Violon d’Ingres, în variantele lui Mircea Diaconu
De curând am aflat ca cetățeanul Mircea Diaconu face un turneu prin țară, spre a-și lansa „o nouă carte“ și a discuta cu publicul. Bravo lui! – mi-am spus. S-o fi trezit, în sfârșit, după șutul în fund pe care, pe scena politică, și l-a administrat cu propriul picior. I-a venit mintea la cap, deci. Se va înfățișa spre a spune românilor că a greșit, că se va întoarce la singurul rol care i se potrivește – candidul marelui ecran – având puzderia de concluzii sapiențiale prinse între coperți. Ei bine, m-am înșelat. Miercuri, pe 19 martie, l-am întîlnit la Gura Humorului, însoțit de Florin Irimia, „reprezentantul Editurii Polirom, prozatorul“, cel care urma să vorbească admiratorilor despre romanul „La noi, când vine iarna“, scris și publicat în… 1980. O reeditare. Știam cartea. Dezamăgire așadar: actorul bun Mircea Diaconu ținea în continuare ca, după ce se dovedise un jalnic politician, să-și reconfirme statutul de obosit scriitor submediocru.
Înainte de toate, concluzia serii
În provincie fiind – unde e „sat fără câini“ – cătrănit amarnic, mimând prost relaxarea, Mircea Diaconu a fost convins că se poate comporta oricum, întrucât el este „Miiirceaaa Diaconuuu!“. El este „Actooorul!“, el este „mare“ necondiționat etc. Cer să fiu crezut pe cuvânt: merita văzut și auzit. Mircea Diaconu este victima celor răi. A celor răi din politică și a răilor, în general. Toți sunt răi în afară de el și de soție. Ba nu… și nepoții lui sunt tot buni. În rest, cam numai români care nu îl merită. Era clar: dependența de aplauze e boală mortală. Actorul nu accepta că deja părăsise scena politică, tot în bătăi de palme, însă peste față. Până când semnăturile necesare candidaturii sale, ca independent, la „europarlamentare“ urmau să se strângă la teatrul Nottara, el aștepta însă aplauzele cititorilor.
Când asinus asinum fricat
„Un alt motiv pentru care am fost lipsit de un plan în viață ține categoric și de faptul că sunt român“ – scrie Florin Irimia în romanul său de debut, intitulat „Defekt“ și publicat în 2011, arătând în el, după puterile sale, ce și cum e cu românii „formați în perioada comunistă“… Cea în care el, știutorul și „diagosticianul“, trăise nu mai puțin de… 13 anișori. Vreți să mai citez din clișeele minții celui care urma să îl elogieze pe Mircea Diaconu? Cred că e de ajuns…Mai interesant a fost felul în care s-a desfășurat seara, căci „defekt“ la „defekt“ nu-și scoate ochii.
Când sună de la Antena 3, Mircea Diaconu stă „drepți“
Dinaintea unui public respectuos, cu telefoanele mobile închise, Florin Irimia a început să povestească frânturi din romanul „scris excepțional“ de cel care, lăsându-se îndelung așteptat, vorbea la telefon precipitat undeva pe hol. Jenat, prezentatorul l-a scuzat dinaintea publicului, narând tot mai stângaci și neconvingător ceva ce nu prea părea sa știe cu ce se mănâncă, altfel, „scris excepțional“. A lungit pelteaua până când politicianul Diaconu a catadicsit să intre și i-a dat cuvântul. Momente sublime, în care publicul a fost informat că „Acum ceva timp m-au căutat cei de la Polirom și m-au întrebat dacă nu vreau să îmi reediteze ei cartea“ etc. Ca să vezi, dom’le, ce poți păți, în România, dacă scrii „excepțional“!… Așa a aflat publicul bucovinean că romanul „La noi când vine iarna“ a fost scris acum peste 30 de ani, în timpul unui concediu medical, în satul natal, că Mircea Diaconu l-a scris dintr-o răsuflare, că n-a putut corecta aproape nimic din ce scrisese inițial (tare se vede asta!) și că, văzându-l la scris, o țărăncuță din partea locului tare s-a mirat că el scrie „ din cap“ (râsete, murmur de admirație și în sală). Nu a uitat să adauge că pentru el „sărăcia este o ofensă“ (pesemne că nu sărăcia spirituală), că anii ’80 au fost îngrozitori, și că în ziua de azi un scriitor nu poate trăi din scris. Totuși, nu s-a abținut și s-a lăudat că a întârziat fiindcă îl sunase însuși „Radu Tudor, de la Antena 3, un realizator deosebit“. Publicul a înțeles: oamenii importanți se caută și se ajută între ei.
