MULTINATIONALELE DIN ROMANIA, INEFICIENTE PENTRU ECONOMIE. CUM FRAUDEAZA CORPORATIILE ROMÂNIA

Multinaţionalele execută transferuri masive de zeci de miliarde de euro spre străinătate de sevă economică – de valoare adăugată – realizată în România. De ce nu sunt performante multinationalele in economia romaneasca? Pentru ca rolul lor, aici, nu este sa faca economie, productie, si sa contribuie, astfel, la bunastarea locala, ci sa dreneze venituri si resurse catre tarile de origine.

Faptul ca si multinationalele de la noi practica un tip de evaziune si de drenaj similar celui din Africa.Din structura PIB-ului reiese însă că masa profitului este de vreo 65-70 miliarde de euro la nivelul actual al PIB-ului României. Unde sunt sau unde dispar anual 50-60 miliarde de euro până ca profitul să ajungă a fi impozitat?! Este vorba de aproape jumătate din PIB!

Singurul lucru cert este că sunt sume care nu ajung să fie fiscalizate ca profit şi deci nu sunt impozitate ca profit. Probabil, cea mai mare parte iau calea străinătăţii sub diferite forme dintre care grosul reprezintă transferuri camuflate de valori în reţelele internaţionale de producţie şi comercializare ale corporaţiilor multinaţionale. Produse şi servicii realizate de multinaţionale în România, în valoare de zeci de miliarde de euro, sunt subfacturate în proporţii de până la 50% când sunt scoase ca exporturi din România, în timp ce produse şi servicii realizate de multinaţionale în afara ţării sunt suprafacturate în proporţii tot până la 50% când sunt aduse ca importuri în România.

Cu această foarfecă neiertătoare a subfacturării la export şi suprafacturării la import, multinaţionalele execută transferuri masive de zeci de miliarde de euro spre străinătate de sevă economică – de valoare adăugată – realizată în România. Să nu ne amăgim că asemenea cifre ar fi propagandă, stigmatizată desigur ca naţionalistă sau comunistă! După studii efectuate chiar de investitorii străini din România, participarea acestora la cifra de afaceri totală ajunge spre 40%, în timp ce contribuţia la bugetul României este doar de 20%. Repetăm, sunt calcule făcute chiar de investitorii străini! O ţară care pierde controlul propriu asupra următoarelor trei sectoare – exploatarea resurselor minerale principale, distribuţiile de energie şi băncile – ajunge inevitabil o colonie. Si nu din alt motiv decât din acela că prin aceste sectoare se ruleasă banul, indiferent de ciclul politic sau economic. Este strict cazul românesc!

Toate intrările în şi ieşirile din actul productiv sau comercial aparţin capitalului străin. Întreaga axă majoră a economiei este deţinută de către acesta şi, ca urmare, decizia îi aparţine. Sunt câţiva ani de când deja există această situaţie. S-a dovedit în contextul referendumului că, pentru puterile coloniale, nu este vorba cumva de Traian Băsescu ori USL sau, cum cu neruşinare au sugerat, de democraţie, ci pur şi simplu de interese economice oneroase, şi anume de a deţine controlul integral şi necondiţionat asupra resurselor, banilor şi chiar asupra vieţii oamenilor, în chipul cel mai iobăgist posibil, din spaţiul numit România. Chiar dacă pentru aceasta erau încălcate şi cele mai elementare norme şi reguli de democraţie, mai precis – şi ca să nu existe răstălmăciri – chiar dacă era nevoie ca voinţa puterii coloniale să înfrângă voinţa votului popular.

