Ne indreptam spre un fascism bancar? Spania: evacuarile silite provoaca un val de sinucideri din cauza crizei creditelor ipotecare

Situaţie tot mai dramatică a restanțierilor la creditele bancare

Toată Europa este sufocată de criză. Cele mai afectate ţări, precum Spania, Portugalia, Grecia, Italia sau Irlanda, cunosc şi cele mai mari drame. În rândurile populației, consumul a scăzut sub nivelul de sustenabilitate economică, în timp ce şomajul creşte de la o zi la alta. Analiştii economici internaţionali sunt de părere că dacă nu se iau măsuri concrete de rezolvare a crizei, şi celelalte ţări ale UE se vor confrunta, fără excepţie, cu problemele de care se lovesc în prezent ţările PIIGS. Dar cea mai mare dramă este aceea creată de bănci. Mii de familii sunt evacuate în fiecare zi, în întreaga Europă, pe motiv că nu şi-au plătit creditele. Iar această dramă ameninţă şi România.

În Spania, zilnic, sunt evacuate din case peste 500 de familii. De la începutul anului şi până acum, băncile au evacuat din case peste 100.000 de familii de spanioli. Situaţia se repetă, la o scară mai mică, şi în celelalte ţări din sudul Europei puternic afectate de criză. Şi asta în condiţiile în care băncile spaniole au primit, fie de la stat, fie de la UE, ajutoare financiare de sute de miliarde de euro pentru a-şi acoperi găurile lăsate tocmai de creditele neperformante. Cu alte cuvinte, deşi băncile au primit „despăgubiri” de la stat, acestea insistă să recupereze şi creditele neperformante de la populaţie. Şi în timp ce băncile primesc miliarde de euro pentru a fi salvate, familiile primesc ordine judecătoreşti de evacuare, prin care nu numai că sunt scoase în stradă, dar mai şi rămân cu o datorie perpetuă. În privinţa României, peste 100.000 de conaţionali riscă să fie evacuaţi, tocmai pentru faptul că nu mai au bani să-şi plătească creditele la bancă.

Nici în Spania, nici în România şi nici în vreo altă ţară, băncile nu par interesate de situaţia socială a celor cu probleme la returnarea creditelor. Dar băncile uită un lucru: banii pe care i-au primit drept „ajutoare” pentru a fi salvate sunt tot bani de la populaţie, proveniţi din taxe şi impozite. Astfel, se naște întrebarea „Cât de morale sunt ajutoarele acordate băncilor şi, în acest context, cât de morale sunt evacuările?”. Bine, am putea spune, dar băncile din România nu au primit bani de la stat sau de la UE. Recent, oficiali din sistemul bancar susţineau că băncile nu au primit niciun euro de la statul român. Da, dar în mediile economico-bancare se ştie foarte bine că băncile din România au primit multe miliarde de euro de la… Fondul Monetar Internațional.

FMI – banca băncilor

Se ştie că peste 70% din banii primiţi de la Fond se regăsesc acum în seifurile băncilor din România. „Noi când am intrat în criză aveam cea mai bună situaţie, dintre ţările UE. N-aveam probleme, nicio datorie, nimic. Şi am fost obligaţi să contractăm acest credit de 20 de miliarde de euro la FMI, pentru că, de fapt, au fost împinşi de către băncile străine care aveau capital în România la rezervele minime obligatorii. Şi atunci, au condiţionat cele două împrumuturi, de reducerea rezervelor minime obligatorii. La primul împrumut de 20 de miliarde, aproape în aceeaşi zi, când s-a semnat acordul, au scăzut rezervele, de la 40, la 25%, în valută, este vorba de miliarde de euro de la BNR. Şi la al doilea contract de precauţie, chiar în ziua respectivă, în 31 mai, s-a redus rezerva în valută, de la 25, la 20. Era acordul mai mic. La 20 de miliarde au redus cu 15%, iar la cinci miliarde, numai cu cinci puncte procentuale. Deci ei atunci ne-au obligat să intrăm în mizeria asta, fără să avem nevoie, pentru că banii, aţi văzut ce s-a întâmplat, i-a luat BNR-ul, o parte, numai trei miliarde, ca să nu spună că n-au avut nevoie de ei. Deci ideea este că ne-au obligat să luăm aceste împrumuturi, ca să eliberăm miliardele de la BNR. Şi le-am eliberat. Şi băncile şi-au luat miliarde de euro”, a declarat, pentru ZIUAnews, analistul financiar Ionel Blănculescu.

