Începând cu jumătatea acestui an, campania electorală prezidenţială a intrat în linie dreaptă. Oficial sau nu, alegătorii sunt cumpăraţi în fiecare minut pentru a da câştig de cauză actualei puteri, care se declară că fiind cea care repară erorile făcute de fosta guvernare.
Ţinta acestei campanii agresive purtate cu armele aflate la dispoziţia executivului şi ale Parlamentului o reprezintă tocmai categoriile cele mai defavorizate social şi care sunt şi cele mai uşor de manipulat. Situaţia socială precară a acestora, combinată cu lipsa de perspectivă, transformă aceste segmente sociale în mase de manevră care, în actualele condiţii, vor fi orbite de “generozitatea” partidului de guvernământ, fiind dispuse să-şi amaneteze viitorul pentru câţiva firfirei virtuali.
Spunem virtuali deoarece totul se joacă la nivel de promisiuni, măsurile reparatorii urmând a intra în vigoare începând cu 2015, deşi economia României se sufocă sub povara fiscalităţii şi a evaziunii. O realitate care a încercat să fie mascată de executiv printr-o “eroare” de raportare a Institutului Naţional pentru Statistică (INS), eroare ce ne aduce aminte de perioada pre decembristă, când cincinalul era întotdeauna realizat în 4 ani şi jumătate.
Din nefericire pentru guvernanţi, escrocheria a fost dată în vileag pe 14 august, când raportul Eurostat devoala intrarea în recesiune tehnică a României. Confirmarea oficială din partea INS a datelor avansate de către Eurostat nu a venit niciodată, deşi în culisele afacerii au căzut unele capete, iar clasa politică a intrat în trepidaţie.
Explicaţiile oferite (la acea vreme) de analişti referitor la reintrarea României în recesiune vizau modul haotic în care a fost gestionată economia ţării noastre şi, mai ales, faptul că în foamea de bani necesari pentru cumpărarea electoratului sistemul fiscal a început să fie aberant. De la vestita taxă pe stâlp până la cosmetizarea accizei prin “umflarea” cursului de referinţă a monedei naţionale în raport cu cea europeană,măsurile luate au făcut ca treptat profiturile companiilor să fie măcinat, iar interesul investitorilor pentru o ţară cu un sistem fiscal atât de labil să scadă considerabil.
De altfel, această politică fiscală s-a resimţit şi la nivelul investiţiilor statului, care în primele 6 luni ale anului au scăzut cu nu mai puţin de 20%. În plus, anul electoral creează o anumită incertitudine, legată de politicile economice post-alegeri.
Insensibil însă la toate aceste probleme care conduc către o scădere continuă a veniturilor statului, guvernanţii încep să intoxice opinia publică cu promisiuni cu vădită tentă electorală. Primul care a deschis seria acestui lung şir de promise “pomeni” electorale a fost vicepremierul Liviu Dragnea, care anunţa, pe 18 august, că o parte din taxa pe stâlp şi din redevenţele pentru balastiere va merge la bugetele locale. Mai mult,către primării vor fi direcţionate şi o parte din taxele colectate în urma tranzacţiilor cu terenuri.
Declaraţia acestuia avea să fie oficializată de premierul Victor Ponta, care declara că “este unul din proiectele pe care le vom include în proiectul de buget 2015-2016″. În traducere liberă: dragi primari, aveţi grijă cine şi cum votează pentru că de asta depinde dacă veţi avea acces la aceşti bani şi la cei din fondurile europene. Era primul pas către actuala şi controversata propunere care legitimizează traseismul politic şi permite aplicarea în practică a zicalei “Fesul (partidului, n.n.) poartă interesul (aceluiaşi partid, n.n.!)”.
Sarabanda pomenilor electorale a continuat a doua zi după aceste declaraţii prin aprobarea de către executiv a proiectelor de lege privind amnistierea pensionarilor şi a mamelor care au primit sume necuvenite din vina funcţionarilor, acte normative care urmau a fi supuse aprobării Parlamentului. Acestor categorii sociale li s-au adăugat şi profesorii, astfel încât plaja alegătorilor nemulţumiţi de actuala guvernare să se reducă sensibil. (Faptul că aceste decizii guvernamentale au fost validate în ultimele zile de către Senatul României nu face decât să confirme interesul guvernanţilor de a-şi securiza rezervorul de voturi de care au nevoie pentru a câştiga, într-o primă etapă, alegerile prezidenţiale şi, ulterior, cele parlamentare).
Mai mult, premierul venea şi infirma zvonurile referitoare la introducerea taxei pe centrala de apartament, vizând însă o “strategie pe termen lung de modernizare a sistemelor de termoficare”. O altă promisiune fără acoperire, deoarece respectiva taxă, aflată în discuţie cu Comisia Europeană încă din 2011, are termen limită de aplicare…2015!
Numai că guvernanţii nu se mulţumesc doar cu grupurile sociale menţionate anterior. Scoţând la interval artileria grea, atacă frontal zona direct productivă. Deşi dezbaterile pe marginea proiectului de reducere a CAS cu 5% a fost aspru criticat inclusiv de către reprezentanţii oamenilor de afaceri, Senatul României vota, pe 25 august, propunerea legislativă. Asta în ciuda faptului că nimeni nu a reuşit să explice cum va fi umplută gaura bugetară creată prin această decizie. Este evident că s-a urmărit doar atenuarea unor decizii fiscale care i-au nemulţumit pe oamenii de afaceri şi în urma cărora aceştia au fost obligaţi să-şi reducă drastic personalul.
Or, asta însemna creşterea şomajului şi, implicit, a masei electorilor nemulţumiţi de actuala guvernare. Aşa că, oricum am întoarce decizia politică de scădere a CAS-ului, justificarea este doar una singură: speranţa că banii astfel economisiţi îi vor determina pe angajatori să revină la sentimente mai bune, revenind astfel la scheme de personal care să absoarbă o parte din şomerii existenţi. Şomeri care pot astfel deveni electori fideli ai actualei guvernări.
Pe de altă parte, mărul discordiei numit acciză, chiar dacă rămâne în pom, formal este rezolvat de executiv. Începând cu 2015, modalitatea de calcul se schimbă, ceea ce ar duce la o scădere, probabilă, a preţului combustibililor. De aici până la euforia electoratului mai este doar un pas. Un pas care echivalează cu trecerea pragului secţiilor de votare şi exprimarea votului aşa cum trebuie din punctul de vedere al guvernanţilor.
Plecând de la acest şir de promisiuni electorale, se naşte o întrebare firească: de unde banii pentru a acoperi dărnicia guvernanţilor? Răspunsul este simplu: din buzunarul fiecăruia dintre noi, care nu vom face altceva decât să trăim cu impresia că lucrurile merg în direcţia corectă datorită apariţiei intempestive a cavalerului guvernamental călare pe calul alb al economiei româneşti hrănit cu jăratecul promisiunilor electorale.
Numai că, în realitate, după stingerea jarului electoral, calul alb al economiei româneşti se va (re)metamorfoza într-o mârţoagă care abia mai suflă în coada plutonului european. Din păcate, atunci va fi mult prea târziu, iar fiecare dintre noi se va sufoca sub povara fiscalităţii, doar pentru că executivul a dorit să mascheze trista realitate printr-o “eroare” de raportare a INS.
Abia la ceva timp după ieşirea de la urne ne vom da seama cine achită nota de plată a jăratecului scos din spuza economiei cu mâinile goale de toţi cetăţenii României, indiferent de culoarea lor politică sau de modul cum au votat.
Autor: Dănuţ Dudu
Sursa: Financiarul
Adauga comentariu