Că a fost vorba de aşa ceva o dovedeşte poziţia troicii FMI-CE-BM la revizuirea a acordului cu România. În plin proces cu fostul angajator ING Bank, economistul Florin Cîțu a reclamat faptul că bonusurile pe care le primea de la bancă erau ținute într-un cont offshore,cele mai mari salarii din România merg către cetățeni străini. Se estimează că sunt 10.000 de manageri străini în companiile multinaționale din România, iar salariile lor însumează 1.2 miliarde de euro. Echivalentul a 1.2 miliarde de euro îl reprezintă salariile anuale a 250.000 de profesori ce încasează un salariu lunar de 200 de euro. Pachetele salariale ale managerilor străini includ locuințe de serviciu, taxele pentru şcoala privată a copiilor, vizite periodice in țara de origine si asigurări medicale în clinici private. Cea mai ieftină şcoală privată din Bucureşti costă 3.250 de euro anual. În cele 102 licee private din România învață 25.000 de elevi iar taxele ajung şi la 19.000 de euro pe an la American International School of Bucharest.

Managerii din România sunt privilegiați în raport cu managerii din Vestul Europei din perspectiva costului relativ redus de trai dar şi a fiscalității reduse asupra veniturilor. “Creşterile salariale pe pozitii de management, stagnarea preturilor la imobiliare si recesiunea economica de pe pietele intenationale au propulsat Romania pe locul 8 lume in functie de puterea de cumparare a managerilor”, nota Ziarul Financiar.

În timp ce managerii români urcau în topul veniturilor reale, statul căuta cum să ia bani de la cei mai săraci dintre români, oferea deductibilități fiscale pentru asigurări private de sănătate, limita contribuțiile de pensii pe care le plăteau angajații cu venituri mari la 1000 de RON pe lună şi introducea un mecanism (prin Legea Educației) pentru ca şcolile private din România să primească finanțare de la stat.

Consiliul Investitorilor Străini prididea guvernul Boc să reducă contribuțiile de asigurări sociale, să excepteze de la plata impozitului în România fondurile de investiții cu sediul în străinătate şi saluta schimbările de “flexibilizare” de pe piața muncii care permiteau reducerea costurilor pentru patroni.

Ce oferea Consiliul Investitorilor Stăini în schimb? Dacă profiturile sunt repatriate mai mult sau mai puțin transparent, dacă bonusurile sunt în firme offshore, dacă România nu taxează veniturile progresiv şi oferă atâtea deductibilități, cum contribuie investitorii străini la dezvoltarea societății în care operează? Cele mai mari venituri din România sunt cheltuite într-un regim paralel, în care şcolile şi spitalele sunt private. Expații petrec câțiva ani în România dar sunt relativ feriți de realitățile societății româneşti. De la şcoli private în Elveția la spitale private în Austria, dregătorii români urmează acelaşi sistem. Mai mult, se gândesc cum să dividă sistemele de educație şi de sănătate în sisteme pentru bogați şi pentru săraci, cu un minim de redistribuire.

Pe baza datelor,constatam că în România aceste venituri crescuseră în criză: percentila 100 de venituri avea în medie venituri de 2.500 de euro în 2007 dar de nu mai putin de 5.285 de euro pe lună în 2009, în timp ce veniturile restului populației scădeau în termeni reali. Încercând să urmăresc evoluția acestor venituri în ultimii ani. Cînd corpul politic comunist nu a mai fost capabil să-şi ia pulsul, a venit o putere externă care a pus diagnosticul: tranziţie, adică moarte cerebrală. Ce face medicul într-un astfel de caz? Am spus mai sus: îi menţine respiraţia şi circulaţia sîngelui, în timp ce face transfer de organe către alte corpuri politice.

FMI şi Banca Mondială & co au îndeplinit și încă mai îndeplinesc aceeaşi funcţie ca cea a mediculului transplantolog: pompează, pe de o parte, bani pentru a menţine circulaţia sanguină şi respiraţia statului mort cerebral şi, în paralel, are loc un amplu proces de transplant al tuturor organelor vitale ale corpului-stat (de la controlul asupra circuitului sanguin-bancă, la cel asupra rinichilor, ţesuturilor etc. – fabrici, uzine, sisteme energetice, căi ferate etc.) către corpurile-politice care au puterea economică și politică de control asupra acestor morţi cerebrali politici.

