Normalitatea prost inteleasa

Mai intai a fost o declaratie destul de ciudata a ministrului Nica despre o frauda electorala care se pune la cale pentru alegerile prezidentiale. Nimic socant in sine, atata vreme cat toate alegerile din 90 incoace au starnit suspiciuni, uneori pe buna dreptate. Afara poate de faptul ca dl. Nica este reprezentantul unui partid care s-a straduit de-a lungul timpului mai degraba sa ascunda fraudele decat sa le dea in vileag. Cert este insa ca putin timp dupa aceea ministrul de interne a fost rasturnat de un autobuz imaginar, fapt care a provocat un incediu pe scena noastra politica. Majoritatea s-a dezintegrat, guvernul a cazut, toate acestea pe fondul unor acuzatii reciproce de tradare, de iresponsabilitate, de politicianism si asa mai departe. Cei mai multi comentatori sunt chiar mai drastici in a-i acuza pe cei care, in opinia lor, se fac responsabili de actuala criza politica. In viziunea dlui Tismaneanu bunaoara asistam la un

” … Spectacol dezolant, exhibitionism isteroid al unor oameni pentru care ideile sunt moneda calpa, valorile se confunda cu presul de sters picioarele, iar statul de drept este o gluma grotesca.”

Chiar asa sa fie oare ? Eu cred ca nu, dimpotriva consider ca tot ceea ce s-a intamplat in ultimele zile pe scena politica este normal. Ma grabesc insa sa precizez ca normalitatea nu este o notiune absoluta ci – dupa cum ii spune si numele – ea face referinta la niste norme in raport cu care judecam prin comparatie o stare de fapt. Daca ne referim la normele democratice ale unor tari precum Anglia, sau Franta (evocata de Doc in precedentul articol) atunci, pe buna dreptate, putem considera ca ne gasim intr-o situatie anormala. Doar ca in tarile respective, regulile jocului politic – incepand cu cea de baza, textul Constitutiei – sunt foarte diferite. Ar trebui asadar sa analizam evenimentele recente in raport cu aceste reguli pentru a vedea daca ele sunt consecinte normale sau opera unor exhibitionisti isteroizi. Iata deci in cele ce urmeaza cateva dintre textele fondatoare ale democratiei noastre si implicatiile lor in ultimele evolutii politice.

1. Sistemul de vot.

Bazat pe principiul proportionalitatii, acesta a produs majoritati guvernamentale stabile atata timp cat partidul ex-comunist sub diferitele sale denumiri a pastrat influenta politica a fostului partid-stat. Ulterior insa s-au succedat guverne cu sustinere minoritara, coabitari, aliante bazate pe partide balama, sau aliante contra naturii, cum este si cea din spatele fostei majoritati. Principalul factor declansator al crizei actuale este dificultatea de-a forma o majoritate guvernamentala solida. Alianta intre cele doua partide mari nu poate fi durabila iar cele intre un partid mare si unul mic sunt in general ingreunate de pretentiile exagerate acestuia din urma (cazul UDMR-ului in negocierile actuale) date de statutul de faiseur de roi. Prea putini sunt cei care admit ca aceasta situatie este normala in contextul unui sistem proportional. In Franta sistemului proportional din republica a IV-a instabilitatea guvernamentala era mai mare decat cea pe care o observam la noi.

2. “Mandatul Presedintelui Romaniei este de 5 ani” (Constitutia Romaniei, art. 83)

Aceasta prevedere, introdusa in mod neinspirat in 2003, agraveaza instabilitatea de care vorbeam. Pe de o parte coabitarea intre un presedinte si un premier din partide diferite este in aceste conditii mult mai probabila. Daca vrem sa ne raportam la normele democratice din Franta, trebuie sa tinem cont de faptul ca acolo s-a egalizat durata celor mandate tocmai pentru a evita aceste coabitari. Pe de alta parte, alegerile prezidentiale in timpul mandatului parlamentar fragilizeaza coalitiile de guvernare. Liderii partidelor respective se afla in campanie unul impotriva celuilalt ceea ce face foarte dificila intelegerea la guvernare. Nu intamplator prima cadere prin motiune de cenzura a unui guvern s-a produs de abia acum. Atat PSD-ul cat si PNL-ul erau obligati sa provoace caderea guvernului fiindca, daca n-ar fi facut-o, ar fi dat un semn de slabiciune care le-ar fi anulat sansele pentru prezidentialele din noiembrie. Se poate vorbi la nesfarsit despre lipsa de responsabilitate a celor care au daramat un guvern in vreme de criza, in realitate acestia nu aveau alta solutie, decizia lor este asadar una absolut normala.

