La un an de la preluarea puterii, coaliţia care le-a promis românilor reducerea formidabilei risipe din bani publici prin transparentizarea actului de guvernare are rezultate palide, lipsite de forţă, bune doar pentru palmaresul de PR al cabinetului, dar care nu au reuşit să deranjeze sistemul bine uns de evaporare a banilor în cheltuielile de IT&C.
În urmă cu un an, un an şi jumătate – să ne aducem aminte -, retorica dură a USL împotriva guvernelor Boc şi Ungureanu trezise reacţii inclusiv din partea unor lideri din business, a unor asociaţii profesionale şi a unor ONG-uri, care avansaseră diferite propuneri de bune practici ale investiţiilor şi utilizării IT&C-ului.
Una dintre cele mai vehiculate iniţiative, care prinsese tracţiune şi era susţinută de mai multe voci de pe piaţă a fost cea de înfiinţare a unui post de „director de IT“ apolitic în Guvern care să facă reguli şi să supravegheze ce face statul cu banii în acest domeniu.
Privind la entuziasmul şi energia consumate în acele zile în susţinerea acestor iniţiative, după mulţi ani în care aproape nimeni nu părea că mai are de gând nici măcar să pună în discuţie „establishment“-ul de împărţire al banilor publici, şi mai apoi la ce s-a întâmplat de fapt, nu poţi să nu constaţi că toate aceste eforturi au fost până la urmă în zadar.
Proiectul directorului IT apolitic a fost respins fără a-i fi contestată nicio clipă utilitatea. „Sistemul“ este intact, iar toţi cei care susţineau aceste iniţiative au încetat să mai vorbească despre ele.
Dar cine să lupte cu morile de vânt în condiţiile în care acestea mai şi emit semnale să fie lăsate în pace pentru că schimbările nu sunt potrivite chiar acum?
„Deciziile (guvernului – n. red.) nu sunt transparente, iar dezbaterile publice promise pentru legi importante lipsesc, cum a fost în cazul Tratatului fiscal european, al legii ACTA, al legii sănătăţii, al noilor privatizări“, acuza USL puterea în aprilie 2012, prin moţiunea de cenzură care a dărâmat cabinetul Ungureanu.
Ce s-a schimbat însă de atunci până acum la acest capitol al transparenţei?
Guvernul a promis în urmă cu un an că va lansa un site care va conţine o listă cu numele, prenumele, funcţia şi salariul tuturor angajaţilor de la stat. Până acum acest site nu a fost lansat şi nici nu mai vorbeşte nimeni despre el.
Pe de altă parte, Guvernul a preluat cu tot cu autor proiectul unui site privat care agrega toate informaţiile disponibile despre posturile vacante din administraţie. Site-ul, născut ca un protest faţă de sistemul feudal de atribuire a posturilor din sistemul public a fost într-adevăr o idee excelentă, şi o execuţie foarte bună pentru ceea ce poate face un tânăr din afara sistemului, fără nicio pârghie de putere la îndemână. Preluarea ideii site-ului a fost însă într-un final una excelentă pentru imaginea cabinetului, şi pentru apărarea sistemului de pile, rude, combinaţii şi relaţii prin care se atribuie posturile (bune) la stat. Site-ul a fost relansat sub un alt nume, şi conţinea ieri informaţii despre 120 de posturi disponibile la nivelul întregii ţări. Este însă acest site care îşi duce existenţa anonim un răspuns adecvat la problema enunţată anterior? Este oare plauzibil să ne imaginăm că acest site are vreo influenţă în atribuirea posturilor de conducere din administraţie, de oriunde de „la stat“?
Sau dacă scuturăm lista de şefi de servicii, birouri găsim o grămadă de situaţii de tipul – şef este „nevasta soţului“ cui trebuie, care învaţă la locul de muncă domeniul pe care îl administrează? Dacă guvernul vrea să facă din acest proiect unul cu adevărat credibil, atunci ar trebui să depăşească faza ideii născute de un tânăr cândva înafara sistemului – acum absorbit de el – şi să vină cu reguli dure, stricte, noi.
Nicio evaluare a acestui site nu e mai bună decât faptul că niciun director de resurse umane din niciun minister sau instituţie mare din România nu s-a împiedicat de el. Dacă sistemul nu ţipă, înseamnă că site-ul nu e decât o vopsea trasă peste gard, care nu incomodează pe nimeni.
