Am spus-o şi o repet: o prioritate pentru Klaus Johannis în acest mandat este să o împingă pe Laura Kovesi cât mai departe de o eventuală candidatură pentru Cotroceni în 2019 (sau mai devreme). Procentele şefei DNA în sondaje precum şi devastatorul cuplu de forţe pe care domnia sa îl face cu generalul Coldea (dacă ne referim la persoane) sau cu SRI (dacă vorbim de instituţii) reprezintă pentru Preşedintele României (omul care, constitutional judecând, ar trebui să fie cel mai puternic din ţară), nu doar o ameninţare ci şi o sfidare teribilă. Coșmarul primului său mandat.
Toţi cei care l-au precedat în fotoliul de la Cotoceni au fost conduşi de sistem. Ion Iliescu a acceptat asta ca pe un normalitate. Emil Constantinescu, a numit-o înfrângere. Autoritarul şi orgoliosul Traian Băsescu vorbeşte, referindu-se la monstrul bicefal pe care l-a creat şi spera să-l dreseze după ambițiile sale, ca despre o sălbăticiune ce i-a scăpat, prematur, din lesă.
Klaus Johannis dorește pătimaş, înfruntându-şi chiar și indolenţa structurală, ca doamna Kovesi să n-apuce a-i răpi al doilea mandat de Preşedinte al României. Nu uită însă că alegerea lui în decembrie 2014, pe cât de surprizătoare pentru creduli pe atât de strategic controlată din umbră de aliaţii acestei puternice femei, a venit la pachet cu un ordin implacabil: suport total dat luptei anticorupţie în forma promovată de Kovesi.
Cine pe cine conduce? De unde îşi ia acest popor lumina? Cine-i satură lui setea de răzbunare, cu atât mai vie cu cât devine mai sărac și mai lipsit de speranțe pozitive? Iată întrebări cezarice, din repertoriu de insomnie al lui Klaus Johannis.
Vrea să scape de Laura Kovesi dar trebuie, prin edict superior, să o apere. Singura variantă care împacă cele două imperative este fățărnicia. Un rol destul de dificil pentru fața lui rigidă, pentru gestica lui anchilozată, pentru retorica lui soporifică.
Totuși încearcă. Lucrăturile le face prin intermediari, tămâierile și angajamentele de lealitate prin proprii declarații publice.
Zilele trecute ni s-a oferit o mostră edificatoare din acest joc.
Pe fondul suspiciunilor, tot mai alimentate de tăcerea tembelă a autorităților române, că “spionii” de la Black Cube ar fi descoperit acte grave de corupție în activitatea șefei DNA, pe care le vor face publice in curând, s-a cerut la interviu tăcutul domn Eduard Hellvig, șeful SRI. Declarațiile sale, comentate cu un ochi lucid în Cotidianul (http://www.cotidianul.ro/un-interviu-exploziv-hellvig-da-atacul-la-binomul-coldea-kovesi-279949/), atrag atenția asupra unei schimbări de paradigmă pe care o aduce mandatul său: raportarea SRI la cetățean, nu în sensul spionării mai abitir a acestuia ci al servirii lui pentru mai multă securitate și bunăstare.
Dar cea mai tare subliniere a lui Eduard Hellvig a fost următoarea: “Trebuie să ieşim din logica distrugerii, doar pentru că nu ne place de cineva. Cred că există prea multă ură şi tensiune în relaţiile noastre sociale şi nu cred că aceste lucruri fac din societatea noastră una productivă”. Veți recunoaște că aceste aprecieri nu sună deloc a elogiu la adresa binomului SRI – DNA ci, dimpotrivă, au duritatea unui reproș, unui avertisment, aproape fățiș.
Domnul Eduard Hellvig este unul dintre puținii oameni cheie numiți de Klaus Johannis în structurile de forță edificate de Traian Băsescu în timpul mandatului său. Putem afirma, deci, că Eduard Hellvig este omul lui Klaus Johannis. Ar fi făcut el declarațiile din interviul de mai sus fără să se asigure, înainte, că ele sunt pe placul președintelui? Greu de crezut!
Atunci cum se face că, îndată după acest interviu al lui Hellvig, domnul Johannis pare a-l contrazice. Într-o conferință de presă prilejuită de vizita lui Poroșenko la București, Klaus Johannis nu numai că preia o întrebare despre implicarea DNA în campania electorală, întrebare fără nicio legătură cu prezența la celălalt microfon a omologului său ucrainean, dar renunță, pentru a răspunde acestei intrebări, și la binecunoscutul său laconism. Iată comentariul său integral: “Pentru România, lupta împotriva corupţiei este vitală. În România, acest lucru nu este doar un deziderat. Este un fapt. Lupta împotriva corupţiei se desfăşoară cu intensitate mare, spre disperarea corupţilor, evident. Faptul că suntem în precampanie nu are nicio relevanţă pentru felul în care DNA luptă împotriva corupţiei şi împotriva corupţilor. Nu ştiu exact la ce fel de comandamente v-aţi referit în întrebare, eu nu am cunoştinţă despre existenţa unor comandamente, dar am o părere destul de informată, foarte informată despre cum se desfăşoară lupta anticorupţie. Sunt foarte mulţumit. DNA îşi face treaba foarte bine, nu există niciun fel de imixtiuni politice în felul în care îşi face DNA treaba. Nu există nicio instituţie a statului care să se amestece în treaba DNA sau în felul în care DNA îşi face treaba.”
Vorbăreț președintele, nu? Despre o problemă ruptă de contextul conferinței de presă dar care, se pare, trebuia punctată neapărat atunci și nu altădată.
Poporul credul, strada Facebook, diaspora electoare trebuiau să vadă cum domnul Johannis, prompt și vehement, nu doar că nu se alătură șefului SRI în criticile sale ci sare ca ars să apere purificatoarea DNA și, implicit, pe “țarina” acesteia, Laura Kovesi. Ca să nu-i reproșeze nimeni mai târziu, când respectiva doamnă va demisiona sau va fi îndepărtată prin promovare într-un post mai greu din cadrul CE, că el, Klaus Johannis, nu a făcut totul pentru a o susține.
Singura problemă a lui Klaus Johannis în acest joc dublu este că fățărnicia sa (al cărei scop în sine eu îl salut) nu se dovedește suficient de convingătoare pentru a-i păcăli și pe împricinați. Atât doamna Kovesi cât și domnul Coldea nu cred o iota în varianta susținerii lor totale și sincere de către președinte. De aceea îl și țin permanent în șah cu vestitele case închiriate de la Sibiu, cu dosarul soției și soacrei sale, cu o zvonistică despre suspendare și neducerea mandatului până la capăt, toate având darul de a-i șubrezi puterea și popularitatea până la limita unei docilități confortabile.
Are Klaus Johannis forța și resursele necesare de a-și duce până la victorie jocul? Pe care eu îl numesc în mod exagerat “mefistofelic”, sperând ca această hiperbolizare să fie mobilizantă? Sau monstrul bicefal îl va înghiți și pe el ca si pe cei dinaintea lui, demonstrând, dacă mai era nevoie, că balaurii pot fi învinși doar în filme.
Sursa: Contele de Saint Germain
Foto: Marius Dumbraveanu, Mediafax
Adauga comentariu