Arghirofilia ucide omenia
Înaintea autografelor, cu pieptul descoperit, Mircea Diaconu s-a expus tirului întrebărilor. Celor care l-au întrebat despre politică le-a răspuns că tema este strict o „chestiune personală“. Eu chiar îl cred… Celui care l-a întrebat de ce nu se poate trăi azi din scris i-a spus că pe vremurile de tristă amintire cartea lui a avut un tiraj de 180.000 de exemplare, în timp ce la ora actuală abia poate scoate vreo 2.000. Apoi telefonul a sunat iar. Veți zice că Mircea Diaconu are umor involuntar… Da, are. El, în general, pare tot mai involuntar. Câțiva adulatori, fericiți că ditamai Mircea Diaconu a coborât din turnul de tinichele tocmai la Gura Humorului, l-au asigurat că îi va ieși treaba cu candidatura independentă. Pesemne că în vreun ziar „național“ va aparea și anunțul adecvat: „Bătrân actor uzat, dar tânăr politician patriot, caut patrie. Sau măcar un parlament. Aștept Europa“.
Autor:Nicolae R. Dărămuș
Sursa: Kamikaze
Sunteti voi penibili, nu Mircea Diaconu. Cu ce drept etichetati actiunile unui OM (nu niste ,,pitifelnici, ca voi)in mod rauvoitor? Viitorul va decide si voi, veti ramane asemenea unor dare prin praful ,,mass-media…
Acest actor cu moaca de mutulica e penibil, din nou. In loc sa-si vada de pensie, dupa ce a mancat cu sarg din banii publici zeci de ani, se tine de sotii. Nu pricepe ca una din legile pe care le-a votat, ca un inconstient ce este, il face incompatibil!?
Culmea, asta a fost si ministru. Vai de asta tara!
A incercat sa se gudure si pe laga fostul presedinte Constantinescu dar acesta l-a mirosit!
Chiar nu inteleg cu ce v-a suparat Mircea Diaconu? Ce anume ii reprosati? Din text nu reiese decat ca nu scrie pe gustul dumneavoastra, ca vorbeste prea mult la telefon si ca il lauda pe Radu Tudor de la Antena 3.
A mai fost unul ca M. Diaconu pe la inceputurile perioadei post-decembriste, ma refer la actorul Mihai Malaimare, care pe parcursul mai multor ani a lasat actoria pe planul II si a facut politica infocata in favoarea FSN / PDSR / PSD, de ma apuca GREATA ori de cite ori il vedeam pe sticla, acum pare-se ca s-a “dat la fund”, n-am mai auzit nimic de el. Iar acum M. Diaconu nu face decit sa-i calce pe urme lui Mamaliga-Mare ala, doar are “model” adecvat …
Nu vreau sa cobor in derizoriu nici talentul dlui MD si nici meseria de actor. Dar nici nu vreau sa o ridicam pana in Cosmos pentru ca daca ne amintim cine au fost primii actori ai umanitatii, ne dam seama ca nu erau nici Shopenhauer nici macar Nae Ionescu. Erau niste sarmani care-si castigau cu greu painea zilnica facand treburi si gesturi si scheciuri care de care mai rizibile si mai deocheate spre incantarea unui public neformat, necopt. De acolo s-a ajuns ca saltimbancii si menestrelii acelor epoci sa evolueze pana ce azi sunt elogiati, celebrati ca niste corifei ai culturii, ceea ce in multe situatii concrete nu e de fel caul. Si-apoi actor mare om mic s-a mai vazut, ganditi-va ce model pot reprezenta multi, prea multi dintre ei in fata tineretului adulator cand se casatoresc si divorteaza la intrecere cu Prigoana. Ce seriozitate, ce maretie, ce stele mai sunt ei/ele cand ajung la senectute la situatia ca aproape fiecare a fost casatorit cu fiecare iar copiii lor nu se pot casatori intre ei nestiind daca nu-s dracului frati. Macar de tata.
Rautate tipic romaneasca,fiecare-si vede de treaba altuia,motiv pentru care ne merge asa,adica de loc,toti nepriceputenii au dreptul si jumatate sin stangul in a-si da cu presupusul,halal natie de destepti ai lumii – succesuri in continuare!