La capitolul transparenţă ar trebui amintit că guvernul Ponta, odată instalat la Palatul Victoria, a preluat şi păstrat aproape intact sistemul opac de decizie pe care l-a criticat atât de mult, ascunzându-şi, la fel ca predecesorii, proiectele discutate în şedinţe. Taxe sau legi noi apar, la fel ca în trecut, peste noapte, luând mediul privat prin surprindere.
Dar, privind la ce a făcut până acum noul Guvern, nu se vede nicio iniţiativă majoră de eficientizare a achiziţiilor publice de sisteme IT şi de comunicaţii, niciun semn că cineva ar vrea să se rupă definitiv de „sistem“, de căile ştiute de atribuire a contractelor. Spre exemplu, ZF a scris de mai multe ori în ultimii ani că sistemul de achiziţii de servicii de telefonie mobilă utilizat acum de stat – fiecare instituţie îşi negociază propriul contract – este una dintre porţile largi prin care se irosesc bani şi că acesta ar trebui schimbat.
O variantă propusă atunci de specialişti contactaţi de ZF era semnarea la nivel naţional a unui acord cadru general cu un operator de telefonie mobilă, pe baza căruia ulterior orice instituţie de stat să solicite companiei de telecom încheierea unui contract şi „eliberarea“ unui sim şi a unui telefon. Vorbe în vânt. Acum, ca şi în trecut, un angajat cu telefonul plătit de stat care este în reţeaua Vodafone va plăti în cele mai multe cazuri tarife mai mari când va suna un alt angajat cu telefonul plătit de stat care are sim-ul în reţeaua Orange, spre exemplu.
La fel, cum ne asigurăm că o şcoală nu plăteşte 10 lei pe un serviciu pe care o altă instituţie îl cumpără doar cu 1 leu, la aceeaşi calitate? Dar nimeni în România nu vrea să pună capăt acestor aberaţii, care pot fi eliminate chiar şi păstrând mai mulţi furnizori în relaţia cu statul, pentru ca orgoliul balcanic al niciunei multinaţionale occidentale să nu fie rănit. De ce nu este alocată spre exemplu această responsabilitate, a negocierii acestor contracte, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale – care oricum gestionează o parte semnificativă a resurselor de telecom ale statului şi care are specialiştii necesari pentru a gestiona o asemenea situaţie?
Actualul şef al STS nu este numit de „cine trebuie“ sau pur şi simplu nu există niciun interes în acest sens? În vreme ce guvernul României nu face nimic, Ungaria tocmai a anunţat semnarea unui acord la nivel naţional pentru furnizarea de servicii de telefonie mobilă cu Vodafone, tocmai pentru a face economii.
Dar câte exemple de acest tip nu există. Sistemul electronic de achiziţii publice are aceeaşi interfaţă de ani de zile, fără nicio îmbunătăţire dramatică a modului în care poate fi interogată baza de date şi sunt afişate informaţiile – pe măsura evoluţiilor spectaculoase ale tehnologiei. Intri pe site şi imediat „sistemul“ te înghite.
Nu există rapoarte de achiziţii, nu poţi afla imediat, de exemplu: câte computere s-au cumpărat în şcoli, în spitale anul trecut? Şi în ce judeţe? Şi la ce preţ? Dacă mai există cineva care vrea corectitudine în achiziţiile statului, atunci poate că e-licitatie.ro ar trebui şters şi rescris de la zero astfel încât un părinte să poată afla intrând pe site, din câteva clicuri, cu cât a cumpărat calculatoarele şcoala la care îi sunt copiii şi cât de bun a fost preţul faţă de alte şcoli din ţară. Încercaţi acum intrând pe site să vedeţi ce achiziţii a făcut spitalul la care v-aţi internat părintele sau şcoala la care v-aţi dat copilul şi o să vedeţi cât de greoaie este căutarea şi cât de dificil este să faci o analiză primară măcar a informaţiilor.
Datele nu pot fi exportate într-un format care să permită o analiză rapidă. Unde este un raport care să arate câte contracte cu statul a câştigat fiecare companie mare de IT&C în 2013? Cât a cheltuit statul pe computere în 2013? De unde le-a cumpărat? Ce softuri şi ce servicii a achiziţionat?
Este strigător la cer să avem aici mii de softişti care să scrie programe care să facă ordine în finanţele unor companii gigantice şi să nu fim în stare să facem transparent sistemul de achiziţii publice din România.
Dar mai îngrijorător decât orice nu este faptul că „sistemul“ este intact, ci că şi discuţiile măcar, dacă nu lupta pentru schimbarea lui, pare că s-au oprit de tot.
Autor: Adrian Seceleanu
Sursa: Ziarul Financiar
Adauga comentariu