În ultimii 20 de ani, am asistat la destramarea instituţiilor statului şi la o luptă fără precedent împotriva lui. Părinţii noştri, care au trăit în anii ’50-’70, construiau infrastructura acestei ţări, de la drumuri la fabrici şi uzine, de la dispensare şi şcoli la cinematografe şi stadioane. Acea generaţie (şi tot ce au constuit ei) a devenit o generaţie-donor pentru viaţa socială, politică şi economică a perioadei postcomuniste. Dincolo de ideologie, aceasta este realitatea cinică şi tragică. Ce a construit acea generaţie într-un an, noi nu am reuşit să facem în 20 de ani. Din acele resurse umane, economice şi realităţi sociale am trăit şi am consumat (după 90) pînă la epuizare, fără a pune mai nimic în loc. Ce s-a construit atunci, după anii ’90, am vîndut sau dat altora, care nu contribuiseră la aceste avuții, cu un patos nemaiîntîlnit. În locurile uzinelor şi fabricilor care produceau au apărut compexe comerciale, vapoarele s-au transformat în iahturi, iar căile ferate se vînd la fier vechi. Şcolile şi spitalele se închid din cauză că nu sînt profitabile. Singurul adevăr valabil rămas este profitul. Aceasta este convingerea şi practica cotidiană a fiecărui cetăţean ieşit din comunism. Singurul lucru real pe care l-am realizat este distrugerea coeziunii sociale, am distrus ultima fărîmă de sensibilitate socială, lucru care a dus la dispariția sensului politic. Şi aşa am transformat totul în ghetouri: ghetouri imense şi mici ghetouri de lux, aşa cum şi populaţia acestei ţări a fost împărţită în două grupuri: unul mare, al „răilor paraziţi, necivilizaţi şi ineficienţi“, şi unul mic, al „bunilor cetăţeni civilizaţi şi eficienţi“.

Iar visul copiilor din anii ’70 de a deveni medici, profesori, ingineri şi cosmonauţi este azi privit ca unul desuet și ridicol. Majoritatea au renunţat demult la visul lor, la meseriile pe care şi le-au însuşit cu mult efort, făcînd tot soiul de munci fantasmagorice (publicitate, PR, marketing etc.). Singurul vis al generaţiei aflate în plină maturitate astăzi e acela de a avea acces la împrumuturi pentru a-şi achiziţiona lucruri de care nu vor avea cu adevărat nevoie niciodată.

Am luptat pentru capitalism pînă nu ne-a mai rămas de vîndut decît propriile suflete. Ba mai rău, am mers mult mai departe: am luat împrumuturi pentru generaţiile care încă nu s-au născut. Cînd se vor naşte, se vor naşte înrobiţi de lanţurile datoriilor făcute de părinţii lor. Şi aşa treptat, treptat am devenit sclavii care dăm naștere unor noi sclavi nevinovați. In acest moment marile tari europene profita de context si de actiunea lui Traian Basescu pentru a ne impinge si la mai margine, si tot acum apare si cantecul de sirena al Rusiei. Oamenii de la Bruxelles nu sunt straini de acest joc geopolitic.

Basescu a facut un joc perfect pentru niste cercuri din afara UE. A oferit pretext celor din Vest sa ne marginalizeze si alibi Rusiei sa fie suparata pe noi. Iar Vocea Rusiei, prin opiniile sale, ii ofera, de fapt, lui Basescu, pretextul de a spune ca USL face jocul Moscovei. E o mare mistificare aici…Pentru aceasta, la alegeri, slujbașii lui băsescu vor participa sub forma unei alianțe de dreapta, grupate în jurul noilor/vechi vedete Ungureanu-Neamțu-Macovei. Scopul este acapararea a cel puțin 30% din voturi. Cum ei vor fi cei care organizează alegerile, vor obține lejer acest scor. Atomizarea țării slujește multor interese atât din interiorul UE cât și din exteriorul său. La urma urmei, trebuie cumva efectuată plata pentru faptul că România și Bulgaria au fost admise. Pentru mine unul nu a fost cumva vreo surpriză amestecul grosolan, de tip sovietic, al comisarilor de la Bruxelles în treburile României în ultimi ani. De câţiva ani spun – şi spun în ciuda multora şi în ciuda criticilor şi chiar persiflărilor unora – că România a ajuns o colonie, iar ceea ce s-a întâmplat până acum a fost doar o demonstraţie a centrului vest-european că România de la periferie este o colonie şi n-are dreptul la vreun alt statut. România trebuie să rămână o anexă de consum a centrului! România trebuie să nu deţină controlul propriilor resurse! Banii din România – adică cei ce se strâng în distribuţiile de energie si cei care se rulează prin bănci – trebuie să fie în continuare sub controlul străinilor, al centrului! Programul de cedare a controlului naţional asupra brumei ce a mai rămas în mâna statului român (adică filiera minerit/electricitate, energia hidro, căile ferate) trebuie să opereze mai departe, aşa cum este prevăzut în acordul cu FMI şi CE.

