În loc de “Sorcova vesela”, “Pluguşor” şi alte momente vesele de Anul Nou, vă propun o privire, pe furiş, asupra lui 2015. Nu de capul nostru, ci “bazaţi” pe cîteva sugestii profetico-prospective aparţinînd marelui Nostradamus. Să urmăm, aşadar, osatura cotidianului Bursa.
* Prima Pagină:
“Din Rusia se apropie în masă…
Distrugătorul va ruina acel oraş,
Violentă distrugere România va suferi,
Astfel, flăcările Marelui Război ne mai putînd fi oprite”. (C V, 26)
Dacă nici asta nu mai e ştire de prima pagină…!
* Dialog cu cititorii:
“Grădina lumii de lîngă noul oraş,
Pe calea dintre munţii găunoşi,
Va fi înlănţuită şi scufundată în canale,
Oamenii vor trebui să bea apele otrăvite cu sulfuri”. (C CL,10)
Sper că acum este evidentă pentru toată lumea utilitatea rubricii noastre de dialog cu cititorii şi de dialog între cititori, loc în care împricinaţii vor putea să schimbe impresii şi soluţii cu privire la cele mai utile strategii de supravieţuire, într-o lume în care “profeţiile” din editorialele mele, faţă de cele ale lui Nostradamus, vi se vor părea nişte glume foarte reuşite!
* Piaţa de Capital:
“Averile vor dispărea, iar bogaţii vor muri de mai multe ori”.
Profeţia nu trebuie să îngrijoreze deloc marii jucători pe piaţa de capital. Tot ceea ce se va schimba este doar forma în care se prezintă capitalul ce poate fi jucat pe piaţă. În loc de bani, zile de viaţă!
* Investiţii Personale:
“Femeia masculină se va îndrepta spre Nord
Va supăra aproape întreaga Europă şi restul lumii
Două eşecuri o vor pune în dezechilibru
Viaţa şi moartea vor întări Europa de Est”.
Mă rog, fiecare face ce vrea cu banii lui, dar Europa de Est pare în continuare un teritoriu investiţional cu riscuri mari. Foarte bine! Or să dea năvală, iar, speculatorii!!!
* Bănci-Asigurări:
“O mişcare a Pămîntului, o mare calamitate peste pămînturile din Vest şi Lombardia va fi foc pe navă, ciumă şi captivitate. Mercur în Săgetător, Saturn dispare”.
Eu, unul, vă spun clar: nu aş vrea să fiu în pielea societăţilor de asigurări!
* Companii-Afaceri:
“Regele cerului va primi un satelit care-i va prelua energia şi o va da Pămîntului”.
Este clar că acţiunile “Electrica” vor trebui privilegiate în orice structură de portofoliu de investiţii pe termen lung! Orice ar fi şi orice s-ar întîmpla, Soarele tot se învîrte în jurul centrului galactic, iar dacă se învîrte el, de ce să nu se învîrtă şi cîţiva băieţi deştepţi. Vorba lui Delavrancea, Apus de soare: “Ţineţi minte cuvintele lui Ştefan, care v-a fost baci pînă la adînci bătrîneţe, că Soarele (Moldova) n-a fost al strămoşilor mei, n-a fost al meu şi nu e al vostru, ci al urmaşilor voştri şi al urmaşilor-urmaşilor voştri, în veacul vecilor…!
* Macroeconomie:
“Puterea le va fi dată neghiobilor prea temători”. (C VC, 2)
Nu e clar dacă referirea este la FMI, Banca Mondială, BEIRD, BERD, noua bancă a BRIC-ului sau a unei alte instituţii gen Trilaterala, Clubul de la Roma sau Bilderberg. Cu siguranţă colegul nostru, domnul Rechea, ne-ar putea lumina mai mult!
* Strategia Naţională Anticorupţie:
“În anul cînd Fraţii crinului vor fi în vîrstă,
Unul din ei va deţine România Mare:
Munţii săi se vor cutremura, trecerea Latină fiind deschisă,
Mîhnit va fi pentru a fi admis marşul contra puternicului din Armenia”. (C V, 50)
Profeţia se referă la vîrsta şi condiţiile de pensionare ale celor care lucrează în structurile de informaţii ale ministerului de interne, unii dintre cei interesaţi urmînd să se căiască, pentru că au pariat pe “calul necîştigător”, la prezidenţiale!
