Mai-marii lumii ne pregătesc ceva! Cum după şocul din 2008, la nivelul societăţii, ne aflăm încă la o etapă a întrebărilor, reevaluării şi bilanţurilor – soluţiile fiind departe – reţetele sunt căutate undeva sus, tot la factorii de decizie, adică la cei care ne-au împins în actuala criză. Convingerea formată pare a fi aceea că pentru a contracara excesele participanţilor la piaţă este nevoie de mai multă centralizare şi de reglementări mult mai drastice. Asta în vreme ce vâltoarea crizei seculare ne-ar putea conduce către alte concluzii şi în primul rând la aceea că (supra)îndatorarea generalizată este un fenomen nociv. Cum însă o oligarhie bine înfiptă câştigă enorm de pe urma sistemului cămătăresc mondial, nucleul dur al acestuia va încerca să ne ducă în cu totul alte direcţii.
La nivel european efortul pentru centralizare şi uniformizare este cu atât mai vizibil cu cât şi diversitatea de pe continent este una remarcabilă.
Stindardul luptei împotriva crizei este folosit pentru a introduce noi şi noi instituţii de reglementare, suprareglementare şi parareglementare şi pentru a întări centralismul deja existent.
România este invitată la rândul ei să se prindă în chingile colosului tot mai rigid european, la doi ani după ce şi-a pus “centura de siguranţă” a FMI şi la două decenii de când a evadat din lagărul sovietic. Mesajul liderilor continentali ne-a fost transmis prin intermediul guvernatorului Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu. Acesta a folosit în două rânduri prilejul unor discursuri cu ocazia decernării titlului de “doctor honoris causa” al unor Universităţi româneşti pentru a face cunoscută opiniei publice viziunea conturată în forurile decizionale ale Europei şi în sistemul băncilor centrale. Isărescu pare a cunoaşte observaţia potrivit căreia – în istorie – de multe ori discursuri rostite în aula unor instituţii de învăţământ superior au trasat liniile directoare ale politicii pe decenii.
La sfârşitul lunii iunie, guvernatorul BNR ne-a vorbit despre macroprudenţialitate la decernarea titlului de “doctor honoris causa” al Universităţii Româno-Americane din Bucureşti. Această disciplină s-ar constitui din alcătuirea setului de reglementări care ar trebui să însoţească regleumentarea bancară. Ponderea avansului la contractarea creditului, raportul dintre rata la bancă şi venituri, adecvarea lichidităţilor bancare la împrumuturile acordate, aspectele care ţin de maturitatea contractelor de împrumut şi a depozitelor se subsumează acestei filosofii denumită macroprudenţialitate. “Nu e bine definită, dar sentimentul meu este acela că reprezintă viitorul. Este prematur să spunem că reprezintă reglementarea globalizării sau globalizarea reglementării, cum cineva a riscat să o facă, însă aceasta este o direcţie inevitabilă”, ne-a spus atunci Isărescu.
Săptămâna trecută, acesta a venit cu un nou mesaj preluat pentru opinia publică românească de la factorii de decizie din Occident. Cu ocazia decernării titlului de “doctor honoris causa” al Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), Isărescu ne-a vorbit despre guvernanţă, adică despre suma de reguli formale şi informale, legi şi cutume care – nefiind un substitut al guvernării – trebuie să asigure buna funcţionare a societăţii. De vreme ce guvernarea nu are pârghii şi nu se poate ocupa de tot, rămâne ca întreaga coerenţă a politicilor să fie imprimată – indirect – prin guvernanţă.
Influenţarea pieţei prin mijloace subtile se impune în condiţiile în care nici controlul nemijlocit nu poate funcţiona, iar pieţele libere au propriile limite. Mugur Isărescu a spus că funcţionarea “mâinii invizibile” a pieţelor libere invocată de Adam Smith funcţionează doar într-un climat de moralitate a societăţii, cartea “Avuţia Naţiunilor” fiind scrisă în epoca Angliei puritane. “Oamenii atunci munceau. Puneau osul la treabă. Nu aveau înclinaţii spre speculaţii şi câştiguri ieftine cum au bancherii în lumea de astăzi”, a spus guvernatorul.
Neîncrederea în funcţionarea pieţelor libere pare a fi dominantă în rândul liderilor europeni cărora nici că le-ar trece prin cap că principalele disfuncţionalităţi ale acestora sunt determinate de distorsiunile aduse de un sistem monetar prost alcătuit. Dincolo de tentaţia pentru suprareglementare invocată de guvernator şi în discursul de la SNSPA, diagnosticul şi soluţiile care vor ieşi din apele învolburate ale crizei vor fi probabil cu totul altele.
Implozia creditului şi criza economică ce se va dezlănţui vor da naştere unor întrebări şi frământări sociale care – ca de atâtea alte ori în istorie – vor schimba întreaga paradigmă. Concluzia omenirii secolului al XXI-lea nu va fi alta decât cea pusă de profeţii religiilor revelate şi înţelepţii lumii în celelalte cinci mii de ani: îndatorarea este nocivă şi trebuie să fie cu totul excepţională, în timp ce supraîndatorarea este letală. Un sistem economic ce operează cu datorii generalizate şi poartă poveri echivalente cu întreaga activitate a oamenilor pe ani întregi în faţă este sortit inevitabil colapsului. Poate în prezent sunt mulţi care surâd la auzul unor aşa sentinţe radicale. Este şi motivul pentru care avem încă în faţă un purgatoriu de traversat pentru a ne lămuri asupra acestui adevăr.
Adrian Panaite
sursa: curierulnational.ro
Adauga comentariu