Democraţia de tip nou nu funcţionează pe bază de majoritate, ci prin dictat politic extern. Până la urmă, votul vostru chiar nu mai contează. Dacă o fi contat vreodată. Sunteţi cetăţeni de rangul doi. Umăr la umăr, aţi fi o forţă. Dar nu funcţionaţi ca grup.

Eşti iritat, la fel ca încă vreo şapte milioane juma’ de votanţi, că soarta ţi-e decisă prin dictate emise la Bruxelles, Berlin şi Budapesta. Că România nu e tratată de UE ca un stat cu drepturi egale. Ai contribuit financiar la realizarea unui recensământ naţional. Ţi-au bătut unii la uşă. Le-ai dat drumul în casă. Le-ai oferit o cafea. Coborând în profunzime la nivelul factorilor de producţie şi nerămânând la suprafaţă la nivelul semnelor exterioare precum creşterea economică, inflaţia sau cursul de schimb, analiza merita să ajungă în atenţia îndeosebi a experţilor de la FMI şi a celor de la BNR care au conceput programul de înfruntare a crizei. Deşi cu totul inutil! Pentru că aceştia sunt şi ei tobă de carte, dar obiectivul lor, de altfel atins, a fost nu cumva revenirea economiei, ci, într-o primă fază să-i zicem macroeconomică, ajutorarea băncilor străine pe seama unor nevinovaţi (salariaţi, pensionari, contribuabili), iar, într-o a doua fază, să-i zicem microeconomică, eliminarea brumei de economie românească din România prin ţintite privatizări şi prin aşa-numita liberalizare, de fapt o banală dar dramatică creştere, a preţurilor în energie.

Am însă o întrebare, rezultând probabil din capacitatea mea mai slabă de a surprinde lucrurile în profunzime: de fapt ce are (sau nu are) actualul model economic că nu permite obţinerea de creştere economică ridicată şi, implicit, ce ar trebui să fie concret un nou model care să permită obţinerea acesteia (desigur, nu o creştere economică falsă, ci una cu impact asupra nivelului de trai)?

Actualul model economic al României este un clasic – repetăm, un clasic! – model de tip colonial, cu valoare adăugată joasă şi control integral al capitalului străin în axa majoră a economiei, model rezervat periferiilor de către centrul colonial (în cazul în speţă Vestul Europei). României îi este de fapt rezervat cel mai de jos dintre stadiile modelului de tip colonial: cel de anexă de consum, care nu este nici măcar integrat centrului precum este atelierul. Cum s-a ajuns aici doar cei ce vor să nu vadă evită subiectul: prin rapt de tip colonial, prin preluarea de către capitalul centrului a punctelor strategice şi sectoarelor de forţă ale economiei.

Cum se poate ieşi din această situaţie? Căci, dacă se admite a se discuta despre un nou model economic, înseamnă că se presupune că se poate ieşi din această situaţie! Apelând la istorie, nu există vreun dubiu că, din situaţia de colonie, nu se poate ieşi decât într-o anumită conjunctură internaţională, iar în momentul de faţă conjunctura internaţională nu este favorabilă nici chiar unei încercări, darămite unei reuşite!

