Eurodeputatul Norica Nicolai, vicepreședinte al grupului ALDE din Parlamentul European, a acordat o declarație PSnews.ro, în care a comentat propunerea privind adoptarea unei legi a răspunderii magistraților, despre care a susținut că „este absolut necesară”.
„Și în perioada când eram în Senat, am modificat la vremea aceea procedura, introducând răspunderea financiară directă în cazul condamnărilor României la CEDO. A excepta o categorie profesională de la răspundere, chiar atunci când a greșit, înseamnă a o situa în afara legii și a discrimna întreaga populație, ceea ce nu este corect. Deci e nevoie de o lege a răspunderii magistraților, cu criterii foarte clare”, a subliniat Nicolai.
În același context, Norica Nicolai s-a pronunțat împotriva ideii ca procurorii să fie scoși din categoria magistraților.
„Opinia mea este că procurorii trebuie să rămână magistrați, pentru că sunt parte a sistemului judiciar, sunt titularii acțiunii statului, dar putem să facem o analiză foarte serioasă dacă prezența lor sub autoritatea Ministrului Justiției nu-i poate trece direct în puterea Executivului, și atunci n-ar mai avea această calitate. Dar va trebui făcută o analiză foarte serioasă”, a detaliat parlamentarul european.
Sursa: InPolitics.ro