Nu știu dacă e plictiseală sau cinism,răutate și/sau prostie, nu pot să realizez intru totul și nici nu cred că merită cercetate mințile eronate ale celor care invocă, cu o demență demnă de a fi cuantificată (de dragul recordurilor) , războiul ca ceva ce poate fi privit dintr-un alt unghi decât ceea ce este : distrugere, chin, suferință.
Știu că putem filosofa pe diverse teme de interes „ intelectual” și analiza tacticos, la căldură, îmbrăcați și mâncați, implicațiile unor eventuale conflagrații, reașezările care vor avea loc şi repercusiunile evenimentelor asupra nivelului de trai, unificarea sub un for unic de conducere , patrimoniul UNESCO sau șansele de supraviețuire a muștei ţeţe.
Fel şi fel de analogii ne sunt prezentate , regi de origine nemțească au stat la cârma țării în momente critice – acum îl avem pe herr schnauzer preluând cârma de la un golan alcoolic- care-şi demonstra „incontinența urinară” pe diverse bărci private şi în oceane străine de a noastră baltă neagră- lac rusesc.
Prostiți după un program stabilit – Una era dacă te mințea Nicolae Titulescu(despre trădare în secolul XX pregătim ceva separat) (…)…Hilar cum nici măcar cei care trag de sfori nu se mai sinchisesc să arunce pe scena personaje care ar putea fi bănuite de o oarecare inteligență.
Seară de seară diverși „specialiști” plantează semințe de rahat în mințile sedate ale celor care-şi sorb realitatea din ecran şi cert este că la prima mișcare serioasă tot însămânțatul va fi făcut pachet şi trimis( sau lăsat) să dea piept cu adevărata față a tridimensionalului. Intelectualul-specialist va adopta ofensat zicala: „Ce dai bă, nu știi să înjuri?” şi-şi va ascunde șuncile- nu în pod, ci oriunde va găsi o gaură-n care să se adăpostească- nuanțele sunt de dorit.
Toată pleiada de „erudiți”, cu nasul ridicat în defensivă faţă de propriile flatulenţe , care ne-au aruncat în fel şi chip diverse teme pe care să le rumegăm- că noi suntem proști şi ei au avut bunăvoința să împartă cu noi „cunoașterea” – de la inutilitatea,barbaria şi misticismul credinţei până la utilitatea, modernismul şi raționalitatea discursurilor corecte politic sau toleranța fată de intolerabil – nu a reuşit totuşi să creioneze un argument coerent anti-adevărata barbarie: războiul – cecurile vin din buzunare specializate în asigurarea şi mentenanța democrației.
Probabil pentru a dobândi pacea ar trebui să renunțăm la ceea ce definește lumea actuală și la fel de probabil este că cel mai mare inamic este cel care te privește atunci când te uiți în oglindă. Lupta este contra acelui om(din oglindă) care îşi programează traiul hrănindu-se cu vanitate şi propăvăduieşte orgoliul ca motor existențial a societății în care există, contra acelei persoane care din oglindă îţi şopteşte că astăzi poţi acumula mai mult pentru a cheltui mai mult, contra ochilor necruțători care te privesc cu o cruzime care cu greu poate fi egalată de un străin. Lupta se duce cu multitudinea răului din noi şi câmpul de luptă nu este fizic. Fugind de sine, aruncându-ne în infinitele capcane oferite cu drag şi contra-cost de binevoitorii lumii , nu putem ajunge decât aici unde suntem acum – pierduţi fără repere şi busolă intr-o maşinărie de devorat suflete şi încarcerat liberi arbitri.
Noi n-am cerut sfârșitul lumii, dar nici să nu contribuim la el.
Autor: Paul-Cristian Dascalu
Sursa: Hanul lui Papuc
Adauga comentariu