Un nou model economic pentru România este înafara discuţiei în conjunctura actuală. Dar să admitem că putem aspira nestingheriţi la un nou model economic! Atunci însă întrebarea firească este cine ar urma să-l construiască. Desigur, cineva interesat într-un asemenea model şi care să aibă şi putinţa s-o facă! Să fie vorba de statul român?! Deposedat de controlul direct şi indirect asupra economiei, statul, şi să vrea, nu mai poate! Nu mai dispune nici de resurse, nici de pârghii care să redirecţioneze resursele aflate în mâna altora! Fără resurse şi fără pârghii, statul este ca şi inexistent din punctul de vedere al construirii unui nou model economic. Cine ar mai putea fi interesat şi cu potenţe de implementare? Singura forţă aptă de a construi un nou model economic ar fi fost capitalul privat autohton la spate cu capitalul public, dar, prin dispariţia practic a statului, această şansă nu mai există.

Nu întâmplător, tocmai cei cu contribuţia cea mai mare la demolarea economiei româneşti vorbesc de rolul precumpănitor al capitalului străin. A aştepta însă mântuirea sau un nou model economic de la capitalul străin este o pură naivitate. Capitalul străin a fost cel care a adus România unde România este acum din punct de vedere economic! Nici nu se pune problema dacă capitalul străin este interesat sau nu de un nou model economic în România! Căci, pur şi simplu, nu este treaba lui! Treaba lui este profitul. De aceea a venit în România şi asta va urmări în România, în veacul vecilor! Pe mâna capitalului străin, România va rămâne mereu o colonie şi va muri subdezvoltată cu dragul ei de capital străin de gât! Numărul grupurilor de firme româneşti a fost în 2012 de 5.689. În aceeași perioadă la noi în țară activau 31.718 multinaționale, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).

CULMEA NEOCOLONIALISMULUI: Ajutoare de stat de 67 MILIOANE EURO pentru marile CORPORATII IT! IBM, Deutsche Bank, Dell, Microsoft – “bietii” intreprinzatori stipendiati din banii romanilor-cersetori…
IBM, Endava, DB Global Technology (Deutsche Bank), Dell, SCC Services, Telecom Global Services Center si Microsoft au primit in 2013 acorduri de finantare in baza schemei de ajutor de stat in proiecte IT care creeaza minim 200 de locuri de munca, conform datelor Guvernului. Valoarea totala a acestor proiecte de investitii depaseste 160,5 milioane euro, ajutorul de stat pe care il vor primi este de 67 milioane de euro, 3.151 de locuri de munca urmand sa fie create in cel mult 3 ani de la finalizarea investitiilor.

Guvernul a aprobat ajutoare de stat in valoare de peste 215,4 milioane euro in 2013 in baza a trei scheme de ajutor administrate in prezent de Ministerul de Finante, a anuntat joi institutia.

“Printre principalii beneficiari de ajutor de stat in care au primit acorduri de finantare in anul 2013, in baza schemelor administrate de Ministerul Finantelor Publice, se afla companii cu capital strain de renume international precum: Daimler, IBM, Microsoft, Dell, Delphi, Continental Anvelope etc. dar si companii cu capital romanesc precum Adeplast etc. Principalele proiecte finantate cu ajutor de stat si finalizate in anul 2013 sunt cele ale companiilor Pirelli, Dacia-Renault, Rombat, Contitech (parte a grupului Continental) etc.“, se arata in comunicatul Ministerului de Finante.

Ministerul de Finante administreaza in prezent trei scheme de ajutor de stat, reglementate prin:

– H.G. nr.1680/2008 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind asigurarea dezvoltarii economice durabile
– H.G. nr.753/2008 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind dezvoltarea regionala prin stimularea investitiilor
– H.G. nr.797/2012 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru sprijinirea investitiilor care promoveaza dezvoltarea regionala prin utilizarea tehnologiilor noi si crearea de locuri de munca.

Schema de ajutor de stat reglementata prin Hotararea de Guvern din iulie 2012 vizeaza investitiile care promoveaza utilizarea tehnologiilor noi (ITC) si crearea a cel putin 200 de locuri de munca. Locurile de munca trebuie create in cel mult 3 ani de la data finalizarii investitiei, iar firma are obligatia de a mentine posturile create cel putin 5 ani de la data efectuarii primei plati a ajutorului de stat aferent fiecarui loc de munca creat.

