Manevra e simplă și eficientă: Ioan Rus aruncă în spațiul public niște vorbe deșucheate, apoi își oferă prompt demisia, premierul e nevoit să o accepte, iar lumea rămîne cu o comparație generos înfiptă în cap de mass-media. Altfel spus, Ioan Rus nu ezită să demisioneze din guvern doar pentru niște vorbe scăpate la repezeală – și, dacă ne gîndim bine, chiar e ceva adevăr în ele, doar forma e cam neortodoxă – în timp ce hahalera de premier nu vrea să plece nici cînd e bănuit a fi pușcăriabil. Ponta e pus, astfel, în antiteză nu doar cu liderii opoziției, care se declară indignați de gestul lui și îi cer demisia, ci chiar cu oameni din propriul partid, ceea ce e mult mai neplăcut.
Rus l-a lăsat controlat intr-un ofsaid de proporții pe Ponta, și e de așteptat ca, de mîine încolo, ordinul de zi pe unitate să sune, pentru acoperiții presei, în sensul marșării exact pe acest aspect, al diferenței de moralitate dintre cei doi.
Nu e prima oară cînd Rus, lider al grupului de la Cluj, pe care Iliescu l-a numit, cîndva, coloana a 5-a din PSD, face jocuri stranii. În 2012, după aproape opt ani de inactivitate politică, el a apărut, brusc, în guvern, la șefia ministerului de Interne. De unde a plecat tot printr-o demisie de răsunet, după scandalul listelor electorale, care a lovit USL în plin. După demisia de azi, probabil va reintra în adormire o perioadă, pentru a reveni, cine știe?, peste alți doi-trei ani, în altă conjunctură, în altă configurație. Și tot în mod ”miraculos”.
Autor: Bogdan Tiberiu Iacob
Sursa: InPolitics.ro