Azi, in plina recesiune economica, circula pe internet o gluma: „din cauza crizei financiare, cel putin pentru o vreme, femeile vor trebui sa se marite numai din dragoste“. Surfand, dau peste un profil postat pe un site de „dating“. O „tipadeosebita“ scrie asa: „Sunt (…) foarte frumoasa (…) inteligenta si am multa clasa. As vrea sa ma casatoresc cu cineva care castiga minim jumate de milion de dolari pe an. Exista (…) sotii ale unor milionari care sa-mi dea sfaturi pe aceasta tema? Am avut deja relatii cu barbati care castigau 200 sau 250 de mii de dolari, dar acest lucru nu-mi permite sa locuiesc pe Dorobanti in propria vila. Cunosc o doamna (…) care s-a casatorit cu un bancher bogat si traieste la America, nu e atat de frumoasa ca mine si nici macar atat de inteligenta.
Asa ca ma intreb cum pot sa ajung la nivelul ei?“. „Fisa“ ei zice ca are 26 de ani, 1,78 m, lucreaza ca secretara, are doar liceul, nu bea, nu fumeaza, mananca „orice“, e pasionata de gradinarit, astrologie si, evident, de „shopping“. Are si 4 poze, din care se vede ca da, este foarte frumoasa si stilata.
Real sau nu, anuntul afirma existenta unei foarte mari categorii de oameni care-si pun un pret si ies apoi pe „piata“ cu o „oferta“. Si stim cu totii ca asa ceva exista. Mai mult: nici nu vrem sa aflam dincolo de care suma am putea si noi ceda. Putini avem curajul sa enuntam deschis aceasta „problema“, dar eu, unul, am intalnit-o foarte des, mascata mai mult sau mai putin sub diferite forme si chiar in cele mai neasteptate situatii. In majoritatea cazurilor, relatiile de azi s-au redus la o singura coordonata: tranzactia.
Vrem sa obtinem ceva, orice, in schimbul bunavointei noastre de a eticheta o relatie drept prietenie si de a primi pe cineva in „spațiul nostru“ personal. Nu mai gustam pur si simplu din placerea de a fi impreuna. Toti avem o gramada de treaba si nu mai intram in contact unii cu altii decat „cu treaba“. Chestii precise – „ajuta-ma cu asta“ si o sa ma recompensez fata de tine. Telefonul dat cuiva nu mai poate avea deloc motivul unui impuls de moment, ci trebuie sa fie bine justificat de un lucru concret. Si, da, oamenii sunt surprinsi cand ii cauti si le spui ca vrei doar sa vezi ce mai fac. Reactia neverbalizata este: „Ei, nu vrei nimic – verifici daca mai esti in gratiile mele, ca sa stii daca te mai poti baza pe mine“.
„Nu te intereseaza cu adevarat ce mai fac, mai bine zi de ce ai nevoie“. „Ajuta-ma sa te ajut“ este noul slogan la moda. Uneori, ii ajutam pe anumiti oameni doar pentru a-i indatora fata de noi, pentru a-i „avea la mana“, daca acestia au ceva de care, la un moment dat, s-ar putea sa avem nevoie. Gesturile spontane de afectiune, foarte rare in ziua de azi, sunt imediat suspectate de calcule ascunse. Si atunci cand cineva nu mai prezinta interes pentru noi – pentru ca nu mai are ce sa ne ofere – uitam ca prin minune ca odata, demult, acea persoana a fost esentiala pentru ceea ce am ajuns azi. Astfel, substanta prieteniei si-a pierdut magia si umanitatea, devenind un set de reguli pragmatice de genul tampeniilor enuntate de revistele glossy: „20 de reguli pentru a fi un prieten perfect“. Credinta in oameni s-a transformat intr-o ideologie ce ilustreaza un tip de interactiune sociala bazat pe „managementul si marketingul“ relatiilor interumane, in care afectiunea este transformata in lucruri cu valoare cuantificabila in bani.
Din „prietenul la nevoie se cunoaste“ am ajuns la „prietenul din nevoie se alege“.
Cristian Crisbasan
sursa: onemagazine.ro
Adauga comentariu