Guvernul a publicat pe site-ul sau lista companiilor care au primit in 2013 acorduri de finantare in baza acestei scheme de ajutor de stat, precum si detalii despre proiectele de investitii si locurile de munca pe care si-au asumat ca le vor crea.

Iata mai jos aceste proiecte, in functie de numarul de locuri de munca ce urmeaza sa fie create:

1. IBM a primit acordul de finantare in data de 05.07.2013. Proiectul, in valoare de 51,2 milioane de euro, vizeaza ‘extinderea activitatii IBM ROMANIA prin realizarea unei investitii initiale constand in achizitia de echipamente si crearea de noi locuri de munca’. Proiectul va fi implementat in localitatile Bucuresti si Brasov, IBM asumandu-si crearea a 900 de locuri de munca. Valoarea ajutorului de stat pentru acest proiect este de 21 milioane de euro.
2. Endava Romania a primit acordul de finantare in data de 14.06.2013. Valoarea totala a proiectului de investitii este de 20,7 milioane de euro si vizeaza activitati de realizare a softului la comanda ‘Dezvoltare regionala Endava 1000+’. Proiectul este implementat in Bucuresti, Iasi si Cluj, iar compania si-a asumat crearea a 500 de locuri de munca. Valoarea ajutorului de stat este de 9,5 milioane de euro.
3. DB Global Technology (Deutsche Bank) a primit acordul de finantare in data de 20.12.2013. Proiectul, in valoare de 39,24 milioane de euro, vizeaza “Centrul de tehnologie din Europa de Est al Deutsche Bank AG” si crearea a 500 de locuri de munca. Proiectul va fi implementat in Bucuresti, iar valoarea ajutorului de stat este de 15,69 milioane de euro.
4. Dell a primit acordul de finantare in data de 20.12.2013. Proiectul, in valoare de 21,09 milioane de euro, vizeaza “extinderea activitatii curente prin investitii in tehnologii noi si crearea de noi locuri de munca” si crearea a 455 de locuri de munca. Proiectul va fi implementat in Bucuresti, iar valoarea ajutorului de stat este de 8,43 milioane de euro.
5. SCC Services a aprimit acordul de finantare in data de 17.10.2013. Proiectul are o valoare totala de 7,74 milioane de euro si vizeaza “extinderea si diversificarea activitatii SC SCC SERVICES ROMANIA prin realizarea unei investitii initiale constand in achizitia de echipamente si crearea de noi locuri de munca’. Proiectul va fi implementat la Bacau, compania asumandu-si crearea a 376 de locuri de munca.
6. TELECOM GLOBAL SERVICES CENTER a primit acordul de finantare in data de 02.09.2013. Proiectul, denumit Umanis, este o investitie greenfiled, care va fi implementata in Bucuresti si va crea 220 de locuri de munca. Valoarea totala a proiectului este de 8,6 milioane de euro, iar valoarea ajutorului de stat este de 3,44 milioane de euro.
7. Microsoft a primit acordul de finantare in data de 05.07. 2013. Proiectul, in valoare de 11,91 milioane de euro, vizeaza “extinderea si diversificarea Diviziei de Suport si Servicii pentru clienti si parteneri a Microsoft Romania’ si crearea a 200 de locuri de munca. Proiectul va fi implementat in Bucuresti si Timisoara. Valoarea ajutorului de stat pentru acest proiect este de 5,06 milioane de euro. Iata insa ca banii romanilor, altfel cersetorii Europei care isterizeaza cancelariile “lumii bune”, sunt foarte buni si, dupa toate aparentele, foarte usor de acordat ca ajutor de stat unor “bieti” intreprinzatori ca Microsoft, Dell sau Deutsche Bank! Numai daca alaturam numele acestor giganti ai corporatiilor cu notiunea de “ajutor de stat” si punem in context, adica ne gandim la isteria anti-cheltuieli publice, anti-finantare companii nationale, la regimul de taxe la care este supus intreprinzatorul autohton, rezulta o nepotrivire sfidatoare, batjocoritoare.

