Se scurge leneș o campanie electorală de care ne puteam lipsi. N-am descoperit mai nimic pentru că aflasem aproape totul în sezonul de vară-toamnă, de referendum. Stabilizate monolitic, voturile așteaptă doar formalitatea urnelor.
Campania a rămas o pauză de respirație în așteptarea scrutinului de peste cîteva zile. Destinul mai lucrează doar în marja de eroare: trei-patru procente în plus sau în minus. Retorica politicienilor a secătuit de teme și motive în puzderia de conflicte presărate pe traseul marii înfruntări începute cu căderea guvernului Ungureanu la sfîrșit de aprilie.
Au obosit pînă și ura, vlaga dușmăniei, patosul ostilităților. Taberele se știu pe de rost, s-au înfruntat pînă s-au smintit, ce scîntei să sară dintr-o nouă încleștare trasă la indigo? Scanate pînă la ultima celulă pe traseul violentelor confruntări ajunse și menținute la un extenuant paroxism în planul larg al suspendării șefului Statului, antagonismele vii și moarte din societatea românească și-au expus toate familiile semantice, de la fetuși la străbunici, așa încît, pînă și la nivel lexical, cuvintele aducătoare de pizmă și ocară au sleit, în pofida inovațiilor de ultimă oră: „porc“, „pisic(uț)“, „broscuțe“, „cîini“, „a hămăi“, „miau“.
Lipsesc loviturile tari, mai ales acelea sub centură, dezvăluirile zguduitoare, ruperile de lanțuri. Nici măcar securiștii ținuți sub obroc nu sînt dați în vileag. Sediu, pînă înainte de campanie, pentru meleuri verbale și discuții măcar trezitoare la viață prin aprinsul lor colorit, emisiunile TV aduc mai degrabă a ritualuri funebre, cu candidați plini de pomezi, imobili, cu ceasurile numărate, privind în cadru și bîiguind aceleași fraze despre cum vor salva ei o națiune cotropită de dușmani.
Dispariția cetățeanului turmentat
Nimeni nu mai sparge tăcerea. Demascările sînt tot alea, obosite, stafidite, acum doar sub o nouă țiplă. Vei primi, dacă îți sare în ochi vreun „breaking news“, fotogramele unei națiuni mici, cu bătrîne călcate pe zebră, violuri, beizadele obraznice, morți din greșeală, mascați tăbărînd peste indivizi cu nume exotice. Ici-colo, cîte un formator de opinie – așteptatul ghid al scoaterii poporului telespectator din această abulică încremeneală. Aș! Prețuitul clarvăzător de mai an nu nimerește centrul unei povățuieli oportune: te mută cînd pe stînga, cînd pe dreapta, adică pe versantul exclusivismului său unde prezumatele argumente spre folosul electoratului se topesc ca untul în fantezii exuberante sau prăpăstioase. Elitele te înștiințează nu pe cine ar fi recomandabil să alegi, ci cu cine vor vota ele, nu te stîrnesc cu alternative, ci te plesnesc cu certitudini.
Mi se pare că niciodată după căderea comunismului distanța dintre stratul intelighenției și acela al maselor nu s-a căscat atît de dăunător pentru ambele părți. După cum nu-mi amintesc ca intelectuali cu bosă ai postcomunismului românesc să fi debitat atîtea monumentale trăsnăi precum unele din mințile așa-zicînd luminate în lunile din urmă. Atmosfera de déjà-vu, de realitate prestabilită și fără potențial de modificare ori măcar primenire, produce un efect neașteptat de paradoxal pentru o politică autohtonă considerată a fi de invulnerabilă esență caragialescă. 2012 a fisurat această fatalitate șăgalnic-amară: a ieșit din scenă cetățeanul turmentat de la care, putem zice, depandă lumea lui nenea Iancu. Cetățeanul turmentat n-a supraviețuit noii ere a misterelor anulate, a evacuării dilemei, a jocurilor făcute. Cetățenii lui DD n-au șarmul unor turmentați, sînt doar beți-turtă, deci niște electori exonerați de servituțile lucidității.
De la Macarie cetire
Nu-mi pot imagina vreun cutremur care să strice din temelie arhitectura viitorului Parlament. Poate doar acoperișul să-și preschimbe pigmentația unor țigle. Intenția de vot în sondajele cinstite a suferit minore ajustări în ultimele șase luni. USL a dovedit omogenitate, forță și anduranță în testările, deloc facile, prin care a trecut de la înființarea sa în februarie 2011. Sînt toate semnele că relația dintre copreședinții Ponta și Antonescu decurge onest, fără agende paralele, ceea ce asigură un ingredient vital pentru o construcție politicăà la roumaine.
