Mare entuziasm mare pentru semnarea acordului R.Moldova cu UE! Mare entuziasm şi pentru vizita lui Băsescu la Chişinău. Fraierii nu-şi dau seama cât a putut să-i ostilizeze Băsescu pe români cu privire la ideea “unionistă”. Nu-şi dau seama nici câtă UE urmează să ia. Le zic aşa, cum le-am zis şi pe blogul euro-aspirantului Roman Mihăeş:
O să vedeţi voi ce-nseamnă UE! A avut dreptate Bukovski, UE e noua URSS. Dar până nu vă daţi cu capul, n-o să credeţi.
Cât priveşte extazul că vine Băsescu la Chişinău, n-aţi vrea voi să-l ţineţi acolo? Că la noi, de două ori cât populaţia voastră am votat ca să scăpăm de el.
Ştiţi de ce vă curtează acum? Fiindcă are nevoie de voturi pentru loaza de fii-sa la europarlamentare. Aşa cum v-a folosit şi în turul al doilea la prezidenţiale. Sau credeţi că nu mai poate de dragul şi dorul vostru, şi chiar vrea reîntregirea? Că reîntregire se numeşte, nu unire.
Ştiţi ce făcea Băsescu când o mână de fraieri ca mine protestau la minus 15 grade în faţa ambasadei URSS de la Bucureşti pentru voi? Bea cu asasinii. Dar dacă vreţi să fiţi fraieri, n-aveţi decât să fiţi până la capăt. Condiţia fiind să nu ne prejudiciaţi şi pe noi, cum aţi mai făcut-o. Ca să se facă reîntregire, trebuie să fiţi cu scaun la cap, nu cu gura căscată după muşte.
Tot ce face Băsescu mereu e să se folosească de fraieri şi pe urmă să-i arunce. Nu-i pasă decât de interesul personal, de putere şi avere. Acum vrea să fie preşedinte la Chişinău ca să-şi menţină im(p)unitatea şi să nu fie judecat pentru hoţiile colosale şi imensele prejudicii pe care le-a adus României.
Deci, luaţi-l la voi, spălaţi-l, spălaţi-i banii şi spălaţi-vă cu el pe cap!
Sursa: Roxana Iordache
Ruxandra esti o rușine pentru nația română. Cu ce unt mai buni Ponta și Antonecu decât Băsescu?
As vrea sa nominalizati cateva din grozaviile facute de Base ! sI AS VREA SA COMENTATI DACA GROZAVIILE LUI ILIESCU SUNT MAI MICI, DAR ALE LUI NASTASE ? Sau ei fiind de la USL nu se mai pun fiindca asa v-a invatat Antena 3 ? Imi vine sa vomez cand va vad atat de gugustiuci si lichele.
Băsescu NU vrea Unirea cu Basarabia, ci îngroparea ei în UE!
Deși se știa politica sionistă dusă de tov. Băsescu, această filmare este o probă incontestabilă pentru naivii care mai vedeau în Băsescu unul ce dorește unirea cu Basarabia – minciună fluturată de agenții săi.
http://www.apologeticum.ro/2012/09/basescu-nu-vrea-unirea-cu-basarabia-ci-ingroparea-ei-in-ue/
….mare zarvă. I-o fi călcat Preşedintele pe coadă. :D UE aduce speranţa că toţi “fraierii”-hoţomani se vor trezi pe-o tigaie încinsă măcar ca cei cu mătuşi din Primul stat românesc, ori ca cei peste 150 de infractori georgieni (miniştri, procurori, judecători e.t.c.). Ne ştim noi (românii de frontieră) locul. Călărim Valul lui Traian secole. Avem şi Noi scule (tocmai şi genetice) cu care ne garantăm supravieţuirea. Să ne bucurăm împreună de Unirea Sufletească a Neamului.
Semnarea acordului cu UE este un mare avantaj economic pentru R.Moldova ! fiindca antreneaza ramurile agro-viticola in competitia europeana ,fiind obligata sa respecte normele UE ,cea ce ascuta simtul ” CALITATII ” in toata Basarabia.!!! Ca numai calitatea castiga maratonul! nu cantitatea!!!J Martin RO-!
Nu era cazul sa postati acest articol de 1 Decembrie. e totusi ziua nationala si orice am face trebuie sa fim uniti.M-am cam saturat de scuze pentru a nu face nimic pentru tara..