Analize și opinii Cultură și Familie Politică

Moise Guran, un dezinformator de modă veche

Să vă spun o poveste care merită băgată în cursul scurt de propagandă gri. Ştiţi despre ce este vorba, amestecul nediferenţiat de adevăr şi minciună care serveşte unui scop ascuns. Pentru ca reţeta să funcţioneze avem nevoie de un laborator de creaţie unde se prepară amestecul toxic, apoi un lansator cu credibilitate, un gornist pe care îl ascultă lumea. Şi nu în ultimul rând avem nevoie de răspândaci de bună credinţă, de relee care să preia mesajul gornistului şi să-l ducă mai departe, ca nişte apostoli pe invers. Dar să începem cu începutul:
Laboratorul toxic
În ziua dezbaterii bugetului, pe 5 februarie, 23 de ONG-uri au făcut public un comunicat în care anunţau că anual statul dă cultelor religioase 540 milioane de euro, reprezentând 0,4% din PIB şi cereau ca asta să nu se mai repete. 23 de ONG-uri cu nume răsunătoare (lista aici) în realitate dacă îi aliniezi pe toţi, scoţi dracii din ei cu două molitve, nu sunt aşa mulţi. În sfârşit, aceeaşi veche gaşcă de rătăciţi, veşnica echipă de zgomote. Bineînţeles, a bubuit rapid pe net şi la televiziuni: peste „jumătate de miliard de euro pentru Biserica Ortodoxă Română”, lamentări şi plânsete de grija profesorilor şi a medicilor.

Gornistul Moise Guran

Trâmbiţa Judecăţii de Apoi pe rit bezbojnic a sunat-o marele analist financiar de la TVR1 Moise Guran, la o oră de maximă audienţă. Îl ştiţi pe Moise Guran, un băiat serios care prezintă nişte cartoane frumoase cu cifre şi face interpretări, trage concluzii etc. Omul era şi pentru mine până acum dincolo de orice îndoială, chiar îmi plăceau emisiunile lui. Şi în aceeaşi zi cu publicarea scrisorii celor 23 de ONG-uri Moise Guran şi-a deschis emisiunea cu „jumătatea de miliard pentru Biserica Ortodoxă”. Ia priviţi ce carton frumos are!

Moise Guran la ora de business

Moise Guran la ora de business

Uşor inexplicabil cum „540 milioane euro pentru cultele religioase” din apelul iniţial s-au transformat în „540 milioane euro pentru Biserica Ortodoxă”. Probabil a zis să nu se supere musulmanii pe el. Nici eu nu mă supăr, ortodocşii sunt majoritari, hai să zicem 540 milioane euro la ortodocşi. Dar comparaţia e frumoasă rău! Deci Moise Guran, ca un analist feroce, compară aşa: „salarii medici” şi „salarii profesori” cu „Biserica Ortodoxă”, în loc să compare „salarii medici” cu „salarii preoţi”, cum ar fi fost corect. În discurs şi pe blogul său Moise Guran face nişte piruete retorice, că în cele 540 milioane euro sunt incluse şi salariile preoţilor, bla-bla. Da, dar Moise Guran, ca un vechi om de televiziune ştie că „verba volant”, iar imaginea se lipeşte de retină. Ceea ce s-a şi întâmplat: nici unul din răspândaci nu a ţinut seama de piruetele lui Moise Guran, au înghiţit-o direct şi s-au apucat şi ei de făcut calcule (precum Robintel): 4.444 euro pentru fiecare medic faţă de 9.642 euro pentru fiecare preot! Oribil! Nimeni nu a mai ţinut seama de diferenţa „540 milioane euro includ şi salariile preoţilor” şi să caute care este suma salariilor, să facă o comparaţie onestă. … şi adevărul?

