C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Neiesirea din minciuna

Cu o seninatate tulburatoare, doi ministri ai actualului cabinet, ministrul de Finante si cel al Transporturilor, unul in functie de un an si jumatate, au recunoscut, practic, ca situatia de acum nu este rezultatul incompetentei guvernului sau al impredictibilitatii evolutiei crizei, ci al relei credinte a politicienilor care au vrut sa castige alegerile prezidentiale cu orice chip.

“Practic, minciuna la care va referiti a fost o minciuna prin omisiune. Adica n-a existat un partid atat de ‘sinucigas’ – cum nici in alte tari nu cred ca sunt asemenea partide ‘sinucigase’ – care in campania electorala sau oricand, daca pot sa n-o faca, doar asa, pentru dorinta de a arata ca sunt ‘sinucigase’, sa iasa si sa spuna ca este extraordinar de rau si ca ne ducem spre prapastie”, a declarat Radu Berceanu.

Cu alte cuvinte, anul trecut, si PD-L si PSD stiau foate bine ca criza nu e pe sfarsite, ca cifrele nu inregistreaza un reviriment, ca obligatiile bugetului sunt din ce in ce mai nesustenabile si ca, in general, cotinuand in aceeasi directie, Romania se duce direct spre prapastie.

Cateva ore mai tarziu, venea in fata parlamentarilor Sebastian Vladescu, cu o declaratie similara: “decat sa mintim inca sase luni, am decis sa spunem adevarul”. Cu cateva sapatamani in urma, insusi Traian Basescu remarca la fel de senin: nu mai merge cu minciuna.

Minciuna nu a fost numai a PD-L

Dar miniciuna nu a fost numai a PD-L. Anul trecut, PSD a guvernat cot la cot cu democrat liberalii. Daca Emil Boc n-a avut puterea sa spuna poporului adevarul, ce l-a impiedicat pe vicepremiul Dan Nica sa spuna adevarul? Daca Traian Basescu mintea, de ce n-a fost Mircea Geoana sincer? Din exact acelasi motiv indicat cinic de Radu Berceanu. Erau inclestati intr-o confruntare electorala pe viata si pe moarte, devenita mai importanta decat chiar viitorul acestei tari.

Caci daca anul trecut cineva ar fi avut curajul sinceritatii si al masurilor absolut necesare, incepand cu restructurarea sectorului bugetar, n-am fi ajuns acum aici. Dimpotriva, masurile dezastruoase au continuat, in frunte cu doua majorari succesive ale punctului de pensie si a cuantumului pensiei minime garantate.

Iar miniciuna a continuat si post-electoral. Desi cifrele aratau cum aratau, cheltuielile publice pe primul trimestru au fost aproape egale cu cele din intreg anul trecut. Iar sincerul Radu Berceanu a fost unul dintre campionii cheltuielilor. Chiar si prin martie – aprilie, Emil Boc tuna si fulgera impotriva celor care indrazneau sa spuna ca plata pensiilor si a salariilor era in pericol.

Nu cred ca premierul nu cunostea cifrele. Nu cred, nici taiat, ca a avut revelatia dezastrului doar atunci cand reprezentatii FMI i l-au pus in fata. Ceea ce guvernul a sperat si nu a reusit a fost ca o sa-i mai abureasca o tura pe reprezentatii FMI. “Puteam sa mai mintim inca sase luni”, a spus chiar Sebastian Vladescu. Dar cei de la FMI nu s-au lasat pacaliti, asa ca guvernul a fost, practic, fortat la sinceritate.

Fara teama de minciuna

In Ungaria, o astfel de spovedanie a produs efecte politice dramatice. In Romania, ea trece aproape neobservata, caci minciuna a devenit demult o constanta a vietii politice romanesti. Toate partidele au mintit cat au putut si ar fi dispuse sa o faca oricand din nou.

Dar nici macar nu asistam la iesirea din minciuna. Un exemplu: in timp ce pe-o parte sunt pregatite masuri de austeritate fara precedent, pe de alta parte guvernul pregateste o ordonanta de urgenta care ridica pragul pana la care achizitiile publice pot fi facute fara licitate, de la 15 mii la 50 de mii de euro in cazul produselor si serviciilor si de la 40 de mii la 100 de mii de euro in cazul achizitiilor de lucrari.

Practic, directorii institutiilor publice, politizati pana la ultimul, primesc liber la spaga si recompensarea clientelei. Sa nu uitam ca in scrisoarea de intentie catre FMI nu se sufla o vorba despre reducerea achizitiilor.

Dupa cum nici povestea cu alegerea intre politica si afaceri cu statul a liderilor PD-L nu prea e credibila. In primul rand ca ea vine dupa ce toti si-au umplut buzunarele si, apoi, sa nu credem ca multi vor avea o optiune ferma ca Silviu Prigoana.

De exemplu, senatorul Marius Necula de la Galati este fericitul fiu al unei mame de mare calibru, care la 72 de ani a derulat contracte cu statul in valoare de peste 5 milioane de euro. Oficial, dl. Necula nu are nicio legatura cu prospera firma a mamei. Sa vedeti cate mame, soacre, matusi, verisoare isi vor descoperi brusc vocatii nebanuite.

Aceasta nu este iesire din minciuna. Ci doar intrarea intr-o alta minciuna.

Constantin Racaru
sursa: ziare.com

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss