Într-un interval de câteva luni- între 28 iunie şi 10 septembrie 1940, România Mare se dezintegra, probabil pentru totdeauna. Principalul motiv pentru acest dezastru era….România şi politica sa externă.
Timp de 22 de ani, România nu a făcut nimic pentru a îşi îmbunătăţi alianţele cu vecinii. Politicile sale cu privire la minorităţi au fost un dezastru care acutiza tensiunile.
Alianţele de tipul: Mica Înţelegere şi Înţelegerea Balcanică erau gândite contra foştilor adversari din războiul mondial,şi nu ca soluţii practice pentru regiunea sud-estului Europei.
Practic am avut o logică diplomatică- care se simte şi acum-care se fundamenta pe eternizarea adversarului: am fost adversari ai Ungariei? Vom fi veşnic adversari ai Ungariei, etc.
La nivel macro, România a rămas loială Marii Britanii şi Franţei, nutrind un dispreţ superior faţă de învinşii primului război mondial. Grăbindu-ne să sancţionăm Italia pentru afacerile sale coloniale (în timp ce umanismul şi pacifismul nostru dispărea când era vorba de imperiile coloniale ale aliaţilor),am avut o contribuţie majoră în Societatea Naţiunilor pentru împingerea Italiei spre o alianţă cu Germania.
De aceea nu a fost nicio mirare decât pentru români faptul că în vara lui 1940 nimeni nu ne iubea şi nu avea nici cel mai mic interes să ne susţină interesele în faţa aliaţilor noştri.
Aşa cum trecerea bruscă,cu arme şi bagaje, a României în tabăra Axei, nu avea cum să fie interpretată altfel decât ca oportunism. Ce să mai vorbim de 23 august 1944, când România trece din nou în tabăra aliată- fără ca acest lucru să îi fie recunoscut de către Aliaţi (România va fi tratată ca învins după al doilea război mondial)?
România, pentru că a confundat oportunismul cu realismul, a plătit în 1940 un preţ greu. Şi cum se pare că nu a învăţat nimic din lecţia lui 1940, tare mă tem că vom pica şi această corigenţă de ne-o pregăteşte istoria….
Autor: Bogdan Duca
Sursa: Bogdan Duca- Un blog…
Adauga comentariu