Adevărul umblă cu capul spart în ţara românească. În aceeaşi zi în care furia bezbojnică invada televiziunile şi internetul, România Liberă punea lucrurile la punct. „Jumătatea de miliard de euro” din comunicatul celor 23 de ONG-uri nervoase s-a dovedit în proiectul de buget a fi de doar 70 milioane euro. Iar salariile personalului clerical pentru anul 2013 (toate cultele, nu doar ortodocşii) vor fi de 260 milioane lei, adică 60 milioane euro. Şi acum să modificăm cartonul lui Moise Guran: salarii medici – 200 milioane euro, salarii profesori – 1,2 miliarde euro, salarii preoţi – 60 milioane euro. Parcă e altceva, nu? Unele din cele 23 de ONG-uri şi-au recunoscut greşeala printre dinţi, cifra lor era luată chipurile dintr-un comunicat al Bisericii Ortodoxe Române care spunea că biserica primeşte 0,4% din PIB, au făcut ei calculul şi le-a ieşit 540 milioane euro. Printre ONG-urile astea minunate se numără şi Active Watch, asociaţia aia care îi învaţă pe jurnalişti verificarea informaţiei din trei surse şi responsabilitatea informaţiilor aruncate în spaţiul public. Dar a făcut Moise Guran o nouă emisiune în care să spună că a dat-o grav de perete şi să îşi ceară scuze? Blogerii care au preluat calomnia asta s-au apucat să scrie vreo erată? Cele 23 de ONG-uri au anunţat că îşi retrag scrisoarea? Facebook-ul duduie de indignare împotriva preoţilor care iau salarii de 540 milioane euro. Apar şi reacţii de genul acesteia. Sau interpretări exclusiv în baza cartonului mincinos prezentat de Moise Guran (aici). Iniţial vroiam să fac o listă cu toţi rătăciţii care au preluat ştirea mincinoasă a lui Moise Guran, însă sunt mulţi şi ar însemna să-mi pierd timpul degeaba. Efectul acestei minciuni a fost devastator pentru imaginea Bisericii Ortodoxe Române, toate site-urile de ştiri au lansat dezbateri împotriva bisericii. Pentru mine Moise Guran şi-a pierdut statutul de standard jurnalistic. Nu poţi să arunci pe TVR1 cifre scoase din burtă, neverificate şi să calomniezi cea mai mare parte din oamenii acestei ţări (care până la urmă îţi plătesc salariul prin taxa radio-TV!). Toată lumea îl înjură pe Mihai Gâdea care îşi lucrează dovezile televizate în Photoshop. Ei bine, Moise Guran a reuşit să coboare mai jos.

sursa: george-damian.ro

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • De ce trebuie sa ne miram? Nu este primul atac si nici ultimul asupra ortodoxiei. Au terminat cu invatamintul, au terminat cu armata, mai avem citiva mercenari , si ei umblind aiurea prin pustiuri, sa apere democratia americana. Sanatatea primeste si ea suturi dupa suturi, cultura a devenit incultura. Cine a ramas? Ortodoxia. Dar nadajduiesc sa le de a Dumnezeu cit de curind peste bot celor care vor desfiintarea fiintei nationale. Nu se ia nimeni de escrocii care au indatorat tara cu peste 100 de miliarde, de cei care de 23 de ani jefuiesc tara si popor la adapostul legilor si constitutiei facute tot de ei in ascuns.Ce solutiitrebuie aplicate ptr ca cinstea,morala, adevarul sa fie acolo unde trebuie? In inima fiecarui om!

  • Sa inteleg ca e OK ca preotii sa faca “munca de caritate” pe banii nostrii, bani proveniti din bugetul de stat. V-ati gandit sa insumati preturile la masinile pe care le conduc ei? Eu cred ca numai asta depasesete cu mult bugetul lor de salarii pe mult mai mult de 1 an. Cum se explica asta cand cel mult cateva procente din ei muncesc efectiv ceva inafara prestarii la biserica. E absolut jenant ce se intampla. Tineti cu ursu!

  • Nu mai urmaresc de mult TVR1 dar am avut ocazia sa-l ascult la radio la o emisiune dialog cu ascultatorii probabl la romania actualitati, in care in calitate de moderator le inchidea gura celor carora nu le impartasea opiniile. Acesti indivizi fie ca sunt de o parte sau de alta a spectrului politic sunt instrumentele artizanilor Globalizarii, iar misiunea lor este de a desfiinta ideea de natiune, de ai dezradacina pe oameni din ogorul etnic si de a le distruge sprijinul moral al institutiilor religioase milenare.

  • Scumpul meu Stelica si stimati cititori. BISERICA nu a nascut omul si cu siguranta pot spune ca omul a nascocit ORTODOXIA sau ce forma de credinta vreti voi. Nu doresc sa atac nici o credinta dea co-pamantenilor mei atat timp cat nimeni nu ma va judeca si obliga sa fiu de acord cu ei. Fiecare are acelasi drept de a crede in orice. Indiferent cine este majoritar nu ma poate obliga nimeni sa-mi botez copilul sau sa-mi inmormantez rudele prin gradina la tara (ca in cimitirul ortodox nu are voie) si bomboana de pe coliva trebuie sa fie musai de la magazinul ortodox. Lasand la o parte religia care mie imi PUTE nu uitati ca Moise Guran lucreaza la TVR.
    Indiferent cine si unde lucreaza in domeniul televiziunii NU ESTE PUS ACOLO SA VA INFORMEZE PE VOI, el este distribuit si remunerat pentru a REGURGITA MESAJUL STAPANULUI/PATRONULUI lui. Cine iese pe sticla si spune adevarul are toate sansele sa fie DEMONIZAT si torturat prin SARACIE daca nu varianta rapida MARTIRIZAT. Cine stie cunoaste cum mai zice o zicala.
    CONCLUZIE:
    1.Biserica o merita cu varf si indesat prin esenta ei prin ceea ce este ea cu adevarat.
    2.Moise Guran ca si ceilalti doar executa ordine pentru ca el nu realizeaza emisiunile de unul singur( inclusiv partea tehnica ).
    3.Tembelizorul iti face rau deoarece iti prezinta viziunile strambe ale unor oameni drepti sau invers ca nu mai stiu…