Neurologul Constantin Dulcan: ”Adevărul stă în inimă. Ascultă-ţi inima, sentimentul este cel care rămâne, raţiunea se pierde. Memoria e scurtă la nivel raţional, la nivel afectiv memoria e mult mai lungă.”

Nimeni n-ar crede că un copil dintr-un sat de provincie se întreabă, la o vârstă fragedă, doar observând rutina din jurul lui, ce sens are existenţa umană. Şi totuşi, Dumitru Constantin Dulcan, ajuns acum profesor universitar şi medic neurolog, a făcut acest lucru. Prin tot ceea ce a făcut, el a căutat însemnătatea vieţii. A găsit răspunsuri la întrebări esenţiale, a înţeles cum funcţionează Universul şi spune că tot ceea ce a aflat prin studiu intens şi din experienţele sale vrea să împărtăşească şi altora. Am vorbit cu profesorul Constantin Dulcan despre triada fericire – gânduri – sănătate şi consecinţele acesteia asupra funcţionalităţii Universului. Profesorul consideră că gândurile şi vorbele noastre pot influenţa universul.

Profesorul Constantin Dulcan şi-a propus să desluşească misterul care-l măcina, mânat de sfaturile tatălui său, care n-a putut să meargă la şcoală din cauza situaţiei familiale, dar care şi-a dorit ca măcar copiii lui să-şi construiască un viitor prin învăţătură.

„Vedeam, ca orice copil la ţară, că te trezeai de dimineaţă, plecai la munca câmpului, cu vitele, veneai acasă, mâncai, te culcai. A doua zi, la fel. Zi de zi să faci asta, asta-i viaţă?! Dar de ce, de ce trebuie să se nască omul?

Şi prima întrebare a fost: Ce sens are viaţa?”, povesteşte Constantin Dulcan.

Profesorul Constantin Dulcan a studiat pe cont propriu filosofia. „Când am ajuns la India, am rămas uimit că filosofia lor este o filosofie a omului de pe stradă, nu ca la noi, rezervată elitelor universitare. Pentru indian, filosofia devenise o modalitate practică de existenţă, în timp ce pentru mine era o chestie care mă ajuta să strălucesc într-un salon, dar în afară nu mă ajuta cu nimic. Nu puteam să înţeleg natura la nivel intim, biologic. Şi mi-am spus: acum fac asta, când termin, fac medicina”, povesteşte Constantin Dulcan.

Aşa a şi făcut. A ales un domeniu al medicinei care să-l ajute să obţină răspunsul la întrebarea esenţială pe care şi-a pus-o încă din copilărie – Ce sens are viaţa?.  „Alegerea medicinei a pornit de la un comandament de ordin informaţional. Am voit să ştiu, a fost fundamental să cunosc. Să cunosc lumea la nivel biologic, intim, ca motivaţie fundamentală şi dincolo, cultura ca motivaţie spirituală. Ai două laturi, spiritul şi corpul, organismul. Asta m-a ajutat foarte mult. Pe urmă, când am luat secondariatul, puteam să iau boli interne la Piteşti. Ar fi fost fericiţi părinţii. Mai erau neurologia şi psihiatria la Craiova. Am luat neurologia pentru că am zis că aici pot avea un drum mai personal. Şi aşa a fost. N-aş fi înţeles atât de multe dacă nu eram neurolog”, îşi aminteşte Constantin Dulcan.

„Pentru mine fericirea este momentul în care totul freamătă în noi, se mişcă şi ne învolburează, momentul în care simţi că întreaga lume este cu tine”

„Cu toţii avem nevoie să fim, să gândim, să căutăm o cale de a exista într-o lume în care există şi multă bucurie, dar şi enorm de multă tristeţe. Întregul ţel al vieţii mele a fost acela de a găsi un sens al lucrurilor”, completează acesta.

A găsit sensuri diverse. A înţeles că viaţa noastră este formată din ceea ce gândim şi ceea ce simţim, că unul dintre sesurile vieţii, finalitatea spre care tind toate acţiunile noastre este fericirea: „Fericirea este un sens al nostru şi are sensuri multiple. Pentru mine fericirea este momentul în care totul freamătă în noi, se mişcă şi ne învolburează, momentul în care simţi că întreaga lume este cu tine. Fiecare dintre noi poate avea o formulare a ideii de fericire. Trebuie să facem o diferenţă între bucurie şi fericire. Fericirea este, după opinia mea, un obiectiv, o ţintă, o finalitate a tot ceea ce este fiinţă pe lumea asta, cu diferenţa că o fiinţă umană, dispunând de o raţiune, trăieşte fericirea, sentimentul acesta al satisfactiei depline atât în planul raţional, cât şi în planul afectiv. Bucuria este plăcerea minţii, în timp ce fericirea merge mai adânc, la bază, la fundamentele sufletului, unde putem vorbi de o fericire a spiritului, care înseamnă mult mai mult decât nivelul imediat al gândirii”.