* Contrabanda:
“Insula franca va fi poluată de Arnani,
Bandă nesfîrşită prin muntele Adrian:
Rîul va fi trecut Hutin prin pod de plute,
Vor intra Bayonne toţi strigînd Bichoro”. (VIII, 86)
Nu e clar obiectul contrabandei, dar numele Adrian sună teribil de familiar. Dacă i se mai leagă vreun dosar şi pe tema asta, atunci chiar că o să-i vină a striga din toţi bojocii, Bichoro!!
* Fondul Proprietatea:
“Statul român va fi complet la pămînt;
Imitînd vestigiile marelui său vecin:
Urile ascunse dintre cetăţeni şi luptele
Vor face ca nebunia acelor bufoni să dureze pînă tîrziu”. (C III,63)
Aceasta profeţie nu trebuie luată drept indicaţie de investiţii, ştiut fiind că Nostradamus era un învederat jucător la ruleta destinului!
* Politica:
“Toţi aderenţii care vor fi susţinut partidul
În favoarea celui al cărui nume va fi dur şi tăios,
Vor şi condamnaţi la moarte, striviţi şi distruşi.
Bunurile le vor fi luate prin confiscări publice, pauperizare generală,
Niciodată poporul român nu va fi atît de ultragiat”. (C X, 20).
Interpretarea nu poate scăpa nimănui: toţi cei care au votat Iohannis Klaus vor suferi consecinţele inevitabile ale actelor lor!
* Internaţional:
“După războiul purtat de vitejii cu păr blond,
Oamenii vor striga împotriva marii semiluni a islamului
Iar noaptea, pe munte, cei în haine de păstori vor muri
Rîuri de sînge vor curge prin şanţurile adînci”. (C VII,7)
Imaginile pot fi completate cu orice material de analiză strategică produs de NATO, CFR şi liotele de experţi în probleme internaţionale; pentru ilustrare, arhiva la zi a CNN-ului.
* Cultură:
“Exilaţii sunt deportaţi în insule
Iar noul lider va fi şi mai crud,
Se vor face crime; doi de-odată vor fi întrebaţi
Vorbind pînă cînd nu se vor mai putea opri”. (C IXL,1)
Trebuie să fie cineva Nostradamus ca să poată aşeza, în doar patru linii, osatura romanului de mare succes, din toate timpurile; succes nu doar de public, ci şi de Nobel!
* Jurnal de Criză:
“Cutremurător, un foc din centrul pămîntului
Va zgudui turnurile noului oraş
Mult timp două mari stînci se vor ciocni
Pînă fîntînile arethusiene vor însîngera iar fluviile”. C I, 87)
Cu alte cuvinte, strofa-ntîia, versul unu: “Dragi tovarăşi nu ne-a fost uşor!”
* Omul sminteşte locul:
“Norneige, Dacia şi Insula Britanică
Vor fi atacate de fraţii cei uniţi.
Un cap la Roma născut, din sînge Galic
Şi armatele lor vor fi respinse pînă la păduri”. (C VI, 7)
Nu ştiu dumneavoastră ce vă spune chestia asta cu pădurile, dar mie mi se pare că face aluzie la afacerile marelui Guru din Bacău şi la înfrîngerea pe care a suferit-o deja în confruntarea cu braţul cel lung şi tăios al justiţiei. Cît despre Norneige şi Insula Britanică, e posibil ca legătura să fie cu niscai conturi şi alte tipuri de instrumente şi produse bancare de care dispune cel cercetat.
* Frăţia Vinului:
“Înlăuntrul frontierei lui Caussa şi a lui Charlus
Deloc departe de fundul văii,
De la oraşul Liber muzica cu sunet de lăută
Înconjurate de ţambale şi mare grupare de coarde”.
Ce mai, se lasă cu chef mare, fraţilor! La anul şi la mulţi ani!!!
Autor: Cornel Codita
Sursa: Bursa.ro
hmmm ciudat..