Dar este doar inca o dovada a regimului periferic, neocolonial, pe care il are tara noastra, care pentru 200 locuri de munca (doua sute!) plateste de-i iese pe nas corporatiilor hraparete, care sunt nimic altceva decat niste jigănii ciorditoare.
Ceea ce a urmarit capitalul strain in privinta relatiilor de munca din Romania a fost obtinut. Noul Cod al Muncii – scris integral de Consiliul Investitorilor Straini si Camera de Comert Romano-Americana – a vizat si, prin asumarea guvernamentala in parlament, a realizat o fragilizare totala a pozitiei angajatilor si o intarire corespondenta a pozitiei angajatorilor, care, la nivelul salariilor mici practicate in Romania, scot complet relatiile de munca de aici din spatiul european, din care pretind ca ar face parte. Fragilizare urmarita si obtinuta indeosebi in trei domenii sau privinte!

Pe de o parte, in precarizarea relatiei institutionale in sine (contractul de munca), prin campul larg deschis folosirii contractelor de munca pe perioada determinata. Prin manevre abile si putin abuz, care oricum nu este taxat, un angajat poate fi folosit la nesfarsit cu contract de munca pe perioade determinate, deci cu un salariu mai mic si cu permanenta amenintare a pierderii automate a locului de munca. Pe de alta parte, in privinta stabilirii timpului de lucru, care ajunge – complet neeuropean – la discretia totala a angajatorului.

Acesta poate forta angajatul sa lucreze 12-14 ore pe zi, iar posibilitatea de recuperare in decursul unei perioade exagerat de lungi face aceasta recuperare. In plus, formularile deliberat laxe in domeniu lasa la dispozitia patronului fara vreo justificare orice reducere a timpului de lucru cu scaderea corespondenta a salariului. In sfarsit, in privinta concedierii angajatilor, ajunsa si aceasta la discretia angajatorului, printr-o inventie parsiva care, pe cat suna de pompos pe atat este goala de continut si isi dezvaluie adevarata natura!

Angajatul va fi legat de indeplinirea unor criterii de performanta. Ce inseamna criterii de performanta, caci de stabilit stim cine le stabileste: angajatorul?! Criterii de performanta se stabilesc pentru un manager, nu pentru un angajat intr-o functie de executie. Acestuia din urma i se pot trasa sarcini de productie sau, dupa caz, sarcini de serviciu, adica ceea ce depinde de el. Performanta depinde de organizarea interna si de un context extern firmei, a caror valorificare intra in atributiile unui manager, dar n-au nici o legatura cu un simplu angajat.

Eliminarea din ecuatie a sarcinii de munca si a vreunui cuvant de spus din partea sindicatelor in stabilirea acestor sarcini deschide un teren vast de abuz in materie de concedieri in numele neindeplinirii performantei, pe care legea nu o precizeaza si deci pe care patronul o poate invoca in locul bunului plac, fara ca legea sa-l poata apara pe angajat cu ceva. De fapt, asta a urmarit capitalul strain si a obtinut: scoaterea de sub jurisdictia legii a litigiilor de munca. Firmele straine s-au plans si s-au tot plans ca, in baza vechiului Cod al Muncii, pierdeau procese cu salariatii in instanta. Ei bine, s-a pus capat acestui lucru!

Mark Gitenstein, fost ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, a cerut,Guvernului României, să liberalizeze piaţa energiei. Din discursul ţinut la Bursa de Valori Bucureşti, reiese că Gitenstein s-a referit, implicit, la liberalizarea preţului energiei electrice pentru populaţie.

“Pentru ca România să-şi poată valorifica deplin resursele energetice, guvernul trebuie de asemenea să-şi respecte angajamentul de a liberaliza piaţa energiei. Înţeleg îngrijorarea cu privire la impactul asupra consumatorilor individuali, mai ales asupra celor aflaţi sub pragul sărăciei.

Sursa: SearchNewsGlobal