Bun, din 2007, anul admiterii României în UE și până în 2017 au plecat(deși ”plecat” ul ăsta trebuie definit, pentru că implică multe nuanțe) din România 3,4 milioane de oameni. Este asta o nenorocire? Sincer, nu! Este neașteptat? Sincer, nu! Din două motive. Primul ține de apartenența noastră la UE: libertatea de mișcare este valoare fundamentală. Dar nu doar asta contează: ea este și o piață a muncii unică. Cu alte cuvinte migrația forței de muncă este un fenomen natural. De ce are o atât de mare amploare în cazul românilor?
Răspunsul la întrebare reprezintă cel de-al doilea motiv pentru care românii și-au luat picioarele la spinare: proiectul de viitor de după 1989. Spre marele nostru ghinion, modelul dominant a fost cel interbelic, întoarcerea în trecut, nu unul de convergență cu Occidentul, cu fața spre viitor. Dacă am analiza cu onestitate realitățile României, vom vedea că gradul de convergență cu Occidentul a fost mult mai mare până în 1989 decât este acum. Acum diferențele dintre noi și Occident sunt cu mult mai mari decât erau la începutul tranziției.
Datorăm asta nefericirii de a fi avut ”partide istorice”, conduse de niște frustrați, infiltrate de securiști și populate cu batalioane de comuniști oportuniști, care, după ce și-au dat la spălat biografiile în căcatul numit ”Piața Universității”(cu scuzele de rigoare pentru cei care au fost acolo din nevoia de a pune România pe drumul democrației), au făcut tot ce-a depins de ei să demonstreze că sunt ”fideli cauzei”, distrugând tot ce a însemnat ”moștenire comunistă”: educație, sănătate, aparat productiv, solidaritate națională și socială, omenie. Ticăloșii ăștia și-au făcut ”idoli” din Maniu, Coposu și compania, i-au scos în față, ca pe sfintele moaște, și au marcat banu!
România a avut cea mai mare rată a dezindustrializării. Teza de bază a economiei post-decembriste a fost înlocuirea producției naționale cu importurile, iar primul efect a fost, odată cu eliberarea unui număr uriaș de muncitori industriali, dezurbanizarea. Încet, încet, ne apropiem de interbelic, la calitatea educației, rata analfabetismului, accesul la sănătate, și multe altele. Am ajuns să avem câteva mari orașe aspiratoare de bani și de ceva forță de muncă educată și profesionalizată, câteva zone rurale care trăiesc din turismul de duzină, impropriu numit ”agroturism”, și de un uriaș rural care nu are niciun viitor. Tinerii din acest rural fără speranță reprezintă, se pare, majoritatea celor care emigrează. Slab educați și pregătiți profesional, au de ales între o mie de lei aici, și o mie de euro acolo, plus ce mai pică din afaceri la limita, sau dincolo de limita, legii.
Să zicem că vreun milion din cele 3,4 milioane de plecați oscilează între România și diversele țări în care găsesc slujbe sezoniere. Restul de 2,4 milioane nu mai vin acasă decât să-și vadă rudele. Dacă mai au rude. Și de aici începe cu adevărat drama. Pentru că întoarcerea în interbelic are un preț uriaș în ceea ce privește atât calitatea guvernării, cât și capacitatea statului de a-și exercita funcțiile sale de bază.
Probabil că din milionul acela de navetiști se vor găsi destui care să se poată stabili undeva în țările unde lucrează sezonier. De fapt, cred că trebuie să ne luăm adio de la ei, și de la restul de 2,4 milioane. Pentru că nu au motive să se întoarcă într-o țară aflată în plin război civil, cu o scenă politică dezarticulată, populată de caricaturi, de felul celor din interbelic, incapabilă să gândească și să acționeze cu o minimă coerență, o clasă politică marionetă a serviciilor secrete, române și străine, o țară care și-a dat suveranitatea pe nimic, ocupată de hegemon, și fără niciun viitor, ca națiune.
Emigrația se va accelera. Chiar dacă vor crește salariile. Chiar dacă se va schimba câte ceva prin administrație, educație, sănătate. Lipsește ceva de bază: încrederea. Dacă nu mai credem în noi, în capacitatea națiunii de a fi solidară, de a lucra pentru un proiect comun, nu ne rămâne decât să plecăm. Pentru că nu mai putem schimba nimic, chiar să vrem. Soarta noastră depinde acum de alții. Și nu vom mai conduce niciodată ocupantul la gară, oferindu-i buchete de flori…
Autor: Constantin Gheorghe
Sursa: Constantin Gheorghe
Subscriu la TEZA lui JTC. Dureroasa dar adevarata. Enervant de adevarata. Tulburatoare TEZA! Nu exista in univers alta metoda de a ne elibera decat evidentierea Adevarului. In op pers cred ca civilizatia Terrei tocmai ce a mai primit un termen de gratie de 3 ani pamantesti. E LOC de revenit pe Cale, in Adevar, la Viata.
Intotdeauna cu buna credinta. Eterna buna credinta. Multumesc!