Soluţia politică…

Toate partidele politice de la nivelul UE, dar şi din România, sunt şi ele vinovate moral de criza creditelor neperformante. Pentru că, în paralel cu acordarea ajutoarelor financiare, puteau să ceară băncilor să „uite” de creditele neperformante acordate populaţiei. La noi, de ani de zile se vorbeşte fie de o amnistie fiscală, fie de adoptarea legii falimentului personal. Dar până acum nu s-a întâmplat nimic concret. „Soluţia politică pentru rezolvarea problemelor legate de creditare este ca oamenii să câştige suficient de bine ca să-şi poată permite să-şi plătească ratele la bancă. Nu sunt de acord cu amnistia fiscală, pentru că aceasta se face o dată, iar după aceea, oamenii se îndatorează din nou. Pentru că îl ierţi pe om de datorie, dar apoi rămâne din nou fără bani şi se îndatorează. Deci singura soluţie pe care o văd este să facem în aşa fel încât să funcţioneze economia, pentru ca oamenii să poată câştiga. Peste tot în lume oamenii se împrumută de la bănci, mai ales când este vorba de bunuri mai scumpe, precum casele. De aceea oamenii trebuie să câştige bine, ca să-şi plătească creditele. Din acest motiv, trebuie să aibă surse de venit sustenabile”, a declarat, pentru ZIUAnews, Maria Grapini, vicepreşedintele Partidului Conservator şi preşedintele Federaţiei Patronatelor din Industria Uşoară.

Falimentul falimentului personal

Marele avantaj al ţărilor din UE este că au o lege a falimentului personal. Cu ajutorul acestei legi, cetăţenii insolvabili din UE sunt „iertaţi” de datorii, dându-li-se şansa unui nou început. La noi, intrarea în vigoare a acestei legi este sistematic împiedicată de către întreg spectrul politic. De altfel, România este singura ţară europeană care nu are o asemenea lege. „Singura soluţie pentru cei care nu-şi mai pot plăti creditele la bancă este adoptarea legii falimentului personal. Eu am avut această iniţiativă legislativă cu falimentul personal, dar nimeni nu mă ajută. Acum, legea este la Comisia juridică de la Camera Deputaţilor, dar există în interiorul partidelor o rezistenţă puternică în adoptarea ei. Pentru cei 100.000 de români care sunt în pericol de a fi evacuaţi, legea falimentului personal este singura soluţie ca aceştia să rămână în case. Oricum, e clar că băncile nu au ce să facă cu toate aceste case, pentru că pur şi simplu nu se mai vând. De exemplu, legea falimentului personal a reuşit să ridice America, după declanşarea crizei, în 2007. Când toată America era în faliment, când erau oraşe în care nu mai stătea nimeni, iată că legea falimentului personal a salvat situaţia. Dacă înainte de adoptarea acestei legi, erau câmpuri întregi la marginea oraşelor americane pline cu corturi, după adoptarea legii, oamenii s-au întors în case. Aşa funcţionează. Aceasta este o lege esenţială pentru funcţionarea unei economii”, ne-a declarat Iulian Urban, fost senator democrat-liberal, actualmente independent. În ultima scrisoare de intenţie trimisă de guvern Fondului Monetar Internațional, se arată clar că „pentru a păstra disciplina creditării şi pentru a evita hazardul moral printre debitori, ne vom abține de la adoptarea de inițiative legislative (de exemplu, propuneri pentru legea insolvenţei personale) sau de modificare a Ordonanței 50/ 2010, care ar submina disciplina de credit”.

