Fiecare ne oferim o explicaţie cu privire la stilul obstrucţionst pe care l-a adoptat preşedintele Klaus Iohannis.
Unii chiar cred că Iohannis riscă suspendarea doar fiindcă îl consideră periculos pentru siguranţa naţională pe soţul lui Shevil Shhaideh sau pentru că ar ieşi din închisoare 30, 40 de persoane condamnate pentru corupţie.
Ca de obicei, în politică, explicaţia este în altă parte şi mult mai ascunsă.
Preşedintele Klaus Iohannis foloseşte orice mijloace pentru a împiedica guvernul să pună în operă Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI).
FSDI va fi un fond de investiţii, deţinut 100% de stat, după modelele existente în Franţa, Italia, SUA sau Norvegia.
Ceva Suveran în România, indiferent ce ar însemna acest Suveran, sună rău în urechile celor care l-au impus şi îl susţin pe Iohannis. Cu atât mai rău sună un Fond Suveran de Dezvoltare.
FSDI va cuprinde acţiunile deţinute de stat în circa 200 de companii. Valoarea totală a activelor companiilor ce vor fi incluse în FDSI este de aproximativ 45 de miliarde lei. Prin preluarea acţiunilor de către FSDI, statul renunţă la dividendele aferente, în sensul că ele nu vor mai fi încasate anual la bugetul de stat, ci vor alimenta FSDI.
Echivalentul sumelor ce nu vor mai fi încasate la buget va fi de 2,5 miliarde lei anual, o sumă echivalentă cu 0,25% din PIB, însă după cum se va vedea mai jos aceasta va fi compensată de efectele generate în economie de FDSI, care vor aduce mai multe venituri la bugetul de stat, după cum explică, foarte sintetic, economistul Mihai Tudose.
FSDI va construi fabrici noi (proiecte greenfield) în zonele mai slab dezvoltate unde nu sunt mulţi investitori.
În funcţie de resursele naturale existente şi de specificul zonei, se vor realiza unităţi de producţie în principal în următoarele domenii: procesare legume-fructe, procesare legume, metalurgie, îmbuteliere apă minerală, produse farmaceutice, producţia de componente pentru industria de apărare etc.
Aceste fabrici pot fi construite şi prin asocierea dintre FSDI cu investitori privaţi, administraţii publice locale, fonduri de investiţii etc.
Concomitent cu construcţia noilor unităţi de producţie, prevede programul PSD, Guvernul va sprijini înfiinţarea start-up-urilor şi va susţine IMM-urile din zonă care să deservească fabrica nou construită de FSDI.
Nu cred că Iohannis va accepta vreodată ca acest Fond Suveran să existe şi să funcţioneze, ar înseamna că nu îşi îndeplineşte misiunea pentru care a fost impus în fruntea statului roman.
Cu misiunea neîndeplinită, va prefera să plece.
De aici această atitudine kamikaze a lui Klaus Iohannis.
Tema penalilor este doar un pretext, fiind un subiect emoțional capabil să scoată lumea în stradă.
Scenariul este perfect sau aproape perfect.
Gheorghe Smeoreanu
sursa: criterii.ro