Profesorul consideră că dragostea este o circumstanţă sigură a fericirii şi dă exemplu iubirea adolescentină, ca pe una dintre cele mai marcante experienţe ale vieţii.

„Fericirea este o stare de spirit, o stare în care, vrei, nu vrei, trebuie să intre şi inima şi afectivitatea, profunzimile tale afective, acolo unde este esenţa ta. Dragostea este una dintre circumstanţele fericirii indubitabile. În mintea mea este tot timpul faptul că iubirea adolescenţei este una dintre cele mai marcante experienţe. De ce? Pentru că este momentul în care insul afectiv se trezeşte la viaţă. Mai cred că cea mai mare satisfacţie este aceea când pasiunile tale, înclinaţiile tale îşi găsesc un ecou în ceea ce faci. Asta cred că e adevărata fericire a vieţii”, spune Dulcan.

Nivelul superficial, cu furtunile, nivelul profund, cu pacea. Oamenii introvertiţi, cărora foarte puţine lucruri pe lumea asta le plac sunt cei mai nefericiţi.

Şi totuşi, cum pot fi fericiţi oamenii într-o lume în care stresul, nemulţumirile legate de viaţa profesională sau de cea personală descriu cel mai bine viaţa lor? Profesorul Dulcan consideră că este o chestiune de percepţie.

„Sunt două niveluri la care un om poate să aibă o reacţie de fericire sau de nefericire. Primul este planul personal, dar voi începe cu modelul social. Modelul social poate să-ţi dea satisfacţii sau să nu-ţi dea satisfacţii. Poate să-ţi ofere condiţii de împlinire pe plan profesional sau nu. În cazul modelului social nu prea poţi face mare lucru. Atunci, rămânem la al doilea nivel, nivelul tău personal. Cum văd fericirea orientalii: ei vorbesc despre fericire la nivel de virtuţi. Ei spun că sunt două niveluri. Este nivelul superficial, unde sunt toate furtunile care se abat asupra minţii, asupra gândului şi este nivelul profund. Nivelul profund înseamnă pentru ei să-ţi păstrezi acea pace, linişte interioară, indiferent că întâmpini succesul sau eşecul. Omul trebuie să se educe de o asemenea manieră încât să înţeleagă că frica şi spaima care li se prezintă face parte dintr-un nivel comercial care interesează anumiţi indivizi. Noi trebuie să învăţăm că şi în faţa nenorocirilor, dar şi a lucrurilor plăcute trebuie să îmi păstrez un echilibru. În momentul acela, omul nu mai este în bătaia vântului, nu mai este la mâna societăţii, nu mai devine ceea ce vrea societatea să facă din el: o slugă, un nimic, un zero. El îşi păstrează propria lui nişă, propriul lui regat.

Nefericirea este o chestiune de percepţie. Sunt fericit în funcţie de cum percep eu un eveniment; îl percep cu un ecou negativ sau îl percep cu un ecou pozitiv; entuziasmant sau netentuziasmant; deprimant sau, dimpotrivă, extaziant. Fericirea mai ţine şi de structura noastră. Oamenii introvertiţi, cărora foarte puţine lucruri pe lumea asta le plac sunt cei mai nefericiţi. Bucură-te! Uite, ai băut o cafea cu cineva, bucură-te. Tu spui: „Nu pot, e amară”. Păi, fă-o dulce dacă e amară.”

Gândurile noastre sunt responsabile pentru energiile Universului

Gândirea pozitivă nu ne ajută doar pe noi. Profesorul Constantin Dulcan spune că gândurile şi cuvintele noastre sunt încărcate cu energie. Această energie este negativă sau pozitivă, în funcţie de felul în care arată gândurile noastre şi de semnificaţia pe care o au cuvintele noastre.

„Tot ceea ce gândim este sprijinit pe un fundament energetic. În momentul în care gândim frumos, bine, noi emitem un nor de lumini. Noi suntem construiţi din fotoni, din lumină. Numai că nu o vedem, pentru că numărul de fotoni emis este infim. În momentul în care gândim în termeni de iubire, compasiune, iertare, empatie şi recunoştinţă, noi emitem un câmp de energie pozitiv. Acest câmp de energie îmbibă toate celulele noastre. Pe de o parte, modifică chimia noastră. Ele contribuie la sănătate, longevitate, mulţumire, fericire. Invers, sentimentele de ură au un câmp de emisie negru. În momentul în care urâm, suntem violenţi, invidiem, noi îmbrăcăm o haină de doliu. La nivelul creierului nostru corespunde o chimie a substanţelor benefice şi a celor dăunătoare. Dopamina este cea responsabilă pentru sentimentul de fericire. Stresul, în schimb, conduce la îmbolnăvire”, susţine Constantin Dulcan.

