Microsoft, acum Oracle. Cazurile Bechtel ale infrastructurii informatice?

„Daţi-mi o bază de date şi voi schimba România”, scriam într-o opinie din 2007 publicată în Ziarul Financiar şi argumentam: „Din Guvernul României lipseşte un ministru: preşedintele Institutului Naţional de Statistică. Politicile guvernamentale, legile, deciziile de zi cu zi ale echipelor de conducere din ministere, toate ar trebui să se bazeze pe informaţiile de la Statistică.



Fiecare şedinţă de guvern nu poate să înceapă fără analiza ultimelor date apărute: demografice, economice, despre infrastructură, despre evoluţia salariilor, despre evoluţia preţului locuinţelor, despre numărul de noi locuri de muncă apărute. Autorităţile duc o lipsă acută de informaţii, iar din această cauză foarte multe decizii sunt corectate pe parcurs pentru că nu sunt suficient de bine fundamentate.”

12 ani mai târziu, nevoia de informaţii organizate la nivel administrativ a rămas aceeaşi.

Cu toate că s-au cheltuit miliarde de euro în infrastructuri informatice, statul român este aproape orb în relaţia cu cetăţenii, cu tranzacţiile de business sau cu evoluţiile sociale.

„Datele din diverse instituţii nu lucrează între ele. Firmele şi persoanele fizice ar trebui să poată beneficia de un număr unic în relaţia cu statul, astfel încât odată introdus acesta în sistem, Ministerul Finanţelor, Ministerul Sănătăţii sau Ministerul Educaţiei ar trebui să poată identifica tot istoricul relaţiei între instituţie şi persoana fizică sau juridică respectivă. Ministerul Finanţelor este cel mai avansat în această direcţie, în schimb în Ministerul Sănătăţii şi în cel al Educaţiei, informaţia este fragmentată şi exploatată ineficient. Casa Naţională de Asigurări de Sănătate ar trebui să ştie în orice moment ce medicamente compensate a cumpărat o anumită persoană fizică în ultimul an, ce medici plătiţi de Casă a consultat sau în ce spitale a fost tratat. «Daţi-mi un punct de sprijin şi voi răsturna Pământul», a spus Arhimede. Daţi-mi o bază de date şi voi schimba România, ar trebui să spună primul-ministru.“

Aşa se încheia textul din 2007. Cazul Oracle ne arată însă că mesajul a funcţionat în realitate altfel: luaţi o bază de date şi voi pune câteva milioane de euro în conturi în Elveţia.

Deocamdată trebuie să luăm în calcul prezumţia de nevinovăţie. Însă dacă se vor demonstra acuzaţiile din aceste zile, lovitura Oracle este la fel de devastatoare pentru infrastructura de IT a ţării ca şi lovitura pe care a încasat-o infrastructura rutieră în scandalul Bechtel.

Nu a fost deocamdată nimeni condamnat pentru că România a cheltuit 1 miliard de dolari şi a căpătat doar 50 de kilometri de autostradă, însă întreaga ţară pătimeşte şi acum de pe urma eşuării proiectului Bechtel, proiect care ar fi trebuit să fie coloana de legătură a României cu Europa de Vest.

În cazul Oracle, furnizorul numărul 1 din lume de software de baze de date, prezent în infrastructura critică de IT a României din finanţe, sănătate, educaţie, autorităţi publice, locale şi centrale, se dovedeşte acum că totul a fost subminat din interior. Deşi tocmai cei acuzaţi astăzi clamau pe la conferinţe ce nevoie are România de interoperabilitatea bazelor de date şi de investiţii în digitalizarea sistemelor administrative, iată că interesele erau cu totul altele.

Alte interesele, alte rezultatele.

Ani după ani, miliarde de euro cheltuite, cu toate acestea sistemul IT al Casei de Sănătate crapă zeci de zile pe an, ANAF-ul tot aşteaptă marea digitalizare, iar în instanţe munţii de dosare sunt regula.

Un sistem putred unde regula este scurgerea de bani către terţi. Ce matrice similară: cheltuieli imense şi rezultate infime, atât  în infrastructura din IT, cât şi în infrastructura rutieră.

Tocmai zona care ar fi trebuit să facă lumină, sistemul chemat să transparentizeze şi să dea posibilitatea contribuabilului să fie la un clic distanţă de rezultatele cheltuirii banului public, tocmai acest sistem arată astăzi o uriaşă impostură. Aceasta în condiţiile în care sectorul IT&C este steagul economiei româneşti în ultimii 10 ani, cu o creştere de 10-15% pe an.

Cazul Oracle nu este, dacă acuzaţiile se vor dovedi, numai o tragedie individuală. Este o lovitură la adresa întregii industrii IT&C din România – luată în ansamblu. Pentru că în jurul softului de baze de date se construiesc aplicaţiile, iar Oracle a fost în ultimii 10 ani în prima linie a creşterii acestui sector, măcar şi pentru zecile de mii de IT-işti care au trecut prin acest uriaş laborator şi au crescut mai departe propriile companii sau în alte companii.

Din păcate 2019 vine în IT-ul românesc cu o mare lumină, UiPath, dar şi cu demonstraţia practică a cauzelor profunde pentru care România nu înaintează şi nu este încă ţara dorită.

Pentru că la vârf, în punctele sale cheie, există fie trădări, fie neputinţe.

Cum putem găsi anticorpii necesari, acea armadă de 300, care să înceapă tocmai de la eficienţa cheltuirii banilor şi să meargă până la capăt?

Tocmai în punctele unde România ar fi trebuit să fie sprijinită în relaţia sa cu cel mai puternic aliat, în infrastructura rutieră şi în infrastructura de IT, tocmai acolo relaţia nu a funcţionat cum trebuia.

Cineva trebuie să evalueze şi să treacă peste cei care cu bună ştiinţă, din lăcomie sau din greşeală au subminat aceste puncte cheie.

Oricât de slabi am fi în interior nu foloseşte nimănui să ai astfel de exemple de eşecuri în domenii cheie, în jurul cărora se construiesc o economie şi o societate.

A fost Bechtel, a fost Microsoft, acum Oracle. E de ajuns. Ce trebuie reparat să se repare pentru a nu fi aruncaţi în derivă.

Autor: Sorin Pâslaru

Sursa: Ziarul Financiar