Analize și opinii Cultură și Familie Politică

Minciuna cu solicitarea ue pentru regionalizarea Romaniei iese la iveala

,,În privinţa regionalizării, reprezentanţii Comisiei au fost foarte expliciţi spunând că niciun oficial nu a cerut României să înfiinţeze regiuni, nici măcar să descentralizeze Autorităţile de Management la nivel regional. Dimpotrivă, aceştia consideră că nu este de dorit un asemenea proces de descentralizare a Autărităţilor de Management în România, în condiţiile capacităţii naţionale existente regionalizarea managementului fondurilor europene putând reprezenta în viitor un regres. Facem un apel la Ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Liviu Dragnea să producă orice fel de declaraţie, scrisă sau verbală, a unui oficial de la Bruxelles, care să îi sprijine pledoaria din ţară în susţinerea eficientizării managementului fondurilor europene prin regionalizarea AMurilor.” Acesta text reprezintă un fragment din Comunicatul Institutului pentru Politici Publice (IPP), pe care-l publicăm integral în continuare.

IPP cere Premierului Ponta să se implice în pregătirea unui document profesionist dupa ce Comisia Europeană a respins din nou Draftul Acordului de Parteneriat pentru exercitiul financiar 2014 -2020

INFORMARE DE PRESĂ

București, 28 iunie 2013. României i s-a respins, la începutul acestei săptămâni, noua variantă a Draftului Acordului de Parteneriat prezentată recent Comisiei Europene drept bază a negocierilor priorităților de finanțare din următorul exercițiu financiar 2014 – 2020, documentul fiind considerat imatur. Institutul pentru Politici Publice (IPP) care a avut, în ultimele zile, discuții la Bruxelles la nivelul conducerii DG Employment şi DG Regio, a putut constata cât de rezervați sunt, în acest moment, reprezentanții Comisiei Europene față de capacitatea României de a pregăti un document fundamentat și vizionar cu domeniile și țintele majore de dezvoltare solicitate spre finanțare din fonduri structurale în perioada următorilor 7 ani. Dimpotrivă, oficialii români care au purtat discuții sectoriale cu Bruxelles-ul au căutat mai degrabă să determine o finanțare incrementală, cu consecința ne-modernizării statului, în loc să profite de oportunitatea dată de viitoarele fonduri structurale pentru a schimba major cursul unor domenii retrograde. În cel al asistenței sociale, de exemplu, s-a constatat că statul român nu are determinare, datorită rezistenței sistemului public la schimbare, să închidă instituțiile mari rezidențiale  (cu până la 300 de persoane cu diverse dizabilități) pentru a dezvolta mai multe servicii în comunitate cu îngrijire superioară per tip de dizabilitate (îngrijire la domiciliu, locuinţe protejate în comunitate, centre de zi, etc).

Cea mai recentă variantă a documentului de negociere asumată de Guvernul României nu este profesionistă, aprecierea reprezentanților Comisiei Europene fiind, în opinia Institutului pentru Politici Publice (IPP), o dovadă clară a superficialității cu care s-au desfășurat consultările cu segmentele interesate din societate, respectiv a calității slabe a consultanței care s-a contractat  în ultimele luni pentru a pregăti acest document. Instituțiile statului român se comportă iresponsabil cu privire la oportunitățile de modernizare pe care le oferă viitoarele fonduri europene, făcând proba că nu au capacitate internă să gestioneze procesul de negociere dar nici interes real să selecteze consultanți profesioniști și dedicați care pot contribui în mod real la pregătirea unor instrumente profesioniste de negociere. Sumele estimative care se anunță a fi alocate României, comparativ cu alte altor țări  recent intrate în UE sunt de aprox. 40 miliarde euro, de unde și gravitatea comportamentului autorităților din România – a Ministerului Fondurilor Europene, în special.

