sugestiile cum că atacurile au fost organizate de către grupuri care lucrau pentru guvernul SUA în sine. Americanii s-au temut să dovedescă faptul că, deși au apărut rapoarte de ştiri, guvernul american și-a anunţat planurile pentru invazia din Afganistan cu luni înainte chiar ca atacurile de la 11 septembrie 2001 să fi avut loc. Guvernul Statelor Unite a facut planuri şi, și-a anunţat intenţia la Organizaţia Mondială, la începutul anului 2001. Momentul atacurilor asupra Turnurilor Mondiale ale Comerţului se potrivea în întregime ca o mănușă. Atacurile şi revărsarea furiei poporului american au adus un suport incontestabil pentru războiul deja planificat. NATO s-a folosit de un alt eveniment, ca cel asupra clădirii Reichstag-ului, pentru a înființa cel de-al Patrulea Reich.
Chiar şi după ce le-au fost prezentate dovezile, americanii din ziua de azi cred că talibanii şi poporul afgan sunt inamicul Statelor Unite. Faptul că nici un cetăţean afgan, oficial politic sau personal militar nu au luat parte nici la planificarea atacurilor de la 11 septembrie 2001 și nici la executarea atacurilor este încă de neînţeles. Mulți din Statele Unite cred că Afganistanul a atacat SUA pe 11 septembrie 2001, chiar şi după ce guvernul Statelor Unite a publicat numele şi naţionalităţile celor care au deturnat avioanele şi pe cel al creierului atacului. Majoritatea au fost cetăţeni arabi. bin Laden era, de asemenea, un resortisant saudit. Nu au existat teroriști talibani sau vreun cetăţean afgan. Zero. Nici unul.
Chiar şi cu toate dovezile care disculpă (pentru a-l elibera de vină) Afganistanul de orice crimă împotriva Statelor Unite, Guvernul Statelor Unite și-a acordat singur competenţe extraordinare temporare, în special competenţele interzise conform dreptului constituţional, dar puterile guvernamentale au afirmat că au nevoie pentru a putea avea de a face cu ” terorişti “. Poporul american, prea naiv şi în mod fanatic prea centrat pe sine pentru a vedea că a fost înșelat în mod grosolan de către guvernul său, a fost de acord cu minciunile guvernului şi contradicţiile flagrante. Deoarece americanii sunt prea naivi şi prea auto-centrați aceste competenţe ilegale temporare sunt acum în America nu mai puțin temporare decât erau în Germania atunci când ideologul nazist, Adolf Hitler a ars clădirea Reichstag-ului (clădirea Parlamentului Imperiului German) şi i-a acuzat pe ” teroriştii ” pe care ei îi numeau comunişti. Distrugerea clădirii i-a dat lui Hitler scuza pentru ca naziştii să poată suspenda majoritatea drepturilor prevăzute de Constituţia Germaniei din 1919, într-un efort al lui Hitler de a spori securitatea de stat în întreaga Germanie. 68 de ani mai târziu istoria s-a repetat și în cazul când guvernul Statelor Unite a atacat Statele Unite, pe 11 septembrie 2001, în vederea acordării unor puteri extraordinare care au suspendat ilegal Constituţia Statelor Unite şi Lista Drepturilor (o suspensie ilegală, care continuă până astăzi) . Ei au dat vina atacurilor asupra “teroriştilor”, dar de data aceasta aceștia au fost numiți Al Qaeda.
Guvernul SUA ştie că conduce o naţiune de laşi. Guvernul american a trebuit să cheltuiască trilioane de dolari, pentru a ridica al Patrulea Reich, pe războaie în care lașii să poată lupta. Guvernul SUA a decorat cu însemnele regalității trupele pentru a le face mândre de ele însele, ținându-le în continuare în capcana imaginii de sine.
Ştiind că este nevoie de curaj pentru a ucide inamicul faţă în faţă, guvernul Statelor Unite a cheltuit sume mari de bani pe arme minune, avioane, submarine, artilerie cu bătaie ultra-lungă, rachete de croazieră, drone fără pilot şi rachete ghidate – arme care ucid la distanţă, astfel încât cei care săvârșesc uciderea să nu trebuiască să facă faţă realității celor săvârșite.
