Ministul agriculturii Achim Irimescu spune, într-un interviu pentru Ziarul Financiar, că prezenţa sa aici deranjează pentru că este o persoană care nu ia „ciubuc”: „Eu sunt omul care nu ia ciubuc, şi nu dă ciubuc! Şi asta deranjeaza!”
El mai spune că, i s-a povestit că, în ultimii cinci ani de mandat ai lui Traian Băsescu, din România au ieşit 35 de miliarde de euro, încărcaţi în camioane care au luat drumul Elveţiei.
Iată transcrierea dialogului reporter ZF – ministrul Achim Irimescu:
Achim Irimescu: Corupţia este peste tot, dar mă rog, scurt şi încheiem, diferenţa între corupţia de la noi şi corupţia din Vest, asta îmi explicau mie cei din Vest: acolo este… e umană, adică cei mai mulţi bani se fac cu statul, toate hoţiile mari se fac cu statul, cu bani de la buget, peste tot. Când stăinii fac o afacere cu statul şi câştigă, să zicem, un milion de euro, banii ăia nu-i duc într-o ţară străină, să-mi iau casa sau să-i pun în cont, ci îi păstrez în Belgia (destinaţie generică întrucât ministrul a locuit multă vreme în Belgia – n.red.) şi fac o afacere, o firmă, o fabricuţă, şi dau şi la amărâtul ăla să mănânce o pâine. Voi scoateţi banii din ţară, şi – îmi spunea el – s-au scos în ultimii 5 ani de guvernare, de pe vremea lui Băsescu – că aşa era atunci, nu că ar fi alţii mai procopsiţi ca alţii. Nu! Toţi sunt români, toate partidele, să fim clari. S-au scos 35 de miliarde (de euro) din România, îmi supuneau băieţii, confidenţial; din România, cu camionul, s-au dus în Elveţia. Sunteţi atât de tâmpiţi, banii ăia produceau pentru noi, în loc să producă pentru Elveţia. Ştiţi că acum, în Elveţia, dacă pui bani trebuie să dai tu comision, nu îţi dă el.
Ok, revenim la povestea noastră. Deci negocierea s-a făcut excepţional pentru că eu stând atâţia ani acolo…
Reporter: Dar de ce simţiţi nevoia să vă întoarceţi atât de mult în timp?
Achim Irimescu: În trecut?
Reporter: Da.
Achim Irimescu: Pentru că lumea nu înţelege nimic, numai acuză. Aţi urmărit scandalul cu brânza?
Reporter: Chiar voiam să vă întreb; aţi ieşit şifonat rău de acolo…
Achim Irimescu: Nu, am ieşit corect.
Reporter: Ba da.
Achim Irimescu: Aaaa, că m-a înjurat lumea? Nu m-a apărat nimeni, de acord, aşa este. Asta-i România. M-aţi întrebat de ce am venit? Pentru că eu sunt convins că există şi oameni care merită să fie apăraţi în România asta… şi să se facă lucrurile corect. Eu am venit pentru că sunt omul care nu ia ciubuc şi nu dă ciubuc, şi asta deranjează.
Reporter: Dar predecesorul dumneavoastră lua ciubuc?
Achim Irimiescu: Eu mă abţin. Mai bine săpaţi dumneavoastră.
Reporter: Dacă spuneţi „eu nu iau ciubuc şi nu dau ciubuc”, în mintea mea… una spui şi mergi mai departe, înseamnă că ceva scârţie, când zici „Domnule, eu nu sunt ca ei.”
Achim Irimescu: Ei, la partid, au nevoie de bani. Şi eu îi spuneam lui Daniel (Daniel Constantin, fostul ministru al agriculturii – n.red.); eu înţeleg că voi aveţi nevoie să faceţi bani la partid, dar e cale foarte simplă de a face bani. Cum? În ministerul Agriculturii sunt licitaţii. Nimeni în lumea asta nu te opreşte să faci ce i-am spus eu lui. (Să te pregăteşti foarte bine şi să câştigi licitaţii corect – n.red.)
Autori: Iulian Anghel, Roana Rotaru
Sursa: Zf.ro
si cred ce a spus