Un sistem putred

Costurile crizei prin care trecem sunt imense, astfel încât suma de care e nevoie pentru rezolvarea tuturor problemelor este astronomic de mare. De ordinul miilor de miliarde de euro. Însă toată lumea era conștientă că nu puteau fi dislocate, brusc, sume atât de mari. Publicul trebuia obișnuit cu cifrele mari, pentru ca apoi generalizarea lor să fie o chestiune de obișnuință. Şi, într-adevăr, a devenit o „obişnuinţă” faptul că majoritatea băncilor cu probleme primesc finanţări substanţiale de la stat sau de la organismele financiare internaţionale. Mai nou, primesc bani direct de la tiparniţa de bani a Băncii Centrale Europene. Iar apoi, aceleaşi bănci care au fost „salvate” raportează profituri peste aşteptări. Dar, la o privire mai atentă, se constată că întregul sistem bancar occidental e putred. De fapt, întreaga activitate bancară a devenit una parazitară, pentru că băncile nu produc absolut nimic în afara plasamentelor banilor altora. Iar primul lucru de care au grijă, conform contractelor ce le fac cu doritorii de credite, este ca în contract să se stipuleze că mai întâi se plătesc dobânzile şi comisioanele, şi doar după aceea se vor returna ratele propriu-zise. Procedând astfel, băncile iau întâi partea ce cred ei că li se cuvine, adică profitul de pe urma dobânzilor, iar riscul ca împrumutatul să nu mai fie solvabil îl transferă deponenţilor, adică celor care şi-au depozitat economiile la bancă. De exemplu, dacă cineva face un împrumut de 10.000 de euro pe zece ani, banca percepe peste această sumă alți 8.500 de euro din dobânzi şi alte comisioane. În total, vor fi restituiţi băncii, eşalonat pe cei 10 ani, 18.500 de euro. Aici este şi esenţa crizei din sistemul financiar-bancar din UE şi din Statele Unite: băncile au plasat banii în credite şi şi-au însuşit dobânda, devenită profit, primind – luând exemplul oferit – suma de 8.500 de euro. Problemele au apărut atunci când băncile au trebuit să plătească şi banii împrumutaţi. Atunci când au fost puse în situația de a recupera banii care de drept sunt ai deponenţilor, băncile au ajuns la fundul sacului şi nu i-au mai putut restitui. Asta înseamnă că băncile capitalizează câştigul de pe urma banilor, iar pierderile le „capitalizează” în contul deponenţilor. Iar bancherii disperaţi că au plasat greşit banii deponenţilor cer ajutor statului, care constată că băncile nu mai pot recupera datoriile împrumutatului care nu mai poate plăti ratele, în timp ce activele (ipotecile imobiliare) au devenit „baloane de săpun”. Acesta este scenariul după care au fost „salvate” cele mai multe bănci cu probleme din UE şi din Statele Unite. În România, băncile au fost interesate să urce preţul imobilelor sau să îl îngheţe la cote nefiresc de mari, pentru a-şi putea supraevalua activele şi a raporta profituri „peste aşteptări”. În caz că s-ar reduce dramatic preţurile la case, s-ar putea ca eventualul cumpărător să nu mai aibă nevoie de banii băncii pentru a-şi achiziţiona acea casă, scenariu de neacceptat pentru bănci.

Dezvoltarea excesivă a sectorului financiar dăuneză grav economiei

Deşi sectorul financiar ajută la dezvoltare, creşterea excesivă a acestuia poate deveni o povară pentru economie, avertizează analiştii Băncii Internaţionale de Reglementare (BRI). „Cu cât creşte sectorul financiar, cu atât încetineşte creşterea economică”, se arată în raportul instituţiei. Analiştii BRI au menţionat că ţările dezvoltate au permis ca sectorul lor financiar, adică băncile şi fondurile de investiţii, să se dezvolte mai mult decât nivelul considerat toxic pentru economia reală. Ei au mai identificat un potenţial pericol, şi anume atragerea în acest domeniu a oamenilor cu alte specializări decât cea economică. De exemplu, mulţi specialişti în domeniul spaţial au devenit şefi ai unor fonduri speculative, în detrimentul industriei sateliţilor, fiind atraşi de câştigurile foarte mari. „Rezultatul este că oameni care ar fi trebuit să lucreze în domeniul ştiinţei, care în alte vremuri ar fi visat la găsirea unui remediu pentru cancer sau la zborul pe Marte, visează acum să ajungă directori de fonduri speculative”, se arată în document. Analiştii au menţionat că „sectorul financiar, ajuns obez, a devenit el însuşi o povară pentru economie”.

Bogdan Panțuru
sursA: ziuanews.ro