Ştiaţi că Hitler a fost Omul Anului în Time Magazine din 1938? Stalin a fost Omul Anului în revista TIME a anului 1939 şi 1942. George W. Bush a fost Omul Anului în Time Magazine în 2000 şi în 2004. Toți acești bărbaţi, şi mulți alții, de asemenea, sărbătoriți de către mass-media, au fost monştri de neimaginat. Toți trei au săvârşit acte de tradare împotriva propriilor lor ţări şi popoar, le-au luat drepturile şi au comis atrocităţi împotriva statelor străine. Lecţiia învățată din aceste fapte este că nu este uşor să identifici un tiran la fața cului atunci când trăiești alături de el, dar mai ales când este unul pe care presa îl sprijină și îl promovează.
Tirani ies în evidență numai atunci când te uiți înapoi, după ce devine cunoscut ceea ce au făcut. Poporul german nu s-a ridicat lîmpotriva lui Hitler pentru că mass-media lor i-a trădat, la fel cum mass-media americană trădează cu plăcere poporul american, voluntar, şi chiar cu mândrie, abandonându-și rolul său tradiţional de câine de pază împotriva abuzurilor guvernului.
Este însăşi natura puterii cea care atrage genul de oameni pe care nu ar trebui să îi aibă. Statele Unite ale Americii este un premiu care atrage bărbaţii şi femeile care doresc să facă absolut orice pentru a câştiga puterea, şi, prin urmare, de asemenea, sunt dispuşi să nu facă absolut nimic cu acea putere odată ce o au. Dacă cineva se gândește suficient de mult, va realiza că toți tiranii, din trecut şi mai ales din prezent, au TREBUIT să utilizeze înşelăciunea asupra populaţiei lor pentru a iniţia un război.
Nici un cetăţean al unei naţiuni moderne industrializate nu-și va trimite copiii pentru a muri într-un razboi doar pentru a prelua resursele și activele altei națiuni, dar resursele și activele sunt obiectul tuturor războaielor care s-au purtat. O naţiune care doreşte să iniţieze un război de cucerire trebuie să creeze iluzia unui atac sau a unei ameninţări ca să-l poată începe şi trebuie să ofere întotdeauna populaţiei lor de laşi o scuză care niciodată să nu atragă atenția asupra iluziei artizanale.
Este naiv, să nu mai vorbim de faptul că este de-a dreptul rasist, să se presupună că tiranii apar doar în alte ţări şi că, într-un fel Statele Unite sunt pur şi simplu imune doar pentru că sunt americani. Statele Unite nu a scăpat din ghearele unei dictaturi. Oamenii Statelor Unite ale Americii, ca și germanii din anii 1930, nu au avut curajul moral să se ridice şi să arate minciunile guvernului.
Numai în cazul excepțional în care americanii sunt dispuşi să se ridice împotriva guvernului lor tiranic, generaţiilor viitoare vor putea să se uite în urmă la poporul american cu aceeaşi hotărâre și asprime cu care-i privim noii pe germanii din 1930.
Ca sursă principală de drept internaţional, hotărârea Tribunalului Nürnberg, în cazul din 1945-1946, al celor mai mari criminali de război nazişti este simplu şi clar. Liderii noștri invoca adesea şi laudă hotărârea, dar, evident, nu au citit-o. Curtea Internaţională a declarat:
” A iniţia un război de agresiune, prin urmare, nu este doar o crimă internaţională, este suprema crimă internaţională diferind doar de alte crime de război, în sensul că conţine în sine răul acumulat în ansamblu.”
La Nuremberg, Statele Unite şi Marea Britanie au presat ca liderii naziști să fie urmăriți penal pentru planificarea şi iniţierea războiului agresiv. Curtea Supremă de Justiţie, (prin) Robert Jackson, şeful personalului urmăririi penale americane, a afirmat că” lansarea unui război de agresiune este o crimă şi că nici o situaţie politică sau economică nu-l poate justifica.” De asemenea, el a declarat că “în cazul în care anumite acte de încălcare a tratatelor sunt crime, acestea sunt crime și dacă le face Statele Unite și dacă le face Germania, iar noi nu suntem pregătiți să stabilim o regulă de conduită penală împotriva altor, pe care noi nu am fi dispuși să o invocăm împotriva noastră. ”
Carta Naţiunilor Unite vede agresiunea în mod similar. Articolele 2 (4) şi (7) interzic intervenţiile în competenţa internă a oricărei ţări şi ameninţare cu forţa sau folosirea forţei de către un stat împotriva altuia. Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite în Rezoluţia 2131, “Declaraţia cu privire la Inadmisibilitate unei intervenţii”, a întărit părerea că o intervenţie militară puternică, în orice ţară este o agresiune şi o crimă fără justificare.