Cu o estimare a prezenței la vot apropiată de 45%, USL ar atinge, înainte sau după redistribuire, plafonul de 60% și, într-o ineluctabilă alianță cu UDMR, ar putea aconta 2/3 din portofoliile parlamentare. La virtualul de cel puțin 50% + 1 al USL au trudit Băsescu și ai săi mai ales din 2009 încoace, de cînd, piesă cu piesă, om cu om, instituție cu instituție, au desăvîrșit lucrarea unui regim autoritarist într-o țară istoric înclinată către experimente pernicioase. Înmagazinările de abuzuri și de stricăciuni aduse climatului democratic au produs un soi de stat de drept la purtător, cu autorități în legitimă funcționare din perspectivă externă, dar tarate intern de deciziile unor servanți flagrant părtinitori ai regimului. Vorba cronicarului Macarie: „Pom înflorit pe din afară, iar dinăuntru lac împuțit“. Hoțiile la drumul mare au ridicat pe cele mai înalte culmi de civilizație și progres capitalismul de cumetrie condamnat de Iliescu și garantat de Năstase. Aroganța și triumfalismul liderilor PDL au turnat gaz pe focul latent al României ciuruite de Băsescu după scrutinul, el însuși pulsînd de echivocuri, care i-a reeșalonat mandatul la Cotroceni.
Cobaiul portocaliu
Eroziunea vieții curente și regresul demnității umane prin măsurile economico-financiare parțial îndreptățite, dar comunicate cinic, cu vervă retorică, într-o seară de mai 2010, de același Băsescu, în numele Divanului umplut cu oamenii săi de paie, au accelerat particulele unor tensiuni sociale imposibil de strunit. Protestele de stradă de la începutul anului au fost laminate în profilurile evenimentelor din toiul verii cînd Băsescu a scăpat ca o cămilă prin urechile acului, după mai multe refugii salvatoare în pașalîcul lui de la Curtea Constituțională. Atrăgînd răul sau provocîndu-l prin manifestările sale discreționare, Băsescu s-a complăcut ca țintă a unor adversități în masivă acumulare. Magnetismul negativ al lui Băsescu lucrează numai în folosul USL, iar recentele exprimări publice ale șefului Statului indică o tactică sui generis: a aruncat busola peste bord și navighează solitar pe o mare nespus de înfuriată. PDL putea să se mențină într-un dispozitiv electoral propice unei relansări naturale, ca formațiune de opoziție, dacă nu s-ar fi ales cu o identitate ambiguă din cauza asaltului de testări care l-au modificat genetic pînă la consolidarea stării de partid experimental. Băsescu, Macovei, trupe de consilieri, intelectele și presa oranj, precum și diverși inovatori ocazionali au încercat pe încovoiata spinare a PDL aproape tot ce le-a trecut prin cap despre constituția ideală a unui partid. Dotat cu un reflex înnăscut al subordonării, PDL n-a refuzat nici măcar propunerile indecente, de la cioturi de pe Wikipedia la virginități de vîrsta a treia. PDL s-a lăsat astfel abuzat de o oaste întreagă de analiști de casă, de genii neînțelese și de gînditori specializați în provocarea de catastrofe. Procreat sub influențe contraindicate din tată de apă și mame de uscat, ARD e doar o mostră de angajare a PDL într-un proiect sărit în aer încă de la naștere. Mutanții lui DD au ațipit sub 15% și s-ar putea trezi după sigilarea urnelor. UDMR = UDMR.
Sfîrșitul războiului care începe
În noua gospodărie de stat și de partide trase parcă mai molcom ca în alte dăți pe la adăposturile lor, va scoate foc pe nări și calul traian. Băsescu va încerca în mod sigur să răstălmăcească scorul alegerilor. Agită vehement, încă din vară, imaginea unui Occident global amenințat prin venirea la putere a USL și va izbi furibund într-un țesut lăsat în continuare vulnerabil de Ponta și Antonescu. Va povesti din nou despre cît de pieziș va deveni statul de drept deja strîmbat de USL. Va proclama iarăși fraudarea masivă a alegerilor – una mai strigătoare la cer decît aceea din 2004, de sine stătătoare doar în halucinațiile sale.
Traian Băsescu a și început, de altfel, amorsarea acestei bombe pregătite pentru detonări în lanț: dacă, după socoteala prezidențială, în 29 iulie s-au furat două milioane de voturi, ne putem aștepta ca, odată cu creșterea mizei, aceeași matematică să contabilizeze pentru 9 decembrie înșelătorii gigantești. Politician versat care știe cum se face simțit un jupîn, Băsescu va putea hărțui cu dichis majoritatea rezultată din alegeri invocînd, de pildă, principiul precedentului lituanian pus în operă de „dilema regională“ a UE – președintele Dalia Grybauskaite. Atlet viguros al respectării unei Constituții pe care, altfel, a făcut-o ferfeniță în mod cotidian, Băsescu se va bate în piept cu legea fundamentală.
Obiectivul primordial al agresiunilor sale va fi Ponta pentru că, într-un calcul elementar, o ipotetică cedare a USL în favoarea oricărui alt premier ar conduce la visul de aur al omenirii băsesciene, adică la moartea acestei alianțe. Îndelung se va mai strădui Băsescu să încurce lumea. Se va pleca, în cele din urmă, în fața votului, așteptînd să sune gorniștii ultimului său război. Calul traian va rămîne pe loc, greu de clintit, iar nechezatul lui va stîrni multe insomnii. Nu mă întrebați însă cum nechează un cal traian. Îl vom auzi foarte curînd.
Autor: Radu Călin CRISTEA
sursa: observatorcultural.ro
Adauga comentariu