Site icon gandeste.org

Membru al Comisiei SRI: Devine o modă ca oameni legați de fundația Soros să fie numiți în conducerea serviciilor secrete din România

Senatorul PSD, Daniel Savu, membru al Comisiei SRI, îl acuză dur pe președintele Iohannis, după ce acesta l-a nominalizat pe Mihai Răzvan Ungureanu la șefia SIA, spunând că șeful statului nu respectă cutuma ca șefii de servicii să fie unul din Opoziție, al doilea de la Putere.

Mai mult, Savu afirmă că președintele Iohannis are o predispoziție pentru a numi oameni legați de fundația Soros în funcții de conducere.

“Cred că dorința de putere a președintelui Iohannis depășeste niște limite acceptabile. După o numire la SRI a domnului Hellvig, vine cu numirea domnului Ungureanu, un personaj controversat – numai din mandatul de la SIE, ne amintim relația soției cu OMV, problemele cât a fost premier – nu cred că îl recomandă. Dar constat că în România poate devine o modă ca absolvenţii sau cei care au avut o legătură cu fundația Soros să fie numiţi în funcţiile de conducere ale serviciilor secrete.

E o constatare a mea personală. Ambii șefi, domnul Hellvig, dar și domnul Ungureanu, sunt oameni care au condus proiecte pentru fundatia Soros, au fost absolvenți, sunt oameni foarte bine văzuți în fundație. M-aș dori ca foștii mei colegi din contraspionaj să fie activi”, a spus Daniel Savu.

Sursa: Active News

Exit mobile version