Punând o etichetă “NATO” pe politica şi conduita agresivă nu va conferi acestui comportament nici o sfinţenie. Acest lucru este pur şi simplu o pervertire a AlianţeiNord-Atlantice, care se presupune ca s-a format ca o alianţă defensivă în temeiul Cartei ONU. Tratatul Atlanticului de Nord a promis semnatarilor să se abţină de la ameninţarea sau utilizarea forţei în orice mod incompatibil cu scopurile Organizaţiei Naţiunilor Unite, şi în mod explicit a recunoscut “responsabilitatea principală a Consiliului de Securitate (al Organizaţiei Naţiunilor Unite), pentru menţinerea păcii şi securităţii internaţionale. “Evident, ocolind aprobarea ONU pentru atacarea şi ocuparea fostei Iugoslavii, apoi a Afganistanului şi acum a Libiei, SUA şi NATO au încălcat această obligaţie de bază.
Dintr-un alt punct de vedere al dreptului internaţional, conducerea actuală a atacurilor militare armate agresive de către Statele Unite şi NATO constituie o crimă de război continuă. Contrar credintelor planificatorilor lor de război, bombardamentul aerian fără restricţii este interzisă în conformitate cu dreptul internaţional. Bombardarea “infrastructurii” apei unei ţări, a centralelor electrice, podurilor, fabricilor, televiziunilor şi locaţiilor radio nu sunt restrânse pentru a legitima obiective militare.Atacurile SUA şi NATO, au cauzat, de asemenea, o pierdere excesivă de vieţi şi prejudicii civililor, care încalcă un alt standard. Ei au ucis acum sute, dacă nu mii, de civili nevinovaţi şi lipsiţi de apărare.
Comentariul meu: Eu aș adăuga și războiul din Irak. De asemenea, să nu uităm că cei care au inventat nazismul și fascismul dar și comunismul, adică toate tipurile de extremism precum și ” teroriștii”, au fost sioniștii evrei mânați de dorința înființării unui stat israelian, plan care până la urmă le-a reușit de minune. Dacă planul lor ar fi fost numai acesta, de inființare a unui stat (ilegal) israelian, atunci ar fi trebui ca sioniștii să se liniștească după ce au obținut ce au dorit, dar planul era și este unul mult mai măreț. Crearea statului Israel a fost doar o etapă din acest plan măreț, al cărui unic țel este dominarea întregii lumi și conducerea ei de către o rasă (elită) superioară. Ceea ce ne-a arătat Hitler a fost doar o mostră, față de ceea ce va urma. ”Nebunia” manifestată de Hitler nu a fost ceva legat strict de persoana lui, un ” defect” al naturii. Acest gen de ”nebunie” caracterizează un grup de oameni, dacă pot fi numiți așa pentru că din punctul meu de vedere ei nu au nimic uman în ei, care se consideră aleșii lui Dumnezeu, un dumnezeu care n-are nici o legătură cu Cel pe care îl știm noi și care n-are nimic dumnezeiesc în el. Nici cruzimea lui Stalin nu este ceva strict personal. Este doar o altă trăsătură ce caracterizează această rasă superioară. Obama le are pe amândouă. Acești oameni nu fac parte din acea rasă, sunt doar unelete de care elitele s-au folosit, și se folosesc încă, pentru a-și îndeplini câte o etapă a planului. Ceea ce trebuie să învățăm din tot ce s-a întâmplat în trecut și din ceea ce se întâmplă în zilele noastre este că cei care aparțin acestei rase superioare însumează toate aceste caracteristici într-o singură persoană, adică sunt nebuni, cruzi, manipulatori, răi, etc. exact ca și dumnezeul lor, Lucifer. La fel ca și el, aceștia se folosesc de oameni care să facă lucrurile murdare pentru ei după care se descotorosesc de ei fără nici o remușcare sau milă. În afară de rasa și țelul lor, nimic nu are valoare. Asta trebuie să invățăm și să înțelegem: că nu le putem schimba planurile dar putem măcar să le înțelegem și să nu le facem jocul.
Sursa: Search News Global
Adauga comentariu