Numerarul aflat în afara sistemului bancar a crescut semnificativ în timpul crizei. Potrivit datelor BNR cantitatea de cash aflată la populaţie s-a majorat de la 24,39 miliarde de lei în aprilie 2009 şi 26,85 în aprilie 2011, la 31,28 în aprilie 2012 şi 32,38 în aprilie 2013.
Numerarul în circulaţie a ajuns să reprezinte în primăvara acestui an 14,34% din totalul masei băneşti, faţă de 12,6% la finele lui 2009. Banii care circulă în afara băncilor sau sunt depozitaţi “la saltea” constituie doar 2,2% din totalul masei monetare în Marea Britanie, 4,4% în Danemarca, 8,8% în zona euro şi 12,1% în Polonia. Niveluri ale numerarului mai ridicate decât în România se întâlnesc în UE în Lituania, Letonia şi Ungaria. Ultimul exemplu e elocvent pentru că statul maghiar a majorat TVA până la 27% – cel mai înalt nivel din UE. Dar nici noi nu suntem prea departe după saltul de nu mai puţin de 5 procente al taxei pe valoarea adăugată, de la 19% la 24%. Şi atunci cauza pentru care a crescut cantitatea de bani cash în România este extensia semnificativă a economiei subterane, care a provocat debancarizarea masei monetare. Înnegrire a economiei, după majorarea TVA, care constituie o reacţie la managementul guvernamental defectuos, ce a împovărat economia pe timp de criză, în loc s-o despovăreze.
În Bulgaria vecină, care taxează veniturile cu o cotă unică de 10%, nu de 16%, aplică TVA de 20%, nu de 24%, CAS de 30%, nu de 44% şi impozitează dividendele cu 5%, nu cu 16% – numerarul în circulaţie s-a micşorat de la 18% la 13%. În Polonia, unde guvernul a preferat să soluţioneze criza prin intermediul pieţei (vânzări de acţiuni la principalii furnizori de utilităţi) încrederea a redus cash-ul din buzunarele oamenilor de la 14% la 12%. Invers decât în România unde amânarea “terapiei de şoc” cu ajutorul unor împrumuturi de la FMI, UE şi BM a mărit procentajul cash-ului de la 12% la 14%.
Este posibil totuşi ca populaţia să nu fi avut, din prima, apetit să cumpere din economia subterană după majorarea TVA, a contribuţiilor sociale şi a taxelor locale. Iniţial, costurile suplimentare au fost suportate prin “tragerile” din cardul de credit ori din overdraft-ul ataşat cardului de salarii. Cardurile au permis oamenilor să plătească nişte costuri pe care nu şi le puteau asuma în lipsa banilor luaţi cu împrumut, “validând” astfel nivelul majorat al TVA, CAS şi al taxelor locale. Ulterior s-a dovedit însă că riscul de credit e mare când oamenii iau împrumuturi la dobânzi înalte numai ca să supravieţuiască (rata riscului de credit a crescut de la 6,5% în 2008, la 30,03% în aprilie 2013). Cu alte cuvinte, după ce debitorii au tras întreaga linie de credit atribuită de bancă ori, mai rău, au ajuns pe “lista neagră” a Biroului de Credit, singura soluţie a rămas – în condiţiile în care nu-şi mai găsesc eligibilitate pentru împrumuturi – economia subterană. Dar chiar şi cei care utilizează inteligent cardul, “reîncărcându-l” la termenele impuse de planurile de rate, pentru a evita să plătească dobânzi de 20%, preferă tot economia necontabilizată, pentru că discountul este mai mare: 50%.
Autor: Ionut Balan
sursA: jurnalul.ro
Adauga comentariu