Neo(conul) Leonida faţă cu reacţiunea asistaţilor

Niciodată nu am văzut mai multă ură în mediul online ca în aceste ultime săptămâni electorale. Lumea virtuală a explodat, cu câteva excepţii, într-un ison al furiei şi al blestemelor. Nu, nu mă refer la dispreţul faţă de un candidat sau altul. E vorba despre ura faţă de săraci, faţă de romi, faţă de pensionari şi de alte întrupări simbolice ale „poporului pesedist”. Nemulţumirea (legitimă) faţă de PSD s-a convertit într-un strigăt (ilegitim) de exterminare a electoralului PSD. Pe Facebook, pe Youtube şi pe bloguri, tinerii fierb de mânie împotriva vrăjmaşului matusalemic, românii verzi sugerează candid necesitatea lagărelor de concentrare, iar oamenii harnici se revoltă împotriva „asistaţilor fără dinţi în gură”. Unii internauţi evocă nostalgic figura lui C. Zelea Codreanu sau a mareşalului Antonescu… Unde eşti tu Ţepeş Doamne? S-ar cuveni câteva ţepe şi lapidări pentru această hidră asistată, care trăieşte din munca şi taxele oamenilor oneşti. Castrarea chimică a turmei se profilează ca o soluţie inventivă pentru noii legionari online. Alţii mai blânzi rămân doar la sugestia votului cenzitar. Există însă şi exemplare mai elevate. Unii utilizatori din online oftează metafizic şi vorbesc de riscul egalităţii şi pericolul democraţiei, în care se dizolvă ierarhiile şi valorile nemuritoare ale dreptei. Alţii, mai rezervaţi, se mulţumesc să înfiereze lipsa de cultură a electoratului românesc. Nu contează că acel electorat votează potrivit propriilor interese, aşa cum face şi clasa de mijloc. Dreptatea nu poate fi decât una, iar aceasta e proprietatea exclusivă a elitei, bântuită de anxietăţi justiţiare. Se poartă apelurile maniheiste şi scrisorile deschise, în care lupta dintre binele absolut şi răul suprem ar stârni invidia chiar şi marilor întemeietori de religii dualiste. Nu se ştie de ce, dar genul epistolar e în topul preferinţelor.

Un fapt e sigur: Conu Leonida nu a murit. El poartă acum stindardul dreptei şi e vigilent la pericolul „securisto-comunist”. Reacţiunea a prins iar la limbă, sub chipul hâd al postmodernismului şi al otrăvitei gândiri sociale. Nu decalajele umilitoare şi antagonizarea socială sunt duşmanul societăţii nostre, ci ideea de egalitate. Pe acest fond, spiritul critic se rispeşte văzând cu ochii, iar buna-credinţă şi argumentul devin simple fandoseli ale câtorva universitari, care se încăpăţânează să rămână în „turnul de fildeş” al argumentelor. Căci nu e suficient sa votezi candidatul preferat de lumea bună. E musai să-ţi însoţeşti votul de metafore apocalitipce şi invective cu aere livreşti. Scenariile distopice şi hiperbolele nemiloase sunt la mare căutare. Degeaba eşti elevat, dacă nu vii cu o stilistică usturătoare! Verbul nemuritor se întrupează în vocile forumiştilor, care – la adăpostul anonimatului – dau de pământ în mod erudit cu turma vitelor asistate. Nu e de mirare; căci înlocuirea argumentelului cu baletul retoric e chiar stilul acreditat de instanţele morale ale neamului. Un intelectual român făcea înainte de alegeri o comparaţie devastatoare între stilul sobru al unui candidat şi „şmecheria, balcanismul şi golănia” celuilalt. Nu, nu se referea la Mircea Geoană şi Traian Basescu, ci la cei doi candidaţi ai acestor zile. Nu spun că n-ar avea dreptate în privinţa lui Ponta şi a lui Iohannis; dar – privind înpoi în 2009 – aceleaşi patternuri comportamentale îi trezeau intelectualului nostru alte impresii. Geoană era atunci fad, iar Băsescu dădea dovadă de fermitate. Acum se pare că Ponta (copia infidelă a lui Băsescu) este adevăratul golan. A fi de stânga în România postcomunistă e într-adevăr o golănie.

