Site icon gandeste.org

Mercenari americani coordonează şi conduc trupele guvernamentale în estul Ucrainei

Aproximativ 400 de mercenari de la o firmă americană operează în Ucraina alături de militarii şi poliţia ucrainene, în operaţiunile împotriva separatiştilor proruşi, scrie ziarul german Bild am Sonntag.

Potrivit unor informaţii, care au la bază comunicaţii radio între centre de comandament ale armatei ruse, interceptate de către Agenţia americană de supraveghere NSA şi transmise serviciilor secrete germane BND, mercenarii americani coordonează şi conduc operaţiunile de gherilă împotriva separatiştilor proruşi în zona enclavei Slaviansk.

Aceşti 400 de mercenari lucrează pentru Academi, mai cunoscută sub fostul nume – Blackwater, o firmă de securitate care a fost privată de contractul cu armata americană în Irak, în urma unui atac armat comis asupra unor civili, în 2007, precizează Bild am Sonntag.

Publicaţia precizează totodată că nu ştie cine a încheiat contractul cu Academi.

Bild am Sonntag scrie că Rusia a denunţat, în urmă cu câteva săptămâni, prezenţa unor mercenari americani alături de trupe guvernamentale ucrainene, o acuzaţie dezminţită la jumătatea lui martie de către Geoffrey Pyatt, ambasadorul american la Kiev.

Publicaţia a dezvăluit săptămâna trecută că agenţi CIA şi FBI ajută Kievul să pună capăt rebeliunii din estul Ucrainei şi să implementeze un dispozitiv de securitate eficient, dar fără să se angajeze în mod direct în confruntări.

Autor: Valentin Vidu

Sursa:  Mediafax

Exit mobile version