Nu-mi propun să conving pe nimeni. Nu sunt un propovăduitor. Faptul că scriu ce gândesc despre politică, despre viaţa noastră influenţată de alţii, despre aceia care umblă prin ea murdari pe picioare, este doar o formă a mea, poate puerilă, de a-mi ţine vie iluzia de libertate.
Vreau să le arăt acelor profanatori că ştiu adevărata lor faţă, că înţeleg adevăratele lor planuri, că nu mă pot înşela. Motiv pentru care povara ticăloşiei lor demascate ar trebui să-i apese, ca o afurisenie, în vastele campanii de călcare în picioare a drepturilor semenilor lor.
Marile cuceriri tehnice din ultimul secol au schimbat profund echilibrele naturale din societate. Nu există bine major adus de ştiinţă care să nu fie contrabalansat de un rău gigantic. Iar maneta spre plus sau minus nu e la îndemâna tuturor. Poporul, în accepţiunea lui democratică de majoritate, a fost transformat într-un simplu figurant. Iar democraţia a ajuns bătaia de joc, tot mai pe faţă, a unor oculţi incontrolabil de puternici.
Probabil că, la acest punct, mai cinstit ar fi să se schimbe oficial paradigma clasică de conducere a societăţii. Să se asume că tehnologia a ajuns atât de departe încât democraţia e perimată şi lumea, prin această tehnologie, ar trebui să fie condusă de nişte iniţiaţi, şi nicidecum de aleşii unui popor, pe media lui, ignorant.
Nu doar în România, ci în toate ţările din lume, poporul este, pe media lui, ignorant. Parcă nicăieri însă, privind spre jumătatea civilizată a planetei, această ignoranţă nu este atât de batjocorită ca la noi. Şi experienţa de viaţă atât de depunctată în încercarea ei de a fi de folos copiilor şi nepoţilor.
Războiul lui Klaus Iohannis cu poporul său ignorant, dar majoritar, este una dintre cele mai imorale forme de război pe timp de pace. Să instigi o minoritate mai instruită împotriva unei majorităţi cu experienţă de viaţă mai bogată, folosind ca armă, într-o societate plină de injustiţii, ideea de justiţie, este prostituţie pe fond veneric. Înseamnă a-ţi umple noua generaţie de Treponema pallidum doar pentru că speri ca o astfel de molimă îi va face mai combativi pe minoritari “tăi” în lupta lor cu majoritarii “lor”.
Ştiu că, în mantra de motivare a oricărui recrut din serviciile secrete, cuvântul cheie este patriotismul. De aceea mă întreb: este cineva printre motivatori care să le şi explice recruţilor ce înseamnă acest cuvânt? Oare ei, la nivelul la care sunt puşi să acţioneze, infiltraţi printre manifestanţi, camuflaţi ca ziarişti sau parlamentari ori punându-şi roba neagră a magistratului peste uniforma primordială, realizează că sunt folosiţi ca simple instrumente pentru un uriaş număr de înşelătorie antinaţională?
Tare mi-e teamă că nu! Tare mi-e teamă că aceştia îşi trădează ţara cu bunăcredinţă!
Or, adus în acest punct, războiul oculţilor cu poporul este tranşat.
Ce poţi face când vezi, cu o clipă înaintea altora, apariţia dezastrului? Să taci, ca să nu produci panică, sau să dai alarma, în gura mare?
Cam asta este dilema mea, acum!
Strada, la nivel de enunţ, e de partea binelui. La nivel de realitate geo-strategică pregăteşte pas cu pas dezastrul.
Aproape că nu-mi mai fac nicio iluzie că vreun miracol ne-ar mai putea salva.
România a fost deja aleasă, de noii negociatori ai erei Trump – Putin, ca pion de sacrificiu pentru realizarea unui nou echilibru al zonelor de influenţă. Ca să nu opună o rezistenţă deranjantă la sacrificare şi tranşare, ea este, preventiv şi sistematic, ruptă din interior, printr-o dezbinare populară ca după decembrie 1989, cu largul sprijin al preşedintelui Klaus Iohannis şi al sistemului de forţă care îl controlează pe acesta.
Slavă, aşadar, lui Iohannis şi sistemului! Slavă tinerilor frumoşi şi liberi care se lasă duşi de nas cu un entuzism demn de o cauză mai bună.
Sunt eu pesedist? Mă jur că nu! Chiar dacă, în această împrejurare, văd aceleaşi pericole ca si pesediştii.
Aşa cred, aşa simt, aşa spun!
România lui Iohannis, alăturată temporar, iresponsabil şi conjunctural Germaniei lui Merkel, se duce, candidă, spre dezmembrare precum mielul la tăiere şi porcul la ignat.
Când va veni nota de plată, eu voi fi dezertat deja din această lume. Nu mă voi mai zvârcoli de consecinţe. Deştepţii însă, intransigenţii şi principialii iohanişti, vor primi în plină figură răsplata diamantinei lor clarviziuni.
Şi, pentru că nu s-au obosit să încerce a învăţa din experienţa părinţilor lor, le va fi dat să reînvie această experienţă pe propria piele.
Să dea Dumnezeu să mă înşel!
Sursa: Contele de Saint Germain