Profesorul susţine că un câmp de energie emis de om fie prin cuvinte, fie prin gânduri, poate ajunge în cel mai îndepărtat punct din Univers şi prin influenţa pe care o au pot crea dezechilibre energetice. „În momentul în care eu, prin ceea ce scot pe gură sau gândesc dezechilibrez Universul, el produce catastrofe. El nu este dependent de existenţa mea, dimpotrivă, eu sunt produsul lui, nu el este produsul meu. Ca atare, el se răzbună. Dezechilibrele sunt dure. Toate catastrofele de aici vin”, explică profesorul Dulcan.

„Noi ne putem prelungi viaţa în funcţie de modul în care gândim”

Pe lângă Univers, influenţată de gândirea noastră este şi sănătatea. Medic de profesie, profesorul Constantin Dulcan spune că modul în care gândim ne poate ajuta să ne prelungim viaţa. Îşi aminteşte episoade din cariera sa medicală, în care persoane care au venit la el să se trateze au reuşit să grăbească vindecarea printr-o gândire pozitivă.

„Noi ne putem prelungi viaţa în funcţie de modul în care gândim. Noi suntem suma tuturor gândurilor şi emoţiilor noastre. Noi emitem pe zi circa 60.000 de gânduri. Cu fiecare gând pe care îl emitem, noi pledăm pentru viaţă sau pentru moarte, pentru sănătate sau pentru boală. Eu am creat clinica de neurologie şi la Craiova şi în Bucureşti, aveam bolnavi cu aceeaşi boală, accident vascular. Eram zilnic obligat să fac vizita cu 30 de oameni după mine. Şi întrebam bolnavii cum se simt. Unul îmi spunea că se simte bine, că va fi şi mai bine. Mă duceam după trei zile, mă uitam la faţa lui, vedeam cum înfloreşte. Altul spunea că nu îi e bine, că l-a durut injecţia, că nu i-a trecut cu pastila pe care i-am dat-o. Acel om mergea prost, rău. Se vedea că e nemulţumit şi nu îi mergea bine nici tratamentul. În clipa de faţă vorbim despre ceea ce se cheamă puterea minţii. Putem, pur şi simplu, să ne modificăm starea de sănătate, comportamentul uman în beneficiul nostru. Acestea sunt lecţiile de ultimă oră pe care ni le dau ştiinţele. Deci, nu trebuie să ne lăsăm speranţa că ne ajută doar o reţetă. Ne ajută reţetele, dar cel mai mare ajutor ni-l dăm singuri. Doctorul nu este Dumnezeu, iar medicina nu este matematică”, explică profesorul Constantin Dulcan.

Inima este corespondentul minţii divine

Având în vedere că oamenii gândesc şi simt, deci au o latură raţională şi una emoţională, l-am întrebat pe Constantin Dulcan dacă, în drumul către fericire oamenii ar trebui să-şi asculte mai mult inima sau să fie mai mult raţionali. Acesta spune că adevărul în cazul marilor decizii care ne pot influenţa în mod semnificativ viaţa stă în inimă. Suntem tentaţi să credem că raţiunea depăşeşte sentimentele, însă lucrurile nu stau deloc aşa. Inima este asimilată de Constantin Dulcan puterii divine, deci, adevărului absolut.

„Experienţa mea a fost că de câte ori n-am ascultat inima, n-a ieşit bine. Vorbind în alţi termeni, inima este corespondentul minţii divine. Deci, acolo e adevărul. În creier este doar un calcul al circumstanţelor, pe care tu nu le ştii. Eu gândesc că dacă merg acum pe stradă n-o să mă întâlnesc cu un obstacol peste care să nu pot trece dar, când ies acolo, nu e aşa. Asta este partea raţională. Deci, adevărul stă în inimă. Ascultă-ţi inima. Sentimentul este cel care rămâne, raţiunea se pierde. Memoria e scurtă la nivel raţional. La nivel afectiv memoria e mult mai lungă. De aceea, experienţele care te marchează în viaţă nu le uiţi, indiferent că sunt bune sau rele”, afirmă acesta.

Bineînţeles, în contextul unei vieţi sociale, raţiunea are rolul ei. Constantin Dulcan admite că a-ţi asculta inima nu înseamnă a renunţa la serviciu pentru că inima nu vrea asta: „Încă o dată, nici o parte, nici alta nu trebuie dusă la extrem. Linia de mijloc este linia de aur. Adică, trebuie să şi gândeşti. Sunt lucruri pe care nu le poţi face decât cu raţiunea, fără îndoială”.

Fericirea se naşte în interiorul nostru, în inimă. Fericirea este un sentiment venit de dincolo de raţiunea umană. Aşa cum am spus mai sus, profesorul Constantin Dulcan admite că inima este conrespondentul minţii, raţiunii divine. Astfel, o cale către găsirea fericirii este credinţa şi recunoştinţa faţă de Creator, dar şi faţă de creaţiile sale – ceilalţi oameni, animale, natură.

„Pentru fericire este foarte important să fim recunoscători pentru că existăm. Am apucat încă o zi. Atâţia alţii nu mai apucă ziua aia.Fii recunoscător lui Dumnezeu că exişti, fii recunoscător pentru părinţii tăi că te-au crescut, fii recunoscător celor de pe urma cărora tu citeşti o carte bună, înveţi, fii recunoscător celor datorită cărora porţi hainele pe care le porţi, că le-au creat ei. Şi să te întrebi ce poţi să faci tu pentru ei. Uite, eu sunt medic bun, pot să îi vindec. Atunci, toate lucrurile vor fi la un alt nivel. Sigur că suntem diferiţi, că cel care mătură strada are altă fericire decât fericirea mea, dar  asta nu înseamnă că eu am dreptul să îl dispreţuiesc, pentru că eu nu pot trăi fără el”, spune Constantin Dulcan.

Reţeta fericirii prescrisă de medicul Constantin Dulcan

Profesorul Constantin Dulcan consideră că starea de fericire poate fi obţinută de oricine. Sfaturile sale pentru oameni se referă la atitudinea pe care aceştia o adoptă faţă de propria persoană şi faţă de viaţă în general. Toţi oamenii ar trebui să fie împăcaţi cu ei înşişi, să accepte că sunt diferiţi şi că fiecare om are dreptul la deminitate şi respect şi să înţeleagă că sunt veniţi pe lume cu un scop. Depinde de ei să descopere acea chemare. Păstrarea în suflet a unui ideal, gândurile pozitive şi, cel mai important, credinţa – sub orice formă ar fi ea – sunt, de asemenea, elemente din reţeta fericirii dată de medicul Constantin Dulcan pacienţilor săi:

„Concluzia mea este că fericirea este un drept natural, pe care îl am prin faptul că exist şi cel mai bun reper pentru a avea linişte şi pace interioară este să ştii că dincolo de tine există o raţiune care te protejează. Eu lucrul ăsta l-am învăţat singur. Sigur că la ţară, în copilările, mama mă ducea la Biserică. Dar experienţa mea, căutările mele, m-au făcut să simt asta, să experimentez şi să ştiu că există Dumnezeu. Pe mine nu mă pot convinge nici toţi marxiştii lumii, toţi capitaliştii că venim din maimuţe. Pentru că de când e maimuţa maimuţă ea nu s-a transformat în om. Şi dacă din întâmplare maimuţa aia s-a tranformat în om, înseamnă că există o raţiune care vine din alt plan şi iată demonstraţia divinului. Dacă materia evoluează, înseamnă că e raţională. Vin fizicienii şi spun că atomul acela nu are raţiune. Păi dacă el nu are şi eu am, eu de unde am? Înseamnă că sunt eu încă ceva, un spirit. Atunci, de unde vine spiritul? Dacă corpul meu fizic este format numai din atomi neutri, de unde gândirea? De unde sentimentele? Înseamnă că e altceva pus în materie”, susţine Constantin Dulcan, care expune această teorie a unei raţiuni superioare care guvernează tot ce este prezent pe acestă lume în toate cărţile sale.

Cărţile profesorului Dulcan

Cartea sa „Inteligenţa materiei“ a fost distinsă în 1992, cu premiul Academiei Române pentru filozofie „Vasile Conta“. Alte cărţi scrise de D.C. Dulcan sunt„Mintea de dincolo”, care abordează experienţele morţii clinice, „În căutarea sensului pierdut“, „Somnul raţiunii“, „Către noi înşine“, „Gândirea omului modern“, „Culmi şi limite“. Profesorul Dulcan este membru al unor prestigioase societăţi ştiinţifice naţionale şi internaţionale (Academia Americană de Neurologie, Societatea Europeană de Neurologie, Organizaţia Internaţională de Cercetare a Creierului).

Autor: Maria Bîrnaure

Sursa: Gandul.info