3. a. “Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.” (Constitutia Romaniei, Art. 103)
3.b. “Presedintele Romaniei nu il poate revoca pe primul ministru” (Constitutia Romaniei Art. 107)

Reteta pentru a crea un sistem politic care sa nu duca lipsa de evenimente precum actuala criza este cum nu se poate mai simpla : scrieti “Constitutie” deasupra celor doua articole de mai sus si vedeti ce se intampla. Inainte de-a la analiza impreuna, sa lamurim continutul articolului 103. In pofida diverselor discutii semantice din ultima vreme sensul sau este cat se poate de clar. Presedintele desemneaza primul ministru fara a fi obligat sa tina seama de propunerile partidelor din timpul consultarilor. Termenul de “consultare” are acelasi sens si in Constitutia Franceza de exemplu. “Majoritatea parlamentara” rezultata dintr-o coalitie ad-hoc care ar dori un candidat propriu nu are sens legal decat atunci cand se voteaza in parlament. Iar daca in acel moment aceasta se afla in contradictie cu presedintele se ajunge dupa cum e si firesc la alegeri anticipate.

Sigur ca bunul simt spune ca presedintele ar trebui sa tina seama de propunerea unei majoritati ad-hoc. (Sa nu uitam ca in 2004 acelasi presedinte a modificat o majoritate rezultata din alegeri printr-un procedeu similar). Motivul acestor actiuni este strict continut in articolele constitutionale sus citate. Ele ii acorda presedintelui un statut foarte ciudat : el are bagheta magica cu care transforma un politician oarecare in seful executivului dupa care isi pierde puterile in favoarea acestuia. Prin urmare, puterea politica pe care i-o garanteaza legea fundamentala este maximala inaintea alegerii primului ministru ceea ce inseamna ca presedintele isi joaca de fapt cariera politica in clipa in care procedeaza la aceste desemnari. Lesne de dedus de aici de ce presedintele NU putea sa-l numeasca premier pe Klaus Johannis. Sigur, motivatia cu FMI-ul n-a convins pe nimeni mai cu seama ca guvernul Boc nu s-a remarcat prin abundenta de specialisti in finante. Mai putin s-a vorbit despre adevarata cauza a refuzului lui Traian Basescu : ar fi anormal ca un presedinte in functie – oricare ar fi el – sa accepte un premier sustinut de opozitie cu o luna inainte de-a candida pentru un nou mandat. Daca ar face-o, ar diminua drastic miza alegerilor prezidentiale si implicit propria influenta politica. Aceasta pentru ca, chiar in conditiile in care ar castiga alegerile din primul tur, capitalul electoral astfel obtinut nu i-ar da dreptul la vreo decizie in privinta executivului.

In concluzie, este inutil sa invocam in dezbatere bunul simt sau anumite cutume din alte tari democratice atata vreme cat regulile jocului politic de la noi ii defavorizeaza pe cei care actioneaza ca atare. In exemplul francez, analizat de Doc in articolul precedent, regula este ca presedintele poate sa dizolve parlamentul. Faptul ca, in momentul alegerii unui nou presedinte premierul demisioneaza, este o consecinta directa a acestei prevederi consitutionale si nu a vreunei reguli nescrise de buna purtare. Revenind la politica autohtona, daca normalitatea din prezent nu ne place, aceste reguli trebuie schimbate. Daca nu ne plac conflictele intre doua entitati care impart puterea executiva, trebuie facut in asa fel incat puterea executiva sa fie exercitata doar de una. Iar cand nu este posibil trebuie prevazuta rezolvarea rapida a conflictelor, prin alegeri. Este limpede ca in absenta oricarei revizuiri asteptam degeaba vreo schimbare esentiala si ramanem cu un sistem politic demn de Farfuridi.

Mihai Damian
sursa: hotnews.ro