În privința regionalizării, reprezentanții Comisiei au fost foarte expliciți spunând că niciun oficial nu a cerut României să înființeze regiuni, nici măcar să descentralizeze Autoritățile de Management la nivel regional. Dimpotrivă, aceștia consideră că nu este de dorit un asemenea proces de descentralizare a AM în România, în condițiile capacității naționale existente regionalizarea managementului fondurilor europene putând reprezenta în viitor un regres. Facem un apel la Ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Liviu Dragnea să producă orice fel de declarație, scrisă sau verbală, a unui oficial de la Bruxelles, care să îi sprijine pledoaria din țară în susținerea eficientizării managementului fondurilor europene prin regionalizarea AMurilor.

Fiind, în acest moment, statul cel mai înapoiat din punct de vedere al stadiului negocierilor cu reprezentanții Comisiei Europene în legătură cu viitorul exercițiu financiar al UE 2014 – 2020, facem un apel către Premierul Victor Ponta să trateze cu seriozitate pregătirea acestui document care reprezintă fundamentul modului în care urmează să se cheltuiască banii în proiecte de dezvoltare aferente următorilor 7 ani în România. Susținerea unui document neprofesionist, chiar daca va fi până la urmă semnat și de către Comisie, va înseamna alți 7 ani de stagnare dacă nu regres și implicit frustrări că fondurile europene nu duc la țintele de modernizare așteptate de români, ceea ce va duce, curând, la amplificarea sentimentelor anti-europene. Atragem atenția că euro-scepticismul nu are neapărat la bază birocrația europeană cât lipsa de competență a autorităților naționale de a performa la nivelul standardelor europene, așa cum alte țări membre reușesc să o facă.

sursa: justitiarul.ro

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Regionalizarea trebuie facuta oricum,ceruta sau neceruta de reprezentantii UE.Singura forma de organizare administrativa care poate genera dezvoltare si bunastare pentru populatie este regiunea,entitate cu o populatie intre 1500000-3000000 locuitori si cu o suprafata medie intre 20000-35000 Km.p.
    Se opun regionalizarii extremistii maghiari si romani si cei care nu cunosc evolutia formelor de organizare administrativa din tarile civilizate.
    Zi buna!

  • Iar avem sefi niste smecherasi de oltenasi, dashtepti si dascurcareti si fentosi si nu niste ardeleni moi si severi si seriosi si calmi si batuti in cap care nu umbla cu uite-o -nu e si cu cioara vopsita. Cine a facut armata si a avut leatzi olteni intelege foarte bine ce spun eu. Aveam olteni care venind de acasa din permisie fara nici un pachet, fara nimic de-ale gurii spuneau la deruta ca au avut bagaj baban dar i l-au furat in Valcea in gara. Aiurea !!! Unui coleg de pluton care era “dan Bucuresti” de pe soseaua N. Balcescu i-a venit mama in vizita si in cabana de la poarta unitatii au desfacut canistra cu vin adus de ma-sa si prima care s-a imbatat a fost ea si dansa in picioare pe masa de la portar iar baiatul ei, colegul meu, in loc sa intre in pamant de rusine ma cotea si ma intreba mereu : ce zici, se tine bine batrana !!! Ultima femeie din Ardeal, cea mai nenorocita nu numai ca nu facea asa ceva dar mai mult, nici nu credea ca se poate face asa ceva de catre o femeie cu baiat dus catana. Darmite atunci sa fii din Capitala !!! Asa ca aici ne cam invartim cu obrazul, cu mandria de om, cu shtaiful de om de stat. De unde nu e nici Dumnezeu nu ia !

  • Catre preotul Liviu Matei : gramatica se preda pe vremuri la scolile patronate de biserici, azi nici preotii nu se mai descurca cu ea – necuratul lucreaza peste tot.

  • Este bine cum este acum nu mai complicati lucrurile Domnule Dragnea (unchiul lui ing.Cornel Dragnea)de ce sa mai facem alte cheltuieli si sa profite maghiari de variantele regionalizari Lasa-ti lucrurile cum sunt acum numai sa folositi oameni priceputi si nu opostunisti intersati numai de partea fiannciara a lor.