Dacă cinismul o fi principala însuşire a politicienilor – deşi personal aş prefera cumpătarea -, parada de cinism ajunsă astăzi la apogeu afectează chiar fundamentele organizării sociale.
Această maladie a moralei sociale se dovedeşte contagioasă. Mult mai contagioasă decât virusul H1A1. Căci cinismul politic are efecte în cascadă asupra întregii societăţi. Crizele se multiplică la nesfârşit. Categoriile sociale şi profesionale sunt puse în conflict. Solidaritatea, ca atitudine publică, e de mult apusă, chiar dacă mai este mimată câteodată în campanii de strângere de fonduri televizate. Să ne mai mirăm că ţara pare neguvernabilă?
Scandalurile nesfârşite, corupţia afişată, promisiunile neîmplinite, frauda electorală generalizată, toate semne ale unei crize de sistem, sunt tot atâtea motive pentru care cinismul a devenit o atitudine generală. Şi asta nu de azi, de ieri.
Dar astăzi cetăţenii cad pradă aceleiaşi atitudini. Totul însă vine dinspre politică. Încă din Republica sa, Platon, prin vocea Socratelui său, acuza politicienii de manipulare a poporului şi protejarea celor bogaţi. Dar acest exerciţiu filozofic de analiză a politicii a generat efecte perverse într-o societate orientată doar spre consum. Oarecum paradoxal, cinismul pare a-şi datora succesul faptului că politicile partidelor au ajutat oameni să reflecteze mai mult asupra problemelor politice.
Faptul că societatea noastră se confruntă cu o criză de reprezentare reflectată atât în declinul prezenţei la vot, cât şi în reacţia antiparlamentară dovedeşte că modelul socio-politic nu mai are susţinere. Iar cinismul este o reacţie la un sistem social şi politic care pare să funcţioneze unidirecţional. Şi când ascensorul social e în pană, cinismul e văzut ca un semn de inteligenţă socială. O şmecherie! În acest context, refuzul politeţii şi declinul condescendenţei ca forme de comunicare, cererea continuă de mai multă transparenţă în acţiunea publică, bombardamentul continuu cu informaţii sau jocul la bursa sondajelor au făcut ca politica de program să-şi piardă cota. Să fi avut, însă, vreodată, în istorie această politică cotă?
Oricum, devenit atitudine politică dominantă, cinismul încurajează mai ales candidaţii extremişti şi relele practici politice. Când este de bonton să se spună că toţi politicienii sunt la fel, persoane corupte care urmăresc doar interesul propriu, că nu are importanţă dacă sau pentru cine se votează căci nimic nu se poate schimba, este firesc ca populismul celor ce pretind că pot face curăţenie atrage susţinători.
Dar dacă politicienii sunt şi ei nişte victime ale unui cinism generalizat? Vizibila asimetrie dintre cinismul moral şi cel politic nu încurajează o asemenea perspectivă. Căci din perspectiva cinismului moral, practicat de atâţia, politica şi morala sunt cât se poate de diferite. Prima se referă la colectivitate, pe când a doua la indivizi. În schimb, cinismul economic poate să aibă consecinţe politice. Iar invazia marketingului electoral din ultimele decenii a transformat deja politica dintr-o acţiune colectivă în vederea atingerii obiectivelor comune într-un fel de comerţ. Or, a face politică aşa cum se face publicitate înseamnă, de fapt, sfârşitul politicii. Pentru a menţine totuşi aparenţele, perpetuarea crizelor devine singura formă de manifestare a unor politicieni care au încetat, dacă or fi ştiut vreodată, să mai facă politică.
Cristian Pirvulescu
sursa: cotidianul.ro
Adauga comentariu