Nu lăbărțați statul de drept!

Se spune că democrația fără stat de drept nu poate exista.

Între stat de drept și fărădelege, opțiunea e clară. Ce facem dacă avem prea puțin stat de drept și prea mult arbitrariu sau dacă avem prea mult stat de drept și ne rămâne prea puțină libertate?

Nu mai suntem de mult în prima ipoteză, așa că rămâne doar întrebarea, ce facem dacă statul de drept încarcă spațiul democrației cu reguli? Nouă ce ne mai rămâne?
Cum se poate întâmpla asta:

1. Statul ne spune ce e drept și în chestiuni ce țin de intimitate (am avut o lege a adulterului, avem astăzi o lege mult prea încăpătoare care incriminează proxenetismul).
2. Statul de drept ne spune ce e drept și în chestiuni despre care în mod firesc considerăm că reprezintă oportunități și care, firește, comportă riscuri.

Ce se întâmplă când statul de drept se lăbărțează în zone de corupție obiectivă sau, să-i spunem lipsă de integritate, fie sub formă de slăbiciune pentru femei ușoare, fie prin adorație colectivă față de o celebritate.

Sunt două exemple care au făcut presă în ultimele zile:

1. Într-un dosar de proxenetism, au fost arestate 6 persoane care înlesneau prostituția unor cunoscute sau prietene dar o și practicau. Statul de drept lăbărțat a prezentat stenogramele în care personajul principal este un controversat om de afaceri care plătea pentru servicii sexuale. Personajul nu e nici acum incriminat. El nu este cercetat în dosar. Doar că imaginea lui publică e cea mai afectată de publicarea înregistrărilor în ședința publică în care s-a cerut arestarea preventivă a celor 6 fete acuzate de proxenetism. Slăbiciunea, tentația sau alegerea lui intimă au devenit obiect de batjocură.

Statul de drept lăbărțat, interpretând strict infracțiunea de proxenetism, fără să aibă în vedere măcar o nuanță face victime coletarele. Și nedreptăți.

Cât despre domnișoare, justiția va decide ce au făcut și ce nu. Problema e că justiția, în statul de drept lăbărțat, funcționează robespierre-an.

În Codul penal vechi, proxenetismul era „îndemnul sau înlesnirea” practicării prostituției. Noul Cod Penal vorbește despre „determinarea sau înlesnirea” practicării prostituției. Așadar, determinarea e mai mult decât îndemnarea, presupune, aș zice, îndemnarea cu succes.

Dar „înlesnirea” e atât de ambiguu și pe cât de vag, atât de cuprinzător, că oricine poate fi acuzat de proxenetism. Mai ales în statul de drept lăbărțat sprijinit pe o societate extrem de aspră în judecata morală. Cum bine spune Narcisa Iorga în articolul „Știu cine e proxenetul asistentelor TV”, chiar CNA poate fi acuzat în întregime de proxenetism. Și tot așa, producătorii emisiunilor TV, de la Teo la Capatos, noi, consumând tipul ăsta de spectacole și, mai departe, proprietarii de hoteluri, stabilimente de tot felul, amici binevoitori, etc.

Având în vedere că proxenetismul e definit ca infracțiune în capitolul VII – Traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile din Noul Cod Penal, fără să fiu jurist, proxenetismul ar putea fi totuși „determinarea și (în loc de sau) înlesnirea unei persoane vulnerabile să se prostitueze” ca să eliminăm situațiile în care după intense operațiuni judiciare să reușim doar să facem de râs niște oameni pentru slăbiciunile lor. Curvele vor rămâne curve, dacă asta le e vrerea. Statul de drept nu are ce să facă. Problema esențială e batjocorirea unei persoane fără vină penală în dosar, dar care a devenit subiect principal de presă.

2. Al doilea exemplu este „Gala Bute”.

Presa afirmă că procurorii verifică hotărârea de guvern prin care s-a stabilit organizarea evenimentului sportiv. Eu credeam că parlamentul verifică guvernul, iar noi, poporul, evaluăm parlamentul. Că așa funcționează democrația.

Firește, respectarea legii e verificată de justiție, dar o hotărâre de guvern e o facere de lege. Ori facerea legii nu e treaba justiției. E treaba democrației.

Apoi, cazul arată formalismul exagerat al statului de drept lăbărțat.

În fond, „Gala Bute” nu putea avea loc în România în condiții de eficiență economică. Era clar că noi, poporul, trebuia să punem bani ca să-l vedem pe „românul nostru” pe care îl iubeam nespus de mult de când a devenit campion mondial de box și de care ne-am cam răcit românește când și-a pierdut titlul la Carl Froch.

Altminteri, galele pentru titlurile mondiale se organizează în Las Vegas sau Atlantic City, orașe cazino. E adevărat, pentru un britanic ca Ricky Hatton, Manchester Arena de 21.000 de locuri, cea mai mare din U.K. și forța televiziunilor de acolo poate oferi o rețetă financiară de succes. La fel, frații Klitscho, sau Arthur Abraham au fost adoptați de Germania care reușește să organizeze gale profitabile cu titlul mondial pe masă.

Boxul profesionist, ca și tenisul profesionist fiindcă tot o iubesc românii pe Halep de vreun an, e un sport privat. Cariera e scurtă, sacrificiile imense și din câteva meciuri cu titlul mondial pe masă trebuie să-ți rămână bani pentru tot restul vieții.

În aceste condiții, decizia de a organiza o gală de box cu un campion mondial era echivalentă cu decizia de a aloca bani de la buget pentru acoperirea costurilor.

Alegațiile cum că trebuiau respectate procedurile de achiziții publice într-o astfel de situație, mai ales în ce privește cumpărarea spațiului publicitar, sunt tâmpenii care vor să lăbărțeze statul de drept și peste realitate. Bute venea în România doar într-o gală organizată de Obreja, care i-a fost apropiat în toată cariera.

Dacă gala ar fi fost cumpărată la presiunea publică de TVR, atunci banii necesari aducerii lui Bute „acasă” s-ar fi pierdut absolut legal într-o nouă afacere proastă a televiziunii naționale.

E clar că statul de drept lăbărțat nu ne protejează de risipirea banilor. Poate, procurorii vor găsi sau au găsit ceva lucruri cu adevărat grave, să zicem șpăgi plătite de organizatorul privat către miniștri pentru a primi mai mulți bani. E posibil și justiția trebuie să-și facă treaba.

Dar e și datoria noastră să ieșim din ipocrizie: am fost părtași la „Gala Bute” și ne-a plăcut s-o plătim paușal pentru mândria de a fi români și buni la bătaie. E pe bani, mai ales când, în sport, România și românii nu mai înseamnă mare lucru.

Dacă o să facem mai clar distincția spațiu privat-spațiu public, activități private-conduită publică, atât noi, cât și statul de drept lăbărțat, vom avea și morală publică, și mai mulți bani în buzunar, și mai puțină corupție (obiectivă și subiectivă) și mai multe motive să fim mândri că suntem români.

Soluțiile țin de practicarea responsabilă a libertății, de refuzul populismului și mai puțin de instituții tot mai autoritare și mai lipsite de responsabilități.

Autor: Florin Dragan

Sursa: Anacronic.ro