Lupta sau competitie

Cum este politica româneasca, este benefica pentru România si pentru români sau nu?

Politica poate fi abordata ca o competitie de oferte sau ca o lupta pentru putere.

Care-i diferenta si care sunt consecintele?

Intr-o competitie obiectivul este sa prezinti o oferta de programe mai buna decat concurentii, fara sa te preocupe in mod special competitorii, pe cand intr-o lupta obiectivul este sa-ti elimini adversarii si sa cuceresti titlul, sau in cazul politicii sa cuceresti puterea.

Competitia politica presupune reguli si lucru in echipa, pentru a realiza oferta cea mai valoroasa cu care sa castigi increderea si voturile electoratului.
Solutile de calitate recalma o atitudine de curtoazie pentru intelectuali si obliga la lucru in echipa. Atragerea valorilor umane presupune organizarea de dezbateri pentru discutarea masurilor si programelor care urmeaza sa fie adoptate prin vot de catre formatiunea politica.
Este un sistem cu feed-back ideile importante atrag oameni de calitate, si oameni de calitate produc solutii valoroase, dar fenomenul nu se manifesta fara o viata de organizatie participativa. Daca organizatia este condusa autoritar prin reprezentanti care decid in numele membrilor, persoanele de valoare, ignorate, se retrag din viata politica, viata de organizatie se atrofiaza si organizatia se topeste sub efectul feed-back-ului negativ.

Abordare politicii ca pe o lupta, are urmatoarele caracteristici:
– atentia este orientata spre persoane, spre distrugerea liderilor grupurilor combatante, politicienii nu se ocupa de strategii si de programe. In politica razbonicilor oferta este chiar “conducatorul puternic”, liderul “providential”.
– este vizata acapararea a cat mai multa putere politica si mediatica, pentru ca lupta se da in domeniul imaginii.
– adversarul este subminat infiltrand in interiorul partidelor persoane care sa provoace dezbinarea, pentru a-l prezenta intr-o lumina proasta.
– lupta se da fara menajamente, nu exista reguli morale, e permisa orice “lovitura sub centura”
– lupta este continua, ea inceteaza doar in momentul cand a ramas un singur combatant.

Sigur si in competitie se utilizeaza frecvent termeneul de lupta pentru a castiga competitia, dar este o lupta cu tine pentru a obtine un rezultat mai bun, nu o lupta in sens de razboi, lupta in care adversarul trebuie distrus.

In democratiile care se respecta, politica este o competitie cu oferte de politici, in care fiecare partid incearca sa convinga electoratul ca politica lui este mai buna decat ofertele adversarilor, ca masurile propuse de el au ca efect o societate prospera, si cetatenii vor trai mai bine. Partidele sunt consecvente masurilor propuse, si cand critica activitatea adversarilor, o fac raportand masurile acestora la masurile sau prioritatile pe care le-ar fi adoptat ei. Competitorii nu se preocupa atat de mult de adversari, ei sunt interesati mai mult de ofertele competitorilor lor.

In “politica originala dâmboviteana”, activitatea politica a fost si este considerata o lupta, iar advesarii dusmani care trebuie eliminati.
Scopul a fost si este cucerirea puterii de dragul puterii, pentru orgoliu, pentru avantaje sau pentru ambele motive. Partidele isi consuma energiile sa denigreze si sa ironizeze “dusmanii” pentru a beneficia de votul negativ. Se utilizeaza promisiuni populiste care au succes, nu pentru ca electoratul ar fi incult, ci pentru ca electoratul nu este informat, datorita unei inertii in “secretomanie” a tuturor institutilor statului. Inca din ’90 FSN-ul la putere a utilizat manipularea, denigrarea, atacurile la adresa adversarilor, ingradirea dreptului la exprimare prin monopolul mijloacelor radio si TV, boicotarea publicatilor independente, prin intermediul monopolului producatorului de hartie si a distributiei. Cand regretatul I.Ratiu a incercat sa finanteze un post de televiziune privat a fost refuzat, dar ulterior oamenii apropiati puterii au primit licenta. Toate partidele au adoptat strategia “liderului locomotiva” sau a “tandemului” care sa aduca voturi din imaginea realizata prin metode de marketing, ignorand complet activitatea interna si programele.
Reducerea activitatii partidelor politice la alegeri interne si la campanii electorale pentru alegerile locale si parlamentare, a facut ca membrii acestora sa aiba sentimentul desconsiderarii, al utilizarii lor pentru parvenirea liderilor, si a dus la un fenomen de depopulare si o degradare a calitatii membrilor, pentru ca o persoana care se respecta nu accepta un rol de figurant.

Romanii, daca vor sa construiasca o democratie, trebuie sa inceteze cu politica luptei care nu face decât sa demoleze, si sa treaca la politica de competitie, sa se preocupe de programe capabile sa promoveze progresul economic, libertatea initiativei si demnitatea pe care o asigura democratia.
O mass-media independenta poate contribui la orientarea romanilor spre evaluarea corecta a politicienilor, aratand cetatenilor ca partidele politice trebuie judecate dupa calitatea masurilor care rezolva probelele lor, masurile de combatere a coruptiei si de stimulare a afacerilor.

Prioritatile actualilor guvernanti sunt cele ce vizeaza concentrarea puterii. Ei vor sa demonstreze ca tara e neguvernabila, pentru ca sunt prea multe partide politice, prea multe neintelegeri, prea multe certuri, si ar fi bine ca numarul partidelor politice sa scada la cel mult doua, ca sa avem liniste  pe care au instaurat-o comunistii in ’47. Actualele (toate) partide isi doresc “stabilitate la putere”, si care sistem e cel mai stabil daca nu cel cu partid unic?

Aceasta este normalitatea pe care o propun partidele, dar pentru cetateni normalitatea este aceea in care exista competitie, pentru ca in politica este la fel ca in economia de piata, cu cât competitia e mai mare cu atât cetateanul are de câstigat.

De ce politica in România de dupa ’90, a fost abordata ca o lupta si nu ca o competitie?
Pentru ca ea a fost dusa de oameni fara cultura democrata, persoane de formatie militara, securisti si activisti comunisti, pentru care democratia insemana “pierdere de vreme”, inseamna ineficienta, iar sistemul militarizat sinonim cu eficienta. Sigur sistemul militar este eficient cand vrei sa distrugi un inamic, dar cand vrei sa construiesti nu te mai ajuta. Tot comunismul din ’46 pana in ’90 a functionat pe principii militare, chiar daca activistii erau considerati civili, respectiv sefii trasau sarcini si subordonatii executau fara sa comenteze. Majoritatea partidelor politice functioneaza ca structurile militare in virtutea conservarii traditiei, cel mai vizibil fiind in PD-L, unde comandantul dispune si subordonatii executa. Nici in celelate partide nu se apeleaza prea des la procedurile democratiei, la dezbateri, la decizii luate prin vot secret, sau la competitii pentru posturi. De regula dezbaterile si decizile colective democratice, se iau in organele de conducere de la varful partidelor politice, dar despre functionarea partidelor politice ar putea fi alta tema .

sursa: decantare.wordpress.com