În aceste condiţii, nu e deloc surprinzător că fentele stilistice substituie grija pentru argumente şi fapte. Forumiştii au învăţat lecţia. Nu contează ce spui, dacă sună bine şi dai de pământ cu cine trebuie. Important este să termine odată şi pentru totdeauna cu „cocalarii” cu „moşii pe care îi caută moartea acasă” şi cu „votanţii de la coada vacii”. Toţi aceştia sunt taxaţi ca fiind „poporul antenist”, care merită „soluţia finală”. Nimeni nu bagă de seamă ca, în felul acesta, beştelitorii ajung la acelaşi nivel cu beşteliţii. Un astfel de discurs şterge diferenţele dintre promotorii lui şi simbriaşii Antenei 3. Căci nu e mare diferenţă între invectivele lui Mircea Badea şi ofensele proferate de unii fani dreptei româneşti.

Anticipez deja reacţiile „lumii bune” la acest articol: „Chestia asta e scrisă de un pesedist cu acte-n regulă sau de unul din votanţii lui Ponta”. Îi asigur pe toţi cititorii că nu sunt nici membru al vreunui partid, nici votant PSD. Am simpatii de stânga şi mi-e greu să mă împac cu turnura neoliberală şi neoconservatoare a „social-democraţilor” români. Din această cauză, nu am votat cu Victor Ponta. Dar nici pe Klaus Iohannis nu am putut să-l votez. Nu detaliez aici motivele. Cu toate acestea, am tot respectul pentru cei care au votat cu Iohannis dar nu s-au lăsat confiscaţi de isteria fascistă a forumiştilor mioritici. Eu m-am dus la secţie şi mi-am anulat votul. Mama mea, în schimb, a stat acasă în ziua alegerilor. Am vorbit ieri cu ea şi mi-a spus că e mâhnită de modul în care sunt trataţi bătrânii pe Internet. E pensionară şi nu are facultate, dar a înţeles cum trebuie mesajul „lumii bune”: „Eu stau acasă, mamă, duceţi-vă voi să vă faceţi viitorul. Noi nu ştim să alegem”. S-ar părea că intimidarea, dispreţul şi violenţa stilistică şi-au făcut efectul. Aşa că, pentru cei care se întreabă despre motivaţia acestui articol, răspunsul e că sunt scârbit de discursul traumatizant din mediul online. Sunt scârbit de modul în care cărţile, informaţiile şi nivelul de trai îi aduc pe unii în proximitatea sălbăticiei. Când oamenii educaţi îşi mobilizează talentul şi erudiţia pentru a stigmatiza şi a crea traume, devin melancolic. Aş putea să-i dau dreptate lui Traian Băsescu, cel care spunea că „şcoala românească produce tâmpiţi”. Însă prefer să constat că visul iluminiştilor care credeau că progresului intelectual duce la emancipare morală s-a fisurat încă o dată.

P.S. Celor care se întreabă ce caută pe Argumente şi fapte un astfel de eseu, vecin mai degrabă cu pamfletul decât cu raţionamentul, le răspund că eseul se doreşte o oglindă pentru cei care caută acrobaţia stilistică în detrimentul gândirii critice. Cam aşa scriu şi apostolii inegalităţii. Nu am o cercetare sociologică despre cantitatea de hate-speech din mediul virtual, dar şi fără a fi un mare cititor de forumuri, mi se pare prea mult pentru o democraţie. În plus, ca să citez un alt intelectual de dreapta „Scriu despre ce vreau eu.”

– See more at: http://www.argumentesifapte.ro/2014/11/17/neoconul-leonida-fata-cu-reactiunea-asistatilor/